Prima pagină » Local » Ioan Munteanu, arhitectul-șef al Iașului – șpagă, incompetență sau trafic de influență? Ieșenii sunt umiliți zilnic de administrația publică locală

Ioan Munteanu, arhitectul-șef al Iașului – șpagă, incompetență sau trafic de influență? Ieșenii sunt umiliți zilnic de administrația publică locală

22 ian. 2025, 02:00, 19 ,
Sorin Pavelescu în Local

Ioan Munteanu, arhitectul-șef al Iașului, îi umilește zilnic pe ieșeni. Oamenii așteaptă și ani pentru eliberarea unui document și „cerșesc” o audiență pentru a-și rezolva problemele

În municipiul Iași primează doar interesele șefilor administrației publice locale, și nu a cetățenilor plătitori de taxe și impozite. Primăria Iași s-a transformat într-un mecanism prin care doar cei norocoși care au influență sau care cunosc persoane cu influență pot reuși să își construiască case sau să realizeze proiecte de investiții. De ce? Pentru că în alte cazuri documentele se eliberează după mai bine de 6 luni sau chiar ani. Evident, Mihai Chirica cunoaște aceste lucruri, dar nu face nimic, pentru că inclusiv propriile interese primează înaintea alor cetățenilor.

Ioan Munteanu, arhitectul-șef al Iașului, îi umilește zilnic pe ieșeni

Ca să ajungi să vorbești cu arhitectul-șef al Iașului, Ioan Munteanu – un funcționar public plătit din banii cetățenilor –, trebuie să îți faci programare, să te înscrii în audiență pe o listă care și așa nu se respectă și care nici nu ar trebui să existe. Oamenii trebuie primiți și trebuie să primească toate informațiile necesare. Oricum, în timpul așa-ziselor audiențe, arhitectul-șef Ioan Munteanu nici nu este în birou, este la etaj prin biroul primarului Mihai Chirica. Este incredibil ce se întâmplă. Oricine ar trebui să aibă posibilitatea să vorbească cu arhitectul-șef, dar el primește ieșenii în audiență doar dacă îi convine proiectul, atât! Amintim că, înainte, orice ieșean putea solicita informații și putea discuta în intervalul orar destinat publicului cu cei de la departamentul de urbanism.

De câteva luni, acest lucru este imposibil. Orice om care vrea să îi ceară explicații sau informații cu privire la documentele pe care le așteaptă de peste 6 luni sau ani și care zac în sertarele biroului lui Ioan Munteanu trebuie să se înscrie în audiență și doar dacă arhitectul-șef binevoiește și dacă speța îi convine, de abia atunci te primește. Practic, ori că te înscrii în audiență la primar ori că te înscrii în audiență la arhitectul-șef Ioan Munteanu, e același lucru. Însă, dacă te numeri printre „norocoșii” care prind un loc să vorbească cu arhitectul-șef, problemele oricum nu ți le rezolvă.

Deci, este cât se poate de clar că acest program cu publicul este un mare fals, iar arhitectul-șef primește în biroul său doar oameni cu probleme derizorii, pentru tonete, case, însă investitorii care vor să implementeze în Iași proiecte mari, aceștia sunt amânați sau, și mai rău, nu sunt băgați în seamă. Totul nu este altceva decât o bătaie de joc pe nervii și banii oamenilor. Dar, pentru Ioan Munteanu, arhitectul-șef al Iașului, este simplu să stea într-un birou, să primească salariu de la stat, zile libere și concedii plătite, fără să facă nimic.

În birourile de la Urbanism sunt certificate care așteaptă de mai bine de 6 luni să fie întocmite, avize de oportunitate care sunt aprobate de 8 luni și care nu sunt redactate. În ceea ce privește autorizațiile de construire, nici nu mai încape discuție, acestea sunt SF-uri, iar când este câte o autorizație eliberată, sigur e a vreunui prieten de-al primarului Mihai Chirica sau a vreunei persoane cu influență. Rar se întâmplă în Primăria Iași să fie eliberată vreo autorizație.

De exemplu, un investitor din Iași așteaptă de peste 8 luni o autorizație de construire. Acesta a povestit reporterilor BZI că a încercat să vorbească cu arhitectul-șef Ioan Munteanu, însă nu a avut nicio șansă să intre în biroul lui. Menționăm că ieșeanul își dorește să își păstreze anonimatul ca funcționarii din primărie să nu se răzbune pe el și să fie nevoit să mai aștepte alte 8 luni pentru eliberarea documentelor.

