Local

Intervenții extreme ale pompierilor ISU Iași. Locuințe distruse complet de flăcări în localitățile din județul Iași

Publicat: 04 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Intervenții extreme ale pompierilor ISU Iași. Locuințe distruse complet de flăcări în localitățile din județul Iași
Incendiu la Iași

La finalul săptămânii trecute au avut loc o serie de intervenții extreme ale pompierilor ISU Iași. Mai multe locuințe au fost distruse complet de flăcări în localitățile din județul Iași. Pompierii au intervenit atât în municipiile Iași și Pașcani, cât și în alte zone din județ. Au fost ridicate și unele proiectile provenite din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași au intervenit în mai multe situații la finalul săptămânii trecute în unele localități din județul Iași. Pompierii au intervenit atât în municipiile Iași și Pașcani, cât și în alte zone din județ. Pe lângă intervenții legate de stingerea incendiilor, angajații ISU Iași au intervenit și în alte situații. Pompierii din cadrul ISU Iași au fost solicitați în special în zona de vest a Iașului, unde din cauza neglijenței proprietarilor au fost distruse de flăcări locuințele.

Incendii puternice în zona municipiului Pașcani. Locuințe distruse complet de flăcări

Angajații ISU Iași au intervenit la finalul săptămânii trecute pentru a stinge o serie de incendii izbucnite la unele locuințe din zona de vest a județului. Secția de Pompieri Pașcani, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Lespezi, a intervenit în localitatea Heci, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință. Au ars locuința pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, două anexe pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, aproximativ 800 kilograme de materiale textile, mase plastice, mobilier din lemn, tocuri de uși, geamuri, instalația electrică și diverse electrocasnice. S-au degradat locuința pe o suprafață de aproximativ 40 metri pătrați, anexele pe o suprafață de aproximativ 20 metri pătrați, aproximativ 300 kilograme de textile și diverse electrocasnice. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un conductor electric defect”, au menționat reprezentanții ISU Iași.

Pompierii de la ISU Iași au intervenit și în municipiul Pașcani. Astfel, Secția de Pompieri Pașcani a intervenit în municipiu, pe strada Prisăcii, pentru stingerea unui incendiu de deșeuri menajere. Au ars aproximativ 50 tone de deșeuri menajere, mase plastice, vegetație uscată și resturi din materiale de construcții. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Aparatele de gătit au distrus locuințe din județul Iași. Intervenție a pompierilor ISU în zona metropolitană Iași

Angajații ISU Iași au intervenit și în zona metropolitană Iași în această perioadă. În două situații a fost nevoie de intervenția pompierilor ieșeni după ce locuințele au luat foc de la aparate de gătit lăsate nesupravegheate.

„Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în localitatea Vânători, comuna Popricani, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință proprietate individuală. Au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, articole de tâmplărie, piese de mobilier și aproximativ 100 kilograme de articole textile. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost aparatul de gătit lăsat nesupravegheat”, au menționat reprezentanții ISU Iași.

În data de 31 iulie 2020, Detașamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit în municipiu, pe strada Roman Vodă, pentru stingerea unui incendiu la un apartament. Au ars produse alimentare prelucrate termic. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost aparatul de gătit lăsat nesupravegheat.

Muniție de război descoperită de geniștii de la ISU Iași

Angajații de la ISU Iași au fost solicitați să intervină în localitățile din județul Iași și pentru a ridica elemente de muniție provenite din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit în orașul Târgu Frumos, pentru asanarea pirotehnică a unei suprafețe de 100 metri pătrați. Pe timpul executării misiunii de asanare, au fost descoperite 14 proiectile explozive calibru 75 milimetri, care au fost ridicate în vederea distrugerii ulterioare. Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a intervenit în localitatea Breazu, comuna Rediu. Pompierii au intervenit pentru asanarea pirotehnică a unei suprafețe de 10 metri pătrați. Pe timpul executării misiunii de asanare, au fost descoperite 4 bombe de aruncător calibru 82 milimetri și 4 focoase de artilerie, care au fost ridicate în vederea distrugerii ulterioare”, au mai menționat cei de la ISU Iași.

Adauga un comentariu