Prima pagină » Eveniment-Social » Ion Creangă, vedeta verii la Teatrul Luceafărul din Iași
Ion Creangă, vedeta verii la Teatrul Luceafărul din Iași

Ion Creangă, vedeta verii la Teatrul Luceafărul din Iași

21 iul. 2025, 11:06,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Vara aceasta, afișul Teatrului Luceafărul îl onorează artistic pe Ion Creangă. Instituția consideră că are o obligație culturală față de marele povestitor, așa încât se preocupă ca în repertoriu să se regăsească o varietate scenică a poveștilor sale, scrise chiar la Iași, în bojdeuca din Țicău. Trei dintre aceste producții pot fi vizionate în iulie și august, la sala mică, de ieșeni sau de cei care vizitează orașul.

Ion Creangă, vedeta verii la Teatrul Luceafărul din Iași

Joi, 17 iulie 2025, ora 17.30, este programată o reprezentație cu PUNGUȚA CU DOI BANI. Recitalul păpușăresc și actoricesc al Doinei Iarcuczewicz și al lui Viorel Vârlan a încântat generații de copii, fiind unul dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului. Scenografia este imaginată de Axenti Marfa, întreaga producție mizând pe caracterul popular al scrierii, pe alternanța momentelor păpușărești cu cele de actorie, așa cum le-a conceput regizorul Constantin Brehnescu.

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE se va juca joi, 21 august, de la ora 17.30, spectatorii având ocazia să afle cum și-a pierdut ursul coada, o posibilă versiune a acestei probleme, una hâtră, în stilul lui Ion Creangă. Echipa de actori Carmen Mihalache, Ileana Ocneanu, Paul Sobolevschi, Luca Loredana conduc privitorii prin ficțiunea care, dincolo de comic, are un consistent strat de înțelepciune. Constantin Brehnescu a gândit o mizanscenă dinamică, în care muzica live și interacțiunile cu publicul devin puntea ce conectează rapid scena și sala. Fără să fie ilustrativ, spectacolul rămâne fidel episoadelor principale ale acțiunii la finalul căreia, din cauza vicleniei vulpii, ursul rămâne definitiv fără coadă.

Pentru CAPRA CU TREI IEZI (joi, 29 august, ora 17.30), regizorul Ion Ciubotaru a recurs la pictura naivă a lui Gheorghe Ciobanu, din ale cărui lucrări sunt reproduse secvențe în componenta plastică a spectacolului. Scenograful Mihai Pastramagiu a redat în decor frânturi din viața satului tradițional așa cum apar în lucrările artistului de la Bălțați, iar costumele păpușilor preiau și ele prin stilizare elemente de acest gen. Actrițele Ioana Iordache, Carmen Mihalache, Ileana Ocneanu, Mariana Teleman și Elena Zmuncilă animă păpușile care au călătorit nu doar în poveste, ci și prin lume, în festivaluri din Portugalia, Spania, Italia, Marea Britanie, până în îndepărtata Chină, atestând valoarea creației.

„În 2025, Teatrul Luceafărul a împlinit 75 de ani de existență, așa încât am considerat că e potrivit ca pe parcursul verii să rămânem deschiși pentru public. Pilonul programului nostru estival îl constituie poveștile nemuritoare ale lui Ion Creangă, o resursă perpetuă de inspirație, umorul și înțelepciunea sa au caracter de universalitate”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, managerul Teatrului Luceafărul Iași.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilet.ro. Punguța cu doi bani e deja sold out, celelalte două sunt la statusul „ultimele bilete”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Klaus Iohannis se întoarce! Ce mesaj a transmis
Fostul președinte al României, Klaus Iohannis, se întoarce în lumina reflectoarelor cu un mesaj pentru toți românii. Fostul șef al statului a avut o apariție publică rară în noaptea de Înviere, participând la slujba religioasă din Sibiu, alături de soția sa, Carmen. Prezența acestuia a atras atenția, în contextul în care, după demisia din funcție, […]
Klaus Iohannis se întoarce! Ce mesaj a transmis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 aprilie 2026
06 aprilie 2026