Actualitate

Ion Cristoiu: Cioclii Apocaliptici din vara anului trecut s-au transformat în aceste zile în Arhanghelii Învierii

Publicat: 26 ian. 2021
Jurnalistul Ion Cristoiu
Jurnalistul Ion Cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu consideră că în România este o stare atipică comparativ cu restul Europei. În timp ce în tot mai multe state sunt luate măsuri de restricţie pentru că apare noua tulpină de COVID-19, în România este o atmosferă de sărbătoare pentru că infectările cu COVID-19 devin din ce în ce mai puţine iar românilor nu prea le mai pasă de virus:

În zilele Stării de urgență am scris aproape zilnic despre Pandemie și mai ales despre reflectarea ei în presă. M-am numărat printre cei care și-au permis să rămână independenți în abordarea unui fenomen care a făcut ca pentru prima dată după al Doilea Război Mondial presa să fie supusă cenzurii și mai ales autocenzurii. Una dintre marile probleme ale presei noastre în această perioadă a fost incapacitatea de a reprezenta interesele românilor în favoarea intereselor Puterii. Pentru prima dată după decembrie 1989, presa română, cea care în primii ani de libertate a cuvântului își făcuse un drapel din punerea la îndoială în chip automat a pozițiilor puterii față de un fapt, față de o realitate, considerând că din start Puterea încearcă să manipuleze prin intermediul media, a înghițit pe nemestecate punctele de vedere ale Autorităților, ba mai mult s-a înscris – voluntar sau involuntar, n-are importanță – în campaniile propagandistice ale Puterii. Tezele oficiale precum Pericolul mortal întruchipat de Coronavirus, Cei care contestă realitatea acestui pericol sunt dușmani de tip nou ai poporului, Drepturile omului cad în fața Dreptului la viață – au fost preluate de presă fără o minimă punere la îndoială. Conștientă sau nu, presa a întreținut atmosfera de Apocalipsă prin accentul exclusiv pus trâmbiţarea numărului tot mai mare de infectări, pe dezastrul lăsat de Coronavirus în organism, pe supraîncărcarea spitalelor, pe tragediile de la AŢI, pe repeziciunea cu care se răspândeşte virusul.

Fără a minimaliza Pericolul, m-am numărat printre puținii jurnaliști care s-au străduit să rămână lucizi în abordarea atmosferei create de cei pe care i-am numit Cioclii Apocaliptici. Nu de puține ori, beneficiind de bună cunoaștere a manipulării prin exagerarea Pericolului, cum s-a întâmplat pe vremea dușmanului de clasă, am trecut în revistă instrumentele prin care se creează și se întreține atmosfera apocaliptică. În comentariul publicat pe cristoiublog.ro în 22 iunie 2020 sub titlul Pentru presă lumii din 2020 Coronavirus a fost un fel de România lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989 semnalam realitatea evidentă a exagerării pericolului:

„Indiscutabil, pericolul Coronavirus a fost unul real. Atât din punctul de vedere al gravității, cât și al contagiunii. Însă între pericolul real și imaginea acestuia, creată de presă, fie la ordinele guvernelor, fie prin folosire, după principiul lui useful idiot (idiotul util, boul, nătângul, lesne de manipulat prin exploatarea slăbiciunilor) s-a așezat o distanță enormă.”

Despre această prăpastie dintre realitate și reflectarea ei mediatică încercam s-o schițez făcând trimitere la manipularea din decembrie 1989.

„Ca și în cazul Evenimentelor din decembrie 1989, s-a creat rapid o cenzură a Consensului. În decembrie 1989, dacă vreun ziar în Occident ar fi cutezat să aibă îndoieli în privința relatărilor din România, imediat ar fi fost pus la punct. Dacă vreun ziarist român ar fi avut îndoieli că teroriștii există, ar fi fost vai de mama lui. Dacă nu era împușcat de poporul vigilent, atunci sigur era arestat.

La fel și în cazul Pandemiei.
Cei care – pe rețelele sociale – au îndrăznit să pună la îndoială nu pericolul, ci exagerarea pericolului, au fost fie terfeliți de mainstream media, fie chiar interziși, ca la noi.”

Pe când în Occident se crease o atmosferă menită a înlesni radiografia mecanismelor manipulării, la noi se întâmpla un proces invers:

„O întreagă mașinărie mediatică finanțată de Guvernul României, în cadrul uneia dintre cele mai mizere negustorii din istoria presei românești, s-a prăvălit asupra încercării de a spune adevărul despre manipularea din România.

