Ion Cristoiu: Cazul Nicolae Ciucă-Plagiator: Arma stalinistă a Dosarului – folosită în răfuiala dintre găștile politruce

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, în această dimineață despre cazul în care premierul Nicolae Ciucă este acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist:

Urmărind Scandalul Nicolae Ciucă – Plagiator, unii cititori mă întreabă, nu fără reproșuri sugerate, de ce nu iau atitudine, așa cum fac mulți dintre colegii de breaslă. Prin atitudine criticii mei înțeleg un șir de zbierete în scris sau oral prin care să cer demisia lui Nicolae Ciucă, însoțite de gesturile isterice de rigoare:
Tăvălit pe jos, a epilepsie, smuls părul (cât mai am) din cap, înroșirea la față și ieșirea ochilor din orbite.
Într-un cuvânt, gesturile care definesc azi pe mulți lideri de opinie care practică (nu fără succes financiar) presa de tip Galerie de fotbal, parfumată cu sintagma Presa de activism civic.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

Împăcare bombă! Bahmu şi George, din nou împreună, la 5 luni de la separare: Orice bărbat, într-o astfel de situație, trebuie să fie lângă parteneră

Răspund aici posibililor bombănitori ai mei de ce nu mă dau în spectacol în recentul scandal:
Am depășit de mult vârsta pubertății jurnalistice postdecembriste când mă înfuriam, pentru că Ion Iliescu nu demisiona și mă mâhneam, pentru că Emil Constantinescu n-a ajuns președinte al României încă din 1992.

După atâta amar de viață politică postdecembristă mi-am dat seama că jurnalistul de comentariu, căruia i-am spus Istoricul clipei, nu trebuie să trăiască la nivel emoțional întâmplările mai mici sau mai mari din prezent. Misiunea de esență a Istoricului clipei e să despice evenimentele, să le găsească semnificațiile, să le prevadă evoluțiile.

Nu acesta e însă principalul motiv pentru care n-am cerut și nu voi cere ca Nicolae Ciucă să-și dea demisia.
Chiar dacă n-am nici o îndoială că a copiat atunci, în 2003, ceea ce azi se numește plagiat.
Motivul e același pentru care n-am cerut demisia lui Victor Ponta în 2012, când a fost acuzat de plagiat, nu m-am înscris în corul care a cerut demisia lui Florin Cîțu din funcția de premier acuzat de a fi fost penal în urmă cu 21 de ani și l-am apărat pe Florin Roman în Scandalul cu așa-zisul plagiat din teza de masterat.

Care e acest motiv?
Pentru a răspunde se impune să precizez că, după 31 de ani de comentare aproape zilnică a Actualității, am ajuns la concluzia că un demnitar, un politician trebuie supravegheat și judecat pentru ceea ce face în prezent și nu pentru ceea ce a făcut el în trecut.

Dacă în prezent un demnitar e prins cu o afacere de corupție, dacă a comis un accident, dacă a încălcat regulile de protecție și mai ales dacă a gestionat catastrofal o criză din domeniul său de activitate, atunci el trebuie să demisioneze sau să fie demisionat.

Din acest punct de vedere bine ar fi fost ca presa să ducă o campanie pentru ca Lucian Bode, ministrul de Interne, sau, măcar Bogdan Berechet, șeful Poliției Capitalei, să demisioneze în urma accidentului criminal prin care o fetiță și-a pierdut viața. Bine era dacă presa ducea o campanie pentru ca Virgil Popescu, ministrul Energiei, să demisioneze ca urmare a dezastrului național numit creșterea facturilor la Energie.

De pe vremea lui Traian Băsescu s-a ivit și a înflorit însă folosirea în răfuiala politică a armei staliniste a Dosarului sau mai bine zis, a petelor de la Dosar. Unui demnitar nu i se poate reproșa mare lucru în ce privește activitatea sa prezentă. Cum însă el trebuie lichidat sau măcar pus la punct, i se caută în trecut o pată, știută de Băieții de bine, i se scoate la iveală sub forma unei dezvăluiri de presă și i se regizează o campanie politico-mediatică. De cele mai multe ori faptele din trecut au fost comise mulți ani în urmă. Ele sunt știute de cei interesați, dar ținute în sertar pentru a fi folosite în clipa când respectivul trebuie blocat.