„Eu aștept pentru eliberarea unei autorizații de construire de mai bine de 8 luni. Nu mai zic, pentru PUZ am așteptat 5 ani. Am încercat să intru la arhitectul-șef să vorbesc cu el, să îl întreb de ce durează atât de mult, dar aici e, mai nou, cu programare. Trebuie să te înscrii în audiență, și dacă vrea, te primește, dacă nu, aștepți mult și bine un răspuns. Este cea mai mare bătaie de joc posibilă. În țările civilizate există o corespondență verbală, față în față, telefonică, prin e-mail, prin orice, doar ca lucrurile să funcționeze. La Primăria Iași, când auzi că ai nevoie de o hârtie, îți vine să abandonezi tot proiectul. Nu au oameni? Să angajeze, că doar aparatul administrativ și economia orașului funcționează cu banii din privat, cu taxele și impozitele plătite de «proști» și cu investițiile din mediul privat. Primăria Iași doar consumă, nu face altceva. Dar se cunoaște că, dacă vrei să faci ceva, trebuie șpagă, trebuie influență, trebuie să cunoști pe cineva, altfel, stai ca prostul și aștepți mult și bine. Nu se respectă termenele de eliberare, nu se respectă nimic. Urbanismul din primărie e un sat fără câini, nimeni nu face nimic, stau pe scaun, beau cafele și-și iau pauze sau muncesc pentru primar sau pentru alții aduși de el. Nu există în Primăria Iași respectarea vreunui termen, și asta se poate verifica ușor”, a spus investitorul din Iași.

În acest sens, ne întrebăm: de ce Ioan Munteanu, arhitectul-șef, își bate joc de oameni, de oraș și de mediul de afaceri din Iași? Să înțelegem că autorizațiile sau documentele, în general, se eliberează doar pe bază de influență? De șpagă? Pentru că, legal, nu se eliberează niciun document în Primăria Iași.

Să înțelegem că arhitectul-șef face trafic de influență sau ia șpagă pentru fiecare act care iese din primărie? De ce în timpul pandemiei certificatele de urbanism, autorizațiile de construire, avizele de oportunitate și altele puteau fi emise online iar acum funcționarii publici își bat joc pe banii oamenilor?

Este clar că este mai posibil să câștigi la loto decât să apuci ziua în care Primăria Iași îți eliberează documentele solicitate.

Ieșenii pot trimite reclamații la Inspectoratul de Stat în Construcții! BZI vă oferă toate informațiile necesare, documentele trebuie doar completate

Pentru toți ieșenii care doresc să le fie eliberate documentele de funcționarii Primăriei Municipiului Iași: trebuie să se facă o reclamație / plângere către Inspectoratul de Stat în Construcții. Aceștia sunt obligați prin lege să răspundă solicitărilor și, implicit, să dea amenzi primăriei pentru nerespectarea termenelor de eliberare a documentelor. Cotidianul BZI vă pune la dispoziție formularele tip care doar trebuie completate și trimise pe adresa: iasi@isc.gov.ro. Trebuie să aveți în vedere că ISC Iași este condus de un PNL-ist, dar, dacă considerați că reclamațiile / sesizările nu vă sunt luate în seamă, le puteți trimite către aparatul central al Inspectoratului de Stat în Construcții, la adresa: isc@isc.gov.ro. Cei de la București îi vor verifica și pe cei de la Iași, dar și pe cei de la primărie.

Menționăm că mai mulți investitori au făcut inclusiv plângeri penale pentru abuz în serviciu, pentru că la Primăria Iași este o mare bătaie de joc. Este inadmisibil ca un funcționar public, precum Ioan Munteanu, să facă propriile reguli, pentru că oricum primarul Mihai Chirica nu controlează nimic, iar în primărie, fiecare angajat face ce vrea și când vrea.

Astfel, mai jos aveți atașate cele 3 formulare tip, elaborate de către avocatul BZI pentru neeliberarea certificatelor de urbanism, a avizelor și a autorizațiilor.

Pentru sesizarea privind neeliberarea certificatului de urbanism, completați formularul de AICI.

Ieșeni, pentru nerespectarea termenelor și pentru neeliberarea certificatului de urbanism, se emit amenzi între 10.000 de lei și 30.000 de lei.

„Disp. Art. 26 al. 1 lit. H) din Legea nr. 50/1991, conform cărora: «(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: ,,(…) h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum și emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conțin lista cuprinzând avizele și acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiții sau eliberarea acestora condiționat de elaborarea prealabilă a unei documentații de urbanism sau a oricăror documentații tehnice de definire a scopului solicitării, cu depășirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiționarea furnizării informațiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1)”»”, se arată în lege.

