Premierul Marcel Ciolacu are, vineri, întâlniri de lucru cu mai mulţi miniştri, primii convocaţi la discuţii fiind cei implicaţi în gestionarea PNRR. De la ora 14.00, Ciolacu se va întâlni cu sindicaliştii din Educaţie, informează News.ro.
Potrivit programului oficial anunţat de Guvern, de la ora 13.00, Marcel Ciolacu are o întâlnire de lucru cu vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Marcel Ciolacu a chemat de urgență mai mulți miniștri, dar și pe sindicaliști
Întâlnirea va avea loc la Palatul Victoria, în contextul în care premierul a vorbit, încă de la desemnare, despre reducerea inflaţiei, iar în prima şedinţă de Guvern a cerut mobilizarea generală a tuturor funcţionarilor pentru atingerea jaloanelor şi ţintelor din PNRR.
De la ora 12.00, premierul se va întâlni cu vicepremierul Cătălin Predoiu, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
Întâlnire cu sindicaliștii din Educație
Un alt punct important pe agenda premierului este discuţia cu sindicaliştii din Educaţie.
Aceştia au încheiat greva generală care a durat mai bine de trei săptămâni după ce li s-au făcut promisiuni ferme legate de Legea salarizării, aceasta urmănd să fie pregătită până în 15 iulie.
Prima declarație a lui Ciolacu din poziția de premier al României
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, în prima sa ședință în calitate de prim-ministru al României, că „urgența maximă” a cabinetului său o reprezintă schema de reducere a adaosurilor comerciale la alimentele de bază. De asemenea, premierul Ciolacu a spus că, pe lângă reducerea inflației „la o singură cifră”, este la fel de important „să avem în magazine mai multă mâncare produsă în România”.
„Urgența maximă este schema de reducere a adaosurilor comerciale la un număr de produse alimentare de bază, pe întreg lanțul, până la raft. Efectul aplicării acestei măsuri este scăderea prețurilor la câteva alimente vitale în orice gospodărie. Vreau să discutăm despre această schemă cu marile lanțuri de magazine, cu producătorii, cât și cu distribuitorii”, a spus Ciolacu.
Premierul Ciolacu a spus că actualul guvern are „un plan bine articulat”, și un program cu „obiective care trebuie realizate rapid”.
„Trebuie să convenim un efort comun astfel încât românii să simtă un ajutor semnificativ pentru bugetul familiei. E un gest obligatoriu față de toți oamenii care au suportat efectele unei inflații înalte în ultimul an. Acum e important să ducem inflația la o singură cifră cât putem de repede, dar, la fel, e important să avem în magazine mai multă mâncare produsă în România”, a spus șeful Executivului.
Printre celelalte priorități anunțate de șeful guvernului, se numără sprijinirea procesării de alimente, schema de susținere a materialelor de construcții și introducerea energiei verzi în fermele agricole
„Acesta este guvernul României, nu al PSD, nu al PNL”, a spus Marcel Ciolacu. „Suntem cu toții colegi, nu avem altă șansă decât să ne ajutăm unii pe alții. Vom împărți atât reușitele, dar mai ales eventualele greșeli”.