Asociația “GRÂNARII – DĂ-TE PE BRAZDĂ” Iași organizează o conferință de presă astăzi, 4 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, la Hotel Unirea, prilejuită de anunțul privind participarea la acțiunea națională de protest a fermierilor români din data de 7 Aprilie 2023 și evidențierea motivelor care stau la baza acestui demers.
Membri din Consiliul Director al Asociației “GRÂNARII – DĂ-TE PE BRAZDĂ” Iași vor fi prezenți la eveniment.
UPDATE: Asociația a primit autorizația pentru protest.
Cele mai importante declarații făcute de fermierii din cadrul asociației:
Suntem fermieri europeni, suntem cetățeni europeni și ne dorim aceleași drepturi. Vă invităm să veniți cu mic cu mare, absolut toți fermierii României să ieșim în stradă în mod civilizat într-un protest pașnic. Punctul important va fi în Vama Siret. În ceea ce privește solicitările pentru care facem acest protest ele sunt cunoscute de mult timp de Comisia Europeană.
În primul rând este nevoie neapărat de separarea cursurilor de marfă în vămile și portul românesc. Suntem de acord să cedăm jumătate din logistică, așteptăm despăgubiri. Originea noastră, brandul nostru de ţară este total compromis. Solicităm ca marfa venită din Ucraina să fie strict monitorizată pentru a nu se mai amesteca cu cea din România. Ne dorim activarea urgentă a taxelor vamale și orice alte măsuri pentru a împiedica această concurenţă neloială. Avem nevoie ca UE să protejeze piaţa din Europa de Est
Suntem cetățeni europeni și vrem să fim tratați ca atare. Dorim despăgubiri pe pagubele suferite. Acum UE trebuie să ne protejeze și să o facă până la capăt. Comisia Europeană trebuie să supravegheze situația politică și economică din România. Și noi vom urmări ce măsuri vor fi implementate pentru a avea o piață normală în Europa.
Ne dorim să fim tratați la fel, să ni se acorde respectul cuvenit și să se gândească la soluții certe.
10,6 milioane de euro este o sumă infimă. Comisia Europeană să aloce sume atât pentru cerealele care au tranzitat țara, și atunci ar trebui să acorde o sumă corectă. Prețul a scăzut în medie din cauza războiului cu 100 euro pe tonă. Acum marfa se comercializează din curtea noastră cu sub 200 de euro pe tonă.