Prima pagină » Local » Intervenţie chirurgicală maraton! Patru operaţii de transplant s-au făcut în câteva ore la Iaşi – VIDEO

Intervenţie chirurgicală maraton! Patru operaţii de transplant s-au făcut în câteva ore la Iaşi – VIDEO

04 mai 2020, 15:47,
Bianca Ciubotariu în Local

Doi pacienţi care făceau dializa au primit aseară câte un rinichi de la un donator cadaveric din Bucureşti. În acest moment, un alt pacient din Iaşi se afla în sala de operaţii primind un rinichi de la un alt donator cadaveric din Oradea. Cel de-al doilea rinichi de la donatorul din Oradea va fi transplantat în cursul zilei de astăzi. Echipa de medici chirurgi ai Spitalului C.I Parhon a avut parte de una dintre cele mai solicitante zile din cariera lor.

Patru ieşeni au primit rinichi de la doi donatori cadaverici

La Spitalul C.I Parhon, doi pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă. Medicii se afla în sala de operaţii în acest moment şi efectuaeza intervenţia de transplant pentru cel de-al treilea pacient. Salvarea a venit din partea a doi donatori alaţi în moarte cerebrală. Primul este din Bucureşti, iar cel de-al doilea din Oradea. Urmează că în cursul zilei de astăzi să se afectueze cel de-al patrulea transplant.

„A fost o activitate foarte intensă în aceste zile la Spitalul Parhon în condiţiile în care este primul centru din ţara care îşi continua activitatea de transplant de rinichi. Asta înseamnă că în cursul gărzii de ieri au fost recoltaţi de către o echipă de medici urologi de la Spitalul Parhon rinichii unui pacient din Bucureşti. De la donator în moarte cadeverica rinichii au fost aduşi la Iaşi şi au fost transplantaţi în cursul nopţii. Sunt doi pacienţi din Iaşi care făceau dializa din 2018 şi care erau pe lista de aşteptare a centrului nostru. Aceştia au fost transplantaţi în timpul nopţii precedente. În momentul de faţă există alţi doi pacienţi, primul este deja în operaţie, al doilea urmează să intre în operaţia de transplant, de la al doilea donator. Este vorba despre un donator din Oradea”, a specificat dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului C.I Parhon.

Pacienţii transplantaţi făceau dializa de multă vreme

Pacienţii care au primit rinichii de la cei doi donatori cadaverici din Bucureşti, respectiv Oradea făceau deializa de multă vreme. Viaţa lor depindea practic de această procedură deloc uşoară. Familia celor doi pacienţi aflaţi în moarte cerebrală a decis să salveze iată, viaţa a patru oameni care se chinuiau să supravieţuiască. „Pentru aceşti pacienţi este un efort care se face din partea echipei chirurgicale de transplant pentru a le da o nouă şansă la viaţă. În cazul celui de-al doilea transplant vorbim tot de doi bărbaţi. Un pacient care era în programul de dializă de peste zece ani, cu o boală genetică.

Al doilea pacient este mai tânăr şi începuse anul acesta şedinţele de dializă. Pentru toţi cei patru pacienţi, sperăm că această şansă prin transplant să fie o nouă şansă la viaţă şi un nou început. Mulţumim pe de o parte familiei donatorilor, acest gest da o şansă enormă acestor pacienţi să-şi reaia o viaţă normală şi în al doilea rând mulţumim echipei care s-a mobilizat în mod extraordinar, colegi care au plecat la Bucureşti pentru a aduce rinichii şi colegi care în timpul nopţii au ajutat la recoltarea tuturor testelor. Toată echipa chirurgicală a fost testată pentru virusul COVID-19. Toţi pacienţii au fost testaţi şi tot bilanţul care se face înaintea unei intervantii de transplant s-a desfăşurat în cursul acestor zile libere. Sperăm că aceşti pacienţi să-şi reaia rapid funcţia renală şi că în următoarele două săptămâni să ajungă cu bine acasă”, încheie medicul ieşean.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 decembrie 2025
17 decembrie 2025
Articole similare
Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
02:00
FOTO Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
„Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
02:00
FOTO „Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
Discuții aprinse între afacerist și director
02:00
Discuții aprinse între afacerist și director
Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
02:00
FOTO Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
02:00
FOTO Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
02:00
FOTO După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
02:00
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
02:00
FOTO Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
02:00
FOTO Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro
02:00
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro