Panică într-un bloc din municipiul Iași! Conform informațiilor obținute de reporterii BZI, un detector de gaz a declanșat alarma într-un apartament de pe strada Grigore T. Popa nr. 10B. Un vecin a sunat la 112, iar pompierii au intervenit de urgență, temându-se de o posibilă scurgere de gaz.
O autospecială de la Detașamentul 2 Pompieri Iași, cu cinci subofițeri, a ajuns rapid la fața locului. Deși pe casa scării nu se simțea miros specific de gaz, pompierii au verificat zona și au anunțat echipa Delgaz Grid S.A. pentru verificări suplimentare.
Vecinii au explicat că în apartamentul de unde se auzea alarma locuiesc două persoane cu deficiențe de auz și vorbire, astfel că intervenția s-a făcut cu precauție sporită.
După mai multe verificări, s-a descoperit că alarma fusese provocată de un spray deodorant!
„În cursul acestei zile, prin apel la numărul unic de urgență 112, un cetățean a semnalat faptul că, dintr-un apartament situat pe strada Grigore T. Popa nr. 10B, bloc 10, scara B, din municipiul Iași, se aude semnalul sonor al unui detector de gaz.
Pe casa scării nu se simțea miros specific de gaz, însă, pentru verificarea situației, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, formată din 5 subofițeri, fiind anunțată totodată și echipa Delgaz Grid S.A.
La sosirea echipajelor de intervenție, electrovalva era închisă, iar pe casa scării nu se simțea miros de gaz. Vecinii au informat că locatarii apartamentului sunt două persoane cu deficiențe de auz și vorbire, motiv pentru care s-au luat măsuri de siguranță până la sosirea specialiștilor din partea operatorului de gaze.
Ulterior, s-a luat legătura telefonic cu chiriașa apartamentului, care a declarat că, înainte de a părăsi locuința, a folosit un spray deodorant ce conține propan, fapt ce a determinat declanșarea alarmei detectorului.
Echipa Delgaz Grid S.A. a efectuat verificări amănunțite și a confirmat că nu există scurgeri de gaz, situația fiind sub control.
Echipajele de intervenție s-au retras la bază fără alte probleme”, a transmis ISU Iași.
Detectorul de gaze sesizează orice: * friptura condimentata scoasă din cumptor. *Vin fiert. *Cozonac. Oriceconține condimente si parfum,etc ex:aveam fructe pe masa din bucătărie și detectorul a tipat și a oprit gazul. Detectorul este absolut necesar pentru siguranta. Am contract cu firma autorizata ANRE pentru verificare gaze și Service Centrala.Recomand tuturor sa fie responsabili pentru protejarea familiei și a vecinilor daca stau la bloc prin luarea măsurilor de prevenție in exploatarea gazelor și a instalatiilor electrice.
Alea nu sunt detectoare de gaz. Branduri autorizate: homplex, haiduc, prevent