Ion Cristoiu: Ceea ce se întâmpla acum în Afghanistan amintește izbitor de ce s-a întâmplat în România lui decembrie 1989

Jurnalistul Ion Cristoiu compară ceea ce se întâmpla în aceste momente în Afganistan cu evenimentele care s-au produs în România în 1989. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist pe propriul blog:

Evenimentul numărul unu al zilei, al săptămânii, al deceniului, și chiar ultimilor 30 de ani, îl reprezintă prăbușirea în doar 10 zile, sub înaintarea Talibanilor înarmați cu pușcoace și călătorind în camionete, a unui regim în care timp de 20 de ani SUA, NATO, țările occidentale, inclusiv România au investit bani, energie și sânge.

RomaniaTV

Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal

Observatornews.ro

Conceptul care se află într-un singur oraș din România. Primăria a investit un milion de euro: "Mai la îndemână"

Presa lumii, cu excepția celei din România, preocupată de papionul lui Klaus Iohannis și de dosarul unei nulități precum Florin Cîțu (cum dracu să consumi vorbe, curent electric, hârtie și internet pentru a discuta despre ce-a făcut în trecut un personaj care n-a făcut nimic în prezent ca să merite onoarea de a discuta despre întâmplările sale de acum 20 de ani?), își pun această întrebare:

Cum de o armată despre care Joe Biden spunea într-un interviu din iulie 2021 că are peste 300.000 de personal bine echipat, la fel de bună ca orice altă armată din lume – și forțe aeriene militare, peste 100 de avioane – a fost spulberată în doar 10 zile de 75.000 de talibani înarmați cu pușcoace?

Pentru că în Afganistan nu e vorba de victoria Talibanilor. E vorba de prăbușirea în nici două săptămâni a unui regim mai ceva ca o alcătuire de carton. Din anumite puncte de vedere, ceea ce se petrece în Afganistan amintește de România lui decembrie 1989. În decembrie 1989, lumea întreagă a descoperit stupefiată că regimul Ceaușescu, văzut ca atotputernic, sprijinit pe Armată, Securitate, Partid, s-a prăbușit în câteva zile ca o alcătuire de carton instabilă, care cade la simpla împingere cu degetul. Cercetări ulterioare au dovedit că în decembrie 1989 n-a fost vorba nici de victoria străzii, nici de succesul Serviciilor Străine, nici de instalarea echipei Iliescu. A fost vorba pur și simplu de prăbușirea unui regim. Simplă privire lucidă aruncată asupra regimului Ceaușescu ne face să ne întrebăm cum de nu s-a prăbușit mai devreme, atât de șubred era. Șubrezenia sa era ascunsă de propagandă oficială, de fațada regimului. Occidentalii – culmea! – au crezut în falsurile acestei propagande, au fost înșelați de fațadă. De aceea au rămas stupefiați când au văzut că ditamai Conducătorul fuge cu elicopterul, iar foștii săi colaboratori se grăbesc să meargă la TVR pentru a-și declara anticeaușismul.

Un mare ziarist american, comentând amar prăbușirea regimului pro american din Afganistan s-a întrebat, retoric, desigur, cum de n-au observat ziariștii occidentali, șubrezenia regimului, deși au fost de multe ori în Afganistan? Americanii, Occidentalii, ba chiar și românii au avut informații neoficiale despre realitățile din Afganistan. Cum de n-au fost atenționați că occidentalizarea Afganistanului era o Potemkiniadă?

Trupele noastre au fost în Afganistan timp de 19 ani. Din când în când, nouă celor din țară, ni se prezentau filmulețe în care militarii noștri mergeau în satele din jurul Kandaharului, ședeau de vorbă cu bătrânii bărboși ai comunității, împărțeau bomboane copiilor, mângâiau în stil european caprele, construiau școli, spitale, podețe. N-am nici o îndoială că filmele respective nu erau falsuri. Da, ele consemnau ceea ce se vedea. Numai că tot ceea ce se vedea era doar fațada. Nici militarii noștri, nici reporterii nu știau și nici n-aveau să știe că după plecarea militarilor noștri, conduși cu zâmbete, toți cei care lăsaseră impresia că au fost cuceriți de democrația adusă de noi, se întorceau la talibanii cărora le rămâneau credincioși. Și că în timp ce-și duceau a respect mina la inimă în fața militarilor români se întrebau în sinea lor și pe drept cuvânt:
Ce dracu caută oamenii ăștia la mii de kilometri de casă?
N-au treabă la ei acolo?
Dacă noi ne-am duce în România călare pe tancuri și le-am cere să adopte Șaria, nu s-ar întreba de ce nu stăm noi acasă și batem mii de kilometri ca să le impunem valorile noastre când ei valorile lor?