Pe 18 iunie 2012, apare în presă dezvăluirea privind plagiatul lui Victor Ponta. Victor Ponta, în 2012 premier, era acuzat c-a plagiat în teza sa de doctorat din 2003.
Din 2003 până în 2012 trecuseră 9 ani. Victor Ponta fusese numit ministru în Guvernul Boc (2008) și ales președinte al PSD în 2010. A fost ales deputat încă din decembrie 2004, iar în 2006, a ajuns vicepreședinte al Camerei Deputaților. Premier al României devine în mai 2012. Posibilul plagiat era la dosar din 2003. Nu dispăruse între timp. El însă era știut de Băieții de bine. De fiecare dată când Victor Ponta a ocupat aceste funcții, nimeni nu s-a întrebat dacă nu cumva a plagiat în 2003. Să admitem că un simplu cetățean are o problemă în trecut. Când respectivul devine demnitar, crește brusc interesul presei față de trecutul respectivului. Ar fi fost normal ca plagiatul din 2003 să fi fost dezvăluit până în iunie 2012. Fie și pentru a răspunde la întrebarea: Cine o mai fi și Victor Ponta ăsta.

De ce a fost dezvăluit abia în iunie 2012?
Pentru că premierul Victor Ponta începea să-i strice socotelile lui Traian Băsescu. Fostul președinte îl desemnase premier sperând că va fi de treabă.

Pe 11 august 2021, apar în presă dezvăluiri despre fapte comise de Florin Cîțu în decembrie 2000, în SUA. Cu 21 de ani în urmă. Între timp, Florin Cîțu a fost ales deputat, a fost numit ministrul Finanțelor și în decembrie 2020, premier.
Întâmplarea din 2000 era la dosar. Cu acte, cu fotografii. Mai mult, era știută de mulți colegi de partid și de mulți inși din Servicii. Până în 11 august 2021, momentul din 2000 n-a fost dezvăluit, deși între timp, Florin Cîțu intrase în lumina presei.

Dezvăluirea din 11 august 2021 e urmată de o campanie politico-mediatică menită a-l face pe Florin Cîțu să demisioneze din funcția de premier. N-a demisionat atunci. A ajuns după numirea ca premier a lui Nicolae Ciucă, președintele Senatului, după ce a fost ales președinte al PNL. A mai scos vreun scâncet presa în chestiunea Florin Cîțu Penal?
E limpede că în august 2021 a fost o campanie politico-mediatică de folosire a dosarului în interesele prezentului.
Cineva avea interesul ca Florin Cîțu să iasă din cursă pentru șefia PNL.

18 ianuarie 2022. Apare dezvăluirea că Nicolae Ciucă a plagiat în teza sa de doctorat din 2003. Din 2003 până în 2022 au trecut 19 ani. Între timp, Nicolae Ciucă a fost șef al Marelui Stat Major, a fost ministru al Apărării (în două Guverne) și, din 25 decembrie 2021, premier. Trecutul nu poate fi modificat. Pata de la dosar a existat din 2003 încoace. Știută de cei interesați. De ce n-a fost dezvăluită până acum? Pentru că n-a fost interesul. Acum a fost interesul. Mulți lideri PNL s-au gândit că Florin Cîțu trebuie dat jos și înlocuit cu Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă strică jocurile Găștii lui Florin Cîțu din PNL.
Și atunci i s-a scos dosarul și i s-a regizat o campanie politico-mediatice pe cinste.

În toate cele trei cazuri presa a fost folosită (cu sau fără știința ei) în răfuiala dintre Găștile politruce.
În toate cele trei cazuri dezvăluirii i-a urmat în presă nu o adâncire a dezvăluirii, ci o amplificare a Scandalului prin cereri de demisie formulate de adversari ai acuzatului, convocați de presă pe bază de listă. Deontologia cere ca în asemenea cazuri să publici și puncte de vedere în apărarea victimei. Nici în cazul lui Victor Ponta, nici în cazul lui Florin Cîțu, nici în cel al lui Nicolae Ciucă Dreptul la apărare n-a existat.
Simpla trecere în revistă a celor trei cazuri scoate în evidență o armă nocivă folosită în bătălia din partide și dintre partide:
Scoaterea dosarului.

Apelarea la dosar a fost una dintre armele folosite în comunist în cadrul bătăliei din sediul CC.
Fiecărui lider i se știau petele de la dosar.
Ele erau trecute cu vederea câtă vreme nu era nevoie de folosirea lor în răfuiala dintre Găști.
Era vorba mai ales de informații privind colaborarea cu Siguranța sau de atitudini antisovietice sau chiar de șmecherii.
Toate petrecute cu mult timp în urmă.

Când un lider trebuia eliminat sau pus la colț, Liderul Suprem – Stalin, Dej, Ceaușescu – îi scotea dosarul.
Cei trei au murit demult.
Urmașii lor din postdecembrism le urmează exemplul.