Ioana Tufaru trece prin clipe grele. Pe 15 august s-au împlinit 28 de ani de când a murit mama ei, îndrăgita artistă Anda Călugăreanu. Ioana a fost copleșită de durere la mormântul mamei și a plând în hohote.
Ioana Tufaru a plâns în hohote la mormântul mamei sale, regretata cântăreață Anda Călugăreanu. Aceasta s-a stins din viață la 15 august 1992, iar anul acesta s-au împlinit 28 de ani de la dispariția ei.
Ioana Tufaru trece prin clipe grele
Ioana Tufaru, fiica artistei, s-a dus cu flori la cimitir și au năpădit-o lacrimile în primele secunde cum s-a apropiat de piatra funerară a acesteia. An de an, pe 15 august sau în jurul acestei date, Ioana pleacă cu flori și lumânări la locul de veci al mamei sale. Anda Călugăreanu a fost o cântăreață îndrăgită care a bucurat generații întregi cu muzica sa.
„Pe mama mi-o amintesc ca cea mai frumoasă, blândă și bună mamă din lume… Amintire emoționantă… Ohooo, sunt multe, dacă m-aș apuca sa le povestesc nu aș termina până mâine…. Totuși îmi amintesc mereu cu drag de verile petrecute an de an la mare, la spectacolele ei… Și apoi de trăsnăile pe care eu le făceam și mă certa, dar pe un ton blând…”, a declarat Ioana în timp ce își ștergea lacrimile.
Ioana Tufaru a dat și de pomană în memoria mamei sale. Astfel, a făcut câteva pachete cu mancare pe care le-a împărțit unor oameni nevoiași.
„Am făcut pachete și am împărțit eu. Am pus și eu după buget… 1 pateu de ficat, o chiflă, un triunghi de brânză topită, o nectarină și o doză cu suc!”, a povestit Tufaru.
I-a povestit fiului ei despre bunica Anda Călugăreanu
Ioana i-a povestit băiețelului ei, Luca, despre bunica lui decedată. Acesta însă nu prea înțelege deocamdată cât de importantă a fost aceasta pentru lumea artistică din România.
„Ei, Luca e încă mic, dar știe ca mamaie a fost frumoasă, îi ascultă melodiile pe YouTube și știe că e sus pe o stea și îl veghează și are grijă de el!”, a adăugat Ioana.
Dacă la scurt timp după deces o visa pe mama ei des, acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimii ani. Astfel, ea este împăcată cumva cu ideea că e într-un loc mai bun, lângă Dumnezeu.
„În ultimii doi ani nu am mai visat-o deloc! Ultima dată îmi spunea că-i este sete și că vrea apă!”, a adăugat Ioana.
Oricum, an de an fiica Andei Călugăreanu are un mare regret. Ioana Tufaru trece prin clipe grele la data morții celei care i-a dat viață.