Prima pagină » International » Insula grecească Chios a fost plasată în stare de urgenţă din cauza incendiilor puternice

Insula grecească Chios a fost plasată în stare de urgenţă din cauza incendiilor puternice

23 iun. 2025, 23:59,
Redacția BZI în International
Insula grecească Chios a fost plasată în stare de urgenţă din cauza incendiilor puternice

Insula grecească Chios, situată în nord-estul Mării Egee, a fost plasată în stare de urgenţă din cauza incendiilor puternice care o devastează de duminică, a anunţat luni ministrul protecţiei civile, Giannis Kefalogiannis, informează AFP.

„Starea de urgenţă a fost declarată pe insulă pentru ca municipalitatea să poată interveni imediat cu măsurile necesare”, a subliniat ministrul, care s-a deplasat pe această insulă, a cincea ca mărime din Grecia, scrie Agerpres.

Circa 190 de pompieri, 38 de autospeciale, 13 elicoptere şi patru avioane-cisternă sunt mobilizate pe insulă

Circa 190 de pompieri, 38 de autospeciale, 13 elicoptere şi patru avioane-cisternă sunt în prezent mobilizate pe insula Chios, care se confruntă cu cinci focare de incendiu distincte, potrivit pompierilor.

Luni „urmează să vină în sprijin 170 de pompieri şi 30 de autospeciale”, a adăugat Kefalogiannis.

Vânturile violente, de intensitate şase pe scara Beaufort, fac „situaţia foarte dificilă”, a declarat primarul insulei Chios, Ioannis Malafis, pentru site-ul de ştiri grec iEidiseis.”Dacă vântul s-ar mai domoli puţin, am putea aduce sub control acest incendiu. Însă vântul nu s-a oprit deloc” de duminică, a adăugat el.

Grecia este, în fiecare vară, deosebit de vulnerabilă la incendii

Duminică, locuitorii din zece localităţi şi sute de solicitanţi de azil aflaţi într-un centru de primire au fost evacuaţi.

Luni, şapte sate au trebuit din nou evacuate.

Ţară mediteraneeană afectată de schimbările climatice, Grecia este, în fiecare vară, deosebit de vulnerabilă la incendii, alimentate de vânturi puternice, secetă şi temperaturi ridicate.

Ţara se aşteaptă la un val de căldură sever în următoarele zile, cu temperaturi care ar putea depăşi local 40 de grade Celsius, în special la Atena, potrivit prognozelor meteo.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 august 2026
15 august 2026