Prima pagină » Actualitate » Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European
Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European

Iohannis va ține un discurs în Parlamentul European

05 feb. 2024, 17:40, 4 ,
în Actualitate

Președintele Klaus Iohannis va ține miercuri, 7 februarie, un discurs în Parlamentul European (PE) în cadrul unei dezbateri în plen cu tema „Aceasta este Europa”, potrivit siteului oficial al PE.

„Președintele României se va adresa deputaților europeni miercuri, la ora 11.00, pentru a-și expune viziunea asupra provocărilor și viitorului Europei”, precizează sursa citată.

Iohannis a mai susţinut un discurs în plenul PE în 23 octombrie 2018

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va avea o întâlnire bilaterală cu Iohannis înainte de discursul în plen al președintelui român și sunt programate și scurte declarații de presă comune miercuri, la ora 10:50

„Aceasta va fi cea de-a treisprezecea dezbatere plenară `Aceasta este Europa` și prima din 2024. În 2023, deputații europeni i-au ascultat pe prim-ministrul Bulgariei, Nikolay Denkov (22 noiembrie), președintele Ciprului, Christodoulides (13 iunie), cancelarul german Olaf Scholz (9 mai), prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel (19 aprilie) și președintele lituanian Gitanas Nausėda (14 martie). Liderii UE care au participat la această serie de dezbateri în 2022 au fost prim-ministrul estonian Kaja Kallas, premierul italian Mario Draghi, Taoiseach Micheál Martin din Irlanda, prim-ministrul croat Andrej Plenković, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul finlandez Sanna Marin și prim-ministrul sloven Robert Golob”, mai transmite Parlamentul European.

Preşedintele Iohannis a mai susţinut un discurs în plenul PE în 23 octombrie 2018 pe tema viitorului Uniunii Europene, subliniind atunci necesitatea unităţii şi coeziunii privind viitorul UE, amintește Agerpres.

„Apropiere faţă de cetăţeni, securitatea internă a UE, securitatea frontierelor UE, greutate în politica internaţională a UE, abordări care respectă şi cultivă diversitatea, dar permit o acţionare unitară înspre exterior – iată temele care ne preocupă pe toţi, care îi preocupă pe europeni. Este obligaţia noastră să găsim nu numai răspunsuri, ci să găsim politici şi să aplicăm practic ceea ce credem noi că este important pentru cetăţenii noştri, dar în acelaşi fel şi pentru UE”, a afirmat Iohannis, în octombrie 2018.

PE se reuneşte, de luni până joi, în a doua sesiune plenară din 2024, la Strasbourg.

Se vor supune dezbaterii şi votului, între altele, declaraţii ale Comisiei şi Consiliului privind doi ani de la războiul din Ucraina, precum şi concluziile Consiliului European extraordinar din 1 februarie etc.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026
Articole similare
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
02:00
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
02:00
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
I-a trebuit să se posteze pe rețele
02:00
I-a trebuit să se posteze pe rețele
„Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
02:00
FOTO „Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
02:00
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
02:00
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
02:00
FOTO Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
02:00
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
02:00
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”
02:00
FOTO Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”