Prima pagină » National » Învățător anchetat după ce a sărutat o elevă pe gură
Învățător anchetat după ce a sărutat o elevă pe gură

Învățător anchetat după ce a sărutat o elevă pe gură

10 oct. 2019, 22:00,
în National

Autorităţile din Hunedoara au deschis o anchetă în legătură cu un învăţător, în vârstă de 59 de ani, din comuna Pui, care a sărutat pe gură o elevă din clasa a II-a. Fetiţa, în vârstă de 8 ani, a povestit totul acasă, iar apoi, părinţii au reclamat întâmplarea la Poliţie. În urma reclamaţiei, oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, iar dascălul va fi pus sub acuzare pentru infracțiunea de agresiune sexuală.

Întâmplarea a avut loc la sfârșitul lunii septembrie, însă dosarul penal a fost întocmit abia în această săptămână.

După începerea anchetei, învăţătorul a demisionat.

„În cursul zilei de miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg s-au sesizat cu privire la comiterea unei infracțiuni de agresiune sexuală. Dosarul penal s-a constituit in rem, polițiștii urmând a stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, ce se presupune că ar fi fost comisă la sfârșitul lunii septembrie 2019 de către un cadru didactic din comuna Pui, față de o elevă în vârstă de 8 ani. În funcție de probatoriul administrat în cauză, urmează a fi luate masuri legale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara.

Pentru fapta sa, dascălul a fost pus sub urmărire penală și riscă să ajungă după gratii.

„Pe raza de competență a Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție al comunei Pui s-au sesizat din oficiu, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Persoana vătămată este minoră, elevă, în vârstă de opt ani, în clasa a II-a. Faptele sunt comise de către un cadru didactic, în 26 septembrie 2019. Este vorba, din primele cercetări, din cele deplânse de minoră, de apropierea buzelor, un sărut pe gură”, a precizat şi Ovidiu Cosmin Glodean Onescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare și este anchetată de autorități. Un incident petrecut pe o stradă din Constanța a stârnit un val de reacții după ce imagini filmate de martori au surprins o femeie în timp ce își lovea și brusca fetița aflată lângă ea. Copila […]
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iulie 2026
07 iulie 2026