Cu zâmbetele de fațadă cu Vai ce frumoasă e orânduirea occidentală! s-au confruntat și americanii și francezii și nemții. Nimeni nu se întreabă dacă această cohortă de zâmbete și plecăciuni nu ascundea zicerea în gând:
Abia așteptăm să vă cărați de aici?

Americanii, NATO le-au dat ofițerilor afgani arme sofisticate ca să apere regimul pro occidental. Ofițerii, ca și liderii politici, le-au luat cu mii de mulțumiri pentru ajutorul dat construirii unei noi societăți în Afganistan și le-au vândut talibanilor, iar cu banii astfel obținuți și-au făcut palate.

Esența dezastrului din Afganistan nu stă în plecarea americanilor. Judecând după rapiditatea cu care regimul pro-american s-a prăbușit la simpla împingere cu degetul, americanii puteau sta încă un secol în Afganistan. După un secol, talibanii ar fi cucerit țara tot în 10 zile.

De ce s-a prăbușit un regim în care s-au vârât atâţia bani? Pentru că s-au vârât bani, bani mulți.
Americanii, occidentalii s-au înșelat crezând că, la fel ca în Vest, cu bani poți cumpăra totul. Ei bine, cu bani, chiar cu mulți bani n-au putut da oficialilor afgani, Armatei afgane, Poliției afgane aceea credință în democrație, în Occidentalizare încât, talibanii să întâmpine peste tot rezistență. Nu numai militară, dar și civilă.

Sunt analiști și politicieni (străini, desigur, pentru ai noștri căderea regimului în Afganistan în doar 10 zile, unul dintre cele mai mari evenimente geopolitice din ultimii ani, nu există) care susțin că afganii care au fost de partea americanilor n-au opus rezistență, deoarece s-au temut de ce le-ar putea face talibanii. Da, dar talibanii de ce nu s-au temut de americani timp de 20 de ani? Talibanii cum de au opus rezistență, deși au fost bombardați, aruncați în aer, torturați de trupele străine? Să admitem că civilii n-au avut cu ce să lupte împotriva talibanilor, deși la o adică de pușcoace puteau să facă și ei rost și să apere cu arma-n mâini localitățile. Dar cei peste 300 000 de militari afgani, echipați la cel mai înalt standard, ce ce n-au opus rezistență? S-a spus prostește că americanii trebuia să mai rămână încă un timp pentru a încheia antrenamentul armatei afgane. Păi de cât antrenament are nevoie o armată ca să opună rezistență unor inși înarmați cu pușcoace? Și dacă e vorba de antrenament, talibanii de ce n-au avut nevoie de ani întregi de antrenament din partea unor forțe străine?

A fost de ajuns ca străinii să plece pentru că regimul, care rezista doar datorită tancurilor și avioanelor NATO, asemenea tuturor regimurilor care se sprijină doar pe baionete, să se prăbușească.
În decembrie 1989, România avea 4 milioane de comuniști. Teoretic 4 milioane de oameni devotați regimului. Și cu toate acestea nici măcar un membru de partid n-a sărit să apere regimul. Ca și afganii prooccidentali nici un purtător de carnet de partid nu credea în comunism. De se bătuseră ca să-l obțină? Pentru că le aducea avantaje materiale. Afganii prooccidentali n-au opus rezistență, pentru că asumarea valorilor occidentale le-a adus avantaje materiale. Ca să se lupte cu talibanii aveau nevoie de o credință în valorile occidentale la fel de tare ca și credința talibanilor în valorile fundamentalismului islamic. Și n-au avut-o. De aceea talibanii au cucerit țara în doar 10 zile.