Prima pagină » National » Ion Caramitru va fi înmormântat vineri, pe Aleea Actorilor din cimitirul Bellu
Ion Caramitru va fi înmormântat vineri, pe Aleea Actorilor din cimitirul Bellu

Ion Caramitru va fi înmormântat vineri, pe Aleea Actorilor din cimitirul Bellu

07 sept. 2021, 16:07,
în National

Ion Caramitru va fi înmormântat vineri, 10 septembrie, pe Aleea Actorilor din cimitirul Bellu din Capitală, a anunţat marţi Teatrul Naţional din Bucureşti, pe care el l-a condus timp de 16 ani.

Actor, regizor şi manager cultural, Ion Caramitru a murit pe 5 septembrie, la vârsta de 79 de ani.

Cine a fost actorul Ion Caramitru

A condus din 1990 Uniunea Teatrală din România (UNITER), de care se leagă evenimente ca Festivalul Naţional de Teatru şi gala premiilor UNITER, a valorificat opera eminesciană şi a fost unul dintre cei mai străluciţi interpreţi ai teatrului lui Shakespeare, fiind recunoscut printre cei mai buni zece actori din lume care l-au jucat pe Hamlet.

A jucat zeci de roluri pe scenă şi în filme, a înregistrat mii de minute de poezie şi de teatru radiofonic.

Caramitru a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, dar şi Ordinul Soarelui Răsare, cel mai important ordin japonez destinat cetăţenilor străini, acordat în numele Majestăţii Sale Împăratul Japoniei, în 2017, şi Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, tot în 2017.
În foaierul Sălii Mari a TNB este pusă la dispoziţia publicului o carte de condoleanţe, fără a fi depus sicriul cu trupul neînsufleţit, iar ceremonia de înmormântare de vineri este programată să înceapă la ora 12:00.

Din ce cauză a murit marele actor?

Zilele acestea, actorul Ion Caramitru trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR). Însă, se pare că Ion Caramitru era internat la secţia de terapie intensivă, unde ar fi fost intubat. Potrivit sursazilei.ro, actorul făcuse septicemie, după ce s-ar fi infectat cu un stafilococ.

Din păcate, organismul marelui actor nu a reușit să facă față unei asemenea boli și acesta s-a stins pe patul de spital, în aceeași zi care a plecat la ceruri și Ivan Patzaichin.

„Domnul Caramitru, din păcate, nu vreau să cred că suntem năpăstuiţi de soartă, nu va putea face deplasarea la Iaşi. Este internat la spital în acest moment, la Bucureşti. E în revenire, e în investigaţii medicale. Îi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. El va fi internat în următoarele patru zile. Nu va putea face o deplasare la Iaşi. Toată lumea este optimistă şi bucuroasă pentru că nu este ceva grav”, a declarat Giurgia.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 martie 2026
02 martie 2026
Articole similare
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
02:00
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
02:00
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
02:00
FOTO Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
02:00
FOTO Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
02:00
FOTO Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
02:00
FOTO Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
02:00
FOTO Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii
02:00
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii
Tot mai mulți ieșeni vor să-și cumpere casă aici pentru că nu au internet, dar este aer curat. „A început să apară și acest fenomen”
02:00
Tot mai mulți ieșeni vor să-și cumpere casă aici pentru că nu au internet, dar este aer curat. „A început să apară și acest fenomen”
Politehnica Iași a ratat obiectivul! Echipa din Copou a rămas în afara play-off-ului
02:00
Politehnica Iași a ratat obiectivul! Echipa din Copou a rămas în afara play-off-ului