Mai mult, ca într-un vis rău, se reia cu amploare în aceste zile manipularea din primele zile ale Pandemiei.
Măsurile de relaxare au dus la o creștere ușoară a numărului de infectați.
Fenomenul e accentuat și de creșterea numărului de testări.
Această realitate, prezentă și în alte țări (nu multe!) în urma măsurilor de relaxare, a căpătat, prin manipulare, imaginea unui coșmar.

Cineva din Europa care află ce spun autoritățile în frunte cu Cioclul Apocaliptic numărul unu al nației, Raed Arafat, despre situația de după relaxare, ar simți nevoia s-o ia la fugă de pe continent și chiar de pe glob, în Cosmos, cât mai departe de România.

România apare lumii ca țara în care Pandemia o ia de la capăt și nu oricum, ci cu forțe sporite.
Potrivit imaginii mediatice, spitalele dau peste margini de bolnavi, starlete cad la pat ca muștele, Poliția ia cu asalt terasele, în căutarea celor care nu respectă restricțiile, premierul și președintele amenință cu o revenire la starea de urgență.
Televiziunile de știri închiriate de Guvern cu camere video cu tot cultivă doar pe cei care vorbesc despre Pandemie.”

Nu trebuie prea mare ascuțime a inteligenței pentru a realiza că în aceste zile, în timp ce în toată Europa, bate crivățul neliniștii în legătură cu pericolul întruchipat de avântul noii tulpini de Coronavirus, drept pentru care peste tot se iau măsuri de restricție, la noi, atmosfera e de relaxare sărbătorească. Numărul de infectați e tot mai mic pe zi ce trece. În București s-au deschis restaurantele, cinematografele. Cioclii Apocaliptici de altădată – Raed Arafat, Virgil Muştă – nu mai vestesc Apocalipsa, ci Învierea. Despre această atmosferă întreținută de Autorități am scris pe cristoiublog.ro din 23 ianuarie 2021 sub titlul „Peste tot în Europa Winter Îs Coming în lupta cu Pandemia. La noi, vorba cântecului, Suflă vânt de primăvară/ Păsările cântă iară” Urmare directă a acestei atmosfere unice în țările membre ale Uniunii Europene, românii nu mai respectă măsurile de protecție. Nu le mai respectă, pentru că nu se mai tem de Coronavirus.

A dispărut pericolul întruchipat de Pandemie? A luat-o la fugă Coronavirus din România? Au descoperit românii un leac miraculos care-i protejează de îmbolnăvire?
Firește că nu.
Tot mai multe voci semnalează că românii nu mai declară dacă s-au infectat de Coronavirus. E drept nici autoritățile nu mai verifică dacă un contact are sau nu Coronavirus. Românii preferă să stea acasă. Și stau până când mor acasă de Coronavirus. În perioada stării de urgență, dacă cineva, depistat cu Coronavirus, murea din cauza altor boli, el era trecut automat ca mort de Coronavirus. Acum omul moare acasă de Coronavirus, dar nimeni nu-l mai trece în statistici mort de Coronavirus.

Și astfel pe fondul numărului tot mai mic de testări, se creează o atmosferă de relaxare totală. Atmosfera e creată și întreținută tot prin manipulare. Aceleași instrumente sunt puse la lucru de către presă, manifestându-se, ca și în vară, că slugă miluită a Puterii, pentru a crea și întreține atmosfera de relaxare totală.

Au dispărut reportajele de la Terapie intensivă cu accent pe dramatismul împărtășit atât de doctori, cât și de pacienți. Vedetele nu se mai îmbolnăvesc, și dacă o fac, nu mai sunt cultivate cu suspinele despre încercările prin care trec sau au trecut. În vară studiourile erau bântuite de alarmele trase de Cioclii Apocaliptici. Acum studiorile sunt bântuite de vestitorii Învierii ca urmare a miraculosului vaccin, cel care vorbă lui Virgil Muştă, e atât de eficient, încât după ce-l faci, nu mai mori niciodată.

În vară presa punea la zid pe cei care aveau îndoieli în legătură cu Pericolul întruchipat de Pandemie. Acum sunt puși la zid cei care au îndoieli în legătură cu eficacitatea vaccinului.
N-ar fi nimic grav dacă presa ar întreține această atmosferă de relaxare acţionând în chip independent. Din nefericire, ca și în vară, presa transpune în practică – voluntar sau nu – politica Puterii.





Comentarii
  • Bă tâmpenie nu ai rămas independent ! Au crăpat comuniștii ( o mică parte restul – PSD ) pupător de cur și trădător de neam și țară !!!

Adauga un comentariu