Actualitate

Ion Cristoiu: Corespondentului voluntar al „Scînteii” care demască uneltirile dușmanului de clasă trebuie să i se asigure protecție!

Publicat: 29 mai 2022
Ion Cristoiu
Jurnalistul Ion Cristoiu

Pentru a contracara eventualele scrupule ale ziariștilor profesioniști în transformarea presei într-un simplu instrument de propagandă și agitația, comuniștii din anii stalinismului triumfător impun așa zisa Mișcare a corespondenților voluntari. Argumentul forte pentru cultivarea corespondenților voluntari trimitea la teza potrivit căreia muncitorii și țăranii, spre deosebire de intelectuali, se nășteau cu conștiința urii de clasă. Corespondenții voluntari erau nu numai publicați de Scînteia, dar și abordați ca eroi ai multor reportaje și comentarii.

În mod deosebit erau subliniate uneltirile dușmanului de clasă împotriva corespondenților voluntari, prilej de a critica organele locale care nu luau măsuri pentru a asigura protecția acestor „comandanţi ai opiniei publice proletare”, cum le spunea Stalin.

Sub titlul „Tot sprijinul corespondenţilor care demască uneltirile chiabureşti!“ Scînteia din 9 februarie 1952, abordează cazul corespondentului voluntar al Scînteii, Gheorghe Popiac, din satul Antoheşti, comuna Gloduri, raionul Zeletin, regiunea Bârlad.

Din portretul făcut de ziar se conturează un corespondent voluntar deopotrivă de exemplar în plan politico-ideologic, cît şi în planul hărniciei la scris. Între 8 august 1951 şi 8 februarie 1952, a trimis ziarului 90 de scrisori. 90 de scrisori în 6 luni, 15 scrisori într-o lună, alcătuită din 30 de zile, o scrisoare la două zile, aşadar:

„În cel mai îndepărtat colţ al regiunii Bârlad – la peste 40 km de centrul raionului Zeletin – pe după coclauri şi drumuri desfundate, hăt departe peste „Coloneşti“, stă ascunsă printre dealurile roşcate comuna Gloduri cu cele 12 sate ale sale. Pe deal la Antoheşti, într-o căsuţă de şindriliţă, făcută din bîrne vechi, trăieşte ţăranul sărac Gheorghe Popiac, unul dintre miile de corespondenţi voluntari ai «Scînteii», verigi preţioase ale legăturii partidului şi ziarului său cu massele.

În casa lui se găsesc cîteva volume din operele lui Lenin şi ale tovarăşului Stalin, M.I. Halin «Despre presă şi corespondenţii de presă», «Despre corespondenţi şi corespondenţe», romanul «Pămînt desţelenit» şi alte cărţi. Cărţile acestea îi sunt prietene dragi şi îndemn la luptă, la scris.

Ţăranul sărac, corespondentul voluntar Gheorghe Popiac, cu un hectar de pămînt, a scris «Scînteii» de la 8 August şi pînă la 8 Februarie peste 90 de scrisori. Ajutat de partid să facă parte din marea armată a corespondenţilor de presă, folosindu-se de drepturile pe care le dă tuturor oamenilor muncii regimul de democraţie populară, tovarăşul Gh. Popiac s-a străduit să înţeleagă, prin prisma intereselor generale, viaţa ţărănimii muncitoare din comuna Gloduri.“

Ţăranul sărac Gheorghe Popiac, corespondentul voluntar al Scînteii, se ocupă în textele sale nu numai de viaţa nouă care înfloreşte în satul Antoheşti, dar şi de uneltirile chiabureşti, dovedindu-se astfel un luptător pe