Prima pagină » Eveniment-Social » Investiție spectaculoasă, într-o celebră casă din orașul Iași! A aparținut unei mari personalități

Investiție spectaculoasă, într-o celebră casă din orașul Iași! A aparținut unei mari personalități

15 iul. 2024, 02:00,
Valentin HUȚANU în Eveniment-Social

O nouă investiție este pregătită pentru o celebră casă din Iași! Aceasta a aparținut unei mari personalități! Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași investește într-un celebru monument istoric, amplasat în aproprierea instituției

Investiție aparte, pregătită pentru o celebră casă din Iași! Aceasta a aparținut unei mari personalități! Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași are un special proiect într-un monument istoric, amplasat în aproprierea instituției. Proiectul se află pe ordinea de zi a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) – Direcția Județeană pentru Cultură (DJC), din data de 18 iulie 2024. Totul vizează consolidarea, reabilitarea și reamenajarea casei de oaspeți „Casa Buțureanu”, din municipiul Iași, strada Sf. Atanasie, numărul 28.

 O nouă investiție spectaculoasă, într-o celebră casă din orașul Iași

Proiectul este în faza de Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI). Pe de altă parte, în proiectare și elaborare se regăsesc ing. Iulian Pricop, arh. Luisa Jufa, arh. Radu Pârvu și S.C. Isconpro S.R.L. Casa datează din prima jumătate a sec. XIX, este de categoria B și are codul din Lista Monumentelor Istorice (LMI) IS-II-m-B-04046. Așa cum au arătat oficialii UMF Iași, cel mai probabil, Casa Buțureanu urmează să fie transformată într-un club al seniorilor, dedicat tuturor cadrelor didactice care au activat în cadrul instituției și care s-au pensionat.

Cine a fost marele chirurg Vladimir Buţureanu, născut la Iaşi

Vladimir Buţureanu s-a născut la Iaşi, pe 12 octombrie 1895, într-o familie de institutori cultivaţi şi animati de idei înaintate, umaniste. Tatăl său, Constantin Buţureanu, avea preocupări şi publicaţii în domeniul pedagogiei, iar mama, Maria Buţureanu, născută Lambrino, avea publicaţii literare, preocupări socio-educative şi de emancipare a femeii. După absolvirea actualului Colegiu National din Iaşi (1913), Vladimir Buţureanu urmează cursurile Facultăţii de Medicină (1915-1923), cu greutăţile şi întreruperile inerente războiului. A avut ca profesori figuri medicale din cele mai marcante: Fr. Rainer, Al. Slătineanu, E. Puşcariu, N. Leon, I. Tănăsescu, C. Bacaloglu, C. Thiron. Îşi începe, în 1918, practica de spital ca intern în serviciul profesorului Ion Tănăsescu, pe care o continuă până în 1921. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1979, la vârsta de 85 de ani.

„Calităţile morale ale profesorului Buţureanu, alături de cele profesionale, s-au transmis în mare măsură şi colaboratorilor săi. În jurul prof. Vl. Buţureanu s-a polarizat o adevarată pleiadă de chirurgi valoroşi, ataşaţi sincer şi profund de maestrul lor; e «şcoala profesorului Buţureanu» la care s-au format direct nu mai puţin de opt profesori, precum şi cel puţin alţi 12 foarte valoroşi chirurgi – cadre didactice sau medici primari, şefi de secţie în spitale importante din Moldova, Bucureşti şi din alte oraşe”, arată, în memoriam, reputații universitari Victor Strat și Eugen Târcoveanu. De asemenea, acestora „li se adaugă mulţi chirurgi în domeniul chirurgiei generale, al altor specialităţi chirurgicale sau chiar în afara lor, care au avut perioade de pregătire în clinica condusă de profesorul Buţureanu şi din care s-au recrutat, de asemenea, valoroşi profesori sau specialişti. Nimic nu poate cinsti mai mult memoria unui magistru decât această pluritate de continuatori ai spiritului şi devoţiunii în arta nobilă a chirurgiei pe care în timpul vieţii a slujit-o cu sfinţenie”, au conchis cei doi.

Așadar, vorbim de o investiție spectaculoasă, într-o celebră casă din orașul Iași, care a aparținut unei mari personalități.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026