Pentru sesizarea privind neeliberarea avizelor, completați formularul de AICI.

În ceea ce privește depășirea termenului legal de emitere a avizelor, Primăria Iași, funcționarii publici individual, arhitectul-șef și, bineînțeles, primarul Mihai Chirica pot plăti amenzi cuprinse între 10.000 de lei și 20.000 de lei.

„Disp. Art. 26 al. 1 lit. m) din Legea nr. 50/1991, conform cărora: «(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: ,,(…) m) depăşirea termenului de 15 zile pentru emiterea avizelor şi acordurilor necesare în vederea autorizării lucrărilor de construcţii, conform prevederilor art. 7 alin. (20), precum și emiterea de avize incomplete sau cu date eronate, cu depășirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiționarea furnizării informațiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1)”»”, se arată în lege.

Pentru sesizarea privind neeliberarea autorizațiilor de construire, completați formularul de AICI.

Și pentru neeliberarea autorizațiilor de construire, Primăria Iași riscă amenzi între 10.000 de lei și 30.000 de lei.

„Dispozițiile Art. 26 al. 1 lit. H^1) din Legea nr. 50/1991, conform cărora: «(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: ,,(…) h^1) neemiterea avizelor și autorizațiilor de construire în termenul prevăzut de prezenta lege, precum și h^2), refuzul nejustificat de emitere a autorizației de construire / desființare și / sau a certificatului de urbanism în termenul prevăzut de lege pentru documentațiile complete”»”, se mai arată în lege.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Comentarii
  • Foarte bine documentat legal de catre domnii avocati, dar s-a dat vreo amenda in urma completarii formularelor? Nu!
    S-a intamplat ceva in urma chemarii in judecata in procesele care dureaza cate inca vreun an sau doi? Nu!
    Miss Mwie venita de la Schitul Duca care se “ocupa” de PUZ-uri prioritizeaza doar documentatiile infractorilor carora le suge cuculetul mic si obosit sau proiectele sustinute in cardasie cu fostul arhitect sef infractor si mai lasa de forma sa treaca cate o casa fara miza.
    Toti angajatii de la urbanism sunt incompetenti si emit certificate pline de greseli dupa 8-10luni, fara sa se ia nicio masura impotriva lor.
    Autorizatiile ies doar dupa masura spagii unor grupuri de infractori, dupa aproape un an.
    Marile dosare penale care au dus la suspendarea piticului infractor de arhitect sef au fost un mare fas si nu au produs decat haos. Se mai si lauda prin targ ca se intoarce inapoi pe post si rade in nas sistemului, in timp ce face in continuare diverse aranjamente cu documentatii dubioase, chiar daca este suspendat.
    Primarul nu se implica cu nimic, probabil de frica altor scandaluri.
    Pana nu ii aresteaza pe toti de la urbanism nu o sa se intample nimic bun.

  • Ati votat cel mai prost primar din ultimul secol ce sa facem …ramaneti cu el

  • Doar ce se mai dadea drumul la acte cu noul Arhitect, terfeliti-l si pe el ca asa va sta in fire. Bv jurnalist.

  • Iesean nemulțumit

    Cel mai incompetent primar, cei mai incompetenți funcționari!
    Deși se scrie în presă de ceva vreme despre activitatea nulă și de proastă calitate a celor din primărie, nimeni nu ia nicio măsură.
    Este inadmisibil să aștepți 8 luni un răspuns la o cerere/ sesizare și să fii nevoit să-ți cauți o ” intrare” la un funcționar ca să afli stadiul. De rezolvat nici nu poate fi vorba.
    Bine că a devalizat Ciolacu rezerva statului ca să le mărească salariile…

  • Ioan Nepriceputeanu

    Toata primaria stie foarte bine ca nenea Chirica a primit comisioane mari, in special de la dezvoltatorii imobiliari si nu numai. A luat si personal si prin interpusi. A invatat toate smenurile de la Nichita, iar cea mai mare sifon este secretara Ionascu. Aia stie multe, multe a turnat la DNA, dar fara nici o sansa. Cat despre arhitecti, pai astia lucreaza toti sub bagheta lui Chirica, el ordona ce si cum, ei nu iau nimic direct fara ordinul lui Chirica. Dupa aia ipart prada impreuna ca hienele, dar nu in primarie, ci in locuri rezervate. Era un taran parvenit, Dumi (ala cu Mercedesul S-class negru W222), ala era pionul lor, incasa cascavalul si dadea personal la fiecare. Pe ala il tinea si Nichita. Mereu au avut nevoie de-un sclav din afara primariei ca sa nu bata la ochi, dar lumea vede si aude. O zi buna galustelor.

  • Daca Primaria pune frana la asa zisele „proiecte mari”, atunci este bine. Toate asa zisele „proiectele mari” sunt aberatii urbanistice care au stricat orasul si au creat probleme nerezolvabile : supraaglomerare, blocaje de trafic, lipsa spatiilor verzi.

  • Adevar cusut cu ata alba.. oare Musteata ce facea? Cand pleca lumea in concediu !!semna tot la la etaj ce nu era conform legii.. Acest arhitect Munteanu este pus sa si rupa gatul ca vine arhitectul minune Musteata stie cum sa semneze ..

    • Denisa Ionascu

      Musteata semna ca i se puneau frani de catre Denisa Ionascu. Este suspendat cam degeaba. Dar am inteles ca si Denisa este luata la intrebari si va iesi la iveala.

  • Sunt foarte putini angajati. Cei care termina se duc in mediul privat la salarii mult mai mari. Primaria nu are voie conform legii sa le dea salarii mai mari.

  • Ce bine seamana cei doi.

  • Primaria Iasi ,grup organizat!

  • expert tehnic

    Nu pot intelege de ce dl arhitect Ioan Munteanu a luat decizia de a se angaja la primarie. Am colaborat cu dumnealui la cateva proiecte si este un profesionist (meticulos, orientat spre calitate, foarte atent cu proiectele sa iasa bine) si o este persoana foarte buna, calm etc. Este o diferenta colosala fata de dl Musteata din toate punctele de vedere, mult mai pregatit si nu cred ca poate fi corupt sa faca lucruri ilegale. Din pacate la primarie presiunile sunt mari din partea conducerii ca sa fie semnate documente dubioase, iar cei care nu semneaza vor fi retrogradati si amenintati.
    Cel mai probabil proiectul este cu diverse probleme, iar beneficiarul face presiuni ca sa il faca pe dl arhitect sa ii semneze documente cu probleme.

  • Unde sta asta? Ii fac o vizita, acasa.

  • Domnule Marian, ei nu au nevoie de salarii chiar asa de mari, ca-si complecteaza veniturile din gros. Peoblema lor, in acest departament, este ca Mihaita ii forteaza, sau i-a fortat ca acum nu mai stiu sigur ce mai este, sa semneze pe carca lor toate spagile si golaniile lui, dupa care ii baga fara scrupule la inaintare si se dezice de ei, lasandu-i cu toate politiile pe cap. Asta e problema la Urbanism.

  • Domnul Munteanu este un profesionist, un om de buna credinta cu extrem de mult bun simt. Faptul ca nu incearca sa isi impuna parerile cu forta si ca nu are fel de fel de prietenii probabil deranjeaza.

  • Cand eram tanar muncitor, intr-o echipa de instalatori, aveam o mare dilema. Maistrul si cei batrani, cum incepeau programul, dadeau cate-o dusca cu rachiu pe gat si se luau de treaba. In pauza de masa, mai mergea una-doua,..sau cate puteau si tot asa. Mie nu-mi placea rachiul si nici nu aduceam de-acasa altceva ca mi-era frica, dar mesterul si cei batrani m-au pus in incurcatura: bai puisor, ori bei si tu, ori noi banuim ca esti ciripitor…Uite asta e acum dilema lui Munteanu. Cu siguranta ca-i mai meserias decat smecherasul ala de Musteata, dar in gasca de la Primarie, mesterul Mihai si toti ciracii lui nu suporta corecti. Ori faci ce spunem noi, ori inseamna ca nu esti cu noi si te „facem”.

  • Mihai Chirica angajeaza omule niste oameni in plus la urbanism ca ne-ai mâncat zilele in loc de banii frecati pe panseluțe si alte nspe prostii gen cai. Minim triplu nu dublu oameni ca nu doar prietenii tăi dezvoltatori au nevoie. E de noaptea minții cat au așteptat ieșenii toți anii ăștia și cum de te-au votat din nou.

  • Traiasca combinatiile.

    Confirm. Cred ca suntem singurii din tara care trebuie sa faca puzuri la terenuri. Explicatia primita: Capitala Moldovei nici acum nu are un Pug definitv. Rusine Chirica!

  • Interesant lui Musteata nici legea nu i pune frana are spate asa se lauda .. are si el proectele lui de casa care nu merg.. legea trebuie redpectata..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 martie 2026
27 martie 2026