Ion Cristoiu: „Când Nația se dedulcește la lux”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pasionant. Pregătesc pentru Suplimentul literar-artistic al cristoiublog.ro eseul Note despre serialul The Last Kingdom. Am văzut serialul în cele patru sezoane ale sale și am găsit în el suficiente idei pentru a posta pe Diaro note cît să fac din ele ditamai eseul. Acum, așa cum procedez ori de cîte ori trec pe curat pentru publicare un text, scris și bătut la prima mînă, stilizez notele. La un moment dat, am dezvăluit că am văzut ultimele episoade. Și mi-am amintit că anul trecut, căutînd ceva pe Netflix, am descoperit că s-a făcut și sezonul 5, însumînd 10 episoade. A fost lansat în 2022. Potrivit Wikipedia, producătorii au făcut un fel de sezon de încheiere. Sînt ocupat cu serialul despre Kalid ibn al-Walid, unul dintre cei mai mari comandanți de arme ai Islamului de început. Îl urmăresc însă doar din punct de vedere cultural. Ca telespectator nu mă pasionează. Nu m-aș fi luat de Last Kingdom dacă n-ar fi trebuit să verific un dispozitiv MP4 bazat pe Android. Depășește dispozitivele pe care le am, deoarece Androidul îi dă posibilitatea conectării la internet și prin asta la aplicația Music Youtube. Încerc funcționarea WiFi-ului accesînd de pe tabletă aplicația Netflix. De pe Netflix aleg The Last Kingdom, sezonul 5. Atîta mi-a trebuit. Am lăsat dracului Khalid și m-am apucat de The Last Kingdom. E atît de pasionant încît depășesc pe stepper jumătatea de oră ca normă.

*
Prăpastie. Din serialul Umar, pe care l-am terminat, cum am terminat și cartea despe Kalif, rețin ca imaginea puternică, cea mai puternică din serial, pe cea a lui Umar, Kaliful Binecredincioșilor, Stăpîn peste Arabia, Persia, Siria, Ierusalim, Irak, umblînd pe străzi cu un toiag, semnul puterii, și administrînd cîte o lovitură pe spatele unuia care încalcă legea sfîntă.

La un moment dat, vine o delegație de la Bizanț, să facă pace cu Arabii. Intrînd în Medina, ea întreabă de Kalif. Cei întîlniți în cale îi trimit pe bizantini spre un copac la umbra căruia dormea Atotputernicul Umar. Nu le vine să creadă. Cum, ăsta e Stăpînul Imperiului?! Producătorii sirieni au vrut să atragă atenția asupra modestiei exemplare în care trăiau primii conducători ai arabilor. Dacă-l comparăm pe Umar cu Harun al Rashid, rămînem uluiți de prăpastia dintre cele două momente ale Islamului. O asemenea prăpastie am sesizat și la turci. Serialele despre Ertugrul, Osman, surprind prin viața modestă a conducătorilor. Toți, inclusiv Beyul, stau în corturi. E drept al Beyului are covoare pe jos și o blană de oaie pe lavița care servește drept tron. Da, dar în exterior nu e vorba de un palat prin comparație cu bordeiele supușilor din Constantinopol. Serialul despre Suleyman dezvăluie un Imperiu ajuns la faza maximă de bogăție. Sultanul se scaldă în lux.

Ce putem spune despre această prăpastie dintre începuturi și culmi? Că așa cum se temea Umar, bogățiile dobîndite nu prin muncă, ci prin jaf și cuceriri, altfel spus peste noapte, au dus automat la pierderea vigorii. Nația s-a lenevit, dedulcită la lux, la fast, la protocol, la putere. Așa cum s-a întîmplat cu bizantinii, cu sasanizii. Așa cu se va întîmpla cu Occidentul.

*

Scriam pe 4 mai 2014. Un politician de vinilin – Victor Ponta

Contractele de publicitate electorală cuprind – pare-se – și obligația televiziunilor de știri de a transmite în direct mitingurile partidelor politice. Nu altfel îmi explic posibilitatea pe care mi-a oferit-o la finele acestei săptămîni B1 Tv de a vedea cît de jalnică poate fi o întrunire electorală a PSD. Afacerea se petrecea la Babadag. Pe post de Romică Țociu, altfel zis, de prezentator, clientul nostru, Liviu Dragnea. De o frigiditate a prestației rar întîlnită la un politician care a trecut, totuși, de nivelul secretarului de raion. Nu încăpea discuție că spectatorii acestei ședințe de partid în aer liber fuseseră aduși acolo în schimbul șepcilor și tricourilor de culoare roșie. Mulți dintre ei avînd nostalgia întîlmirilor cu Tovarășii de la Partid, vor fi fost cum nu se poate mai încîntați că retrăiesc o clipă fericirea de a fi roșii. Dincolo de stupiditatea sloganului – Voi candida la Președinție, numai dacă Babadagul mă vrea! – mi-a sărit în ochi la cuvîntarea ținută de pe scenă de Victor Ponta incapacitatea funciară de a însufleți auditoriul, de a transmite o minimă emoție. Unde sunt vremurile mitingurilor FSN-iste ale lui Ion Iliescu? E limpede: Locul generației de politicieni adevărați, însuflețiotri de mulțimi, a fost luat de politicieni de vinilin, în genul lui Victor Ponta, incapabili să însuflețească pînă și o capră. Gata gata să fie învins la Tîrgu Jiu de Dan Diaconescu la parlamentare, Victor Ponta se dovedește încă o dată păpușa din vitrina baronilor PSD. Ca orice păpușă, el nu poate spune altceva decît ceea ce e înregistrat din fabrică să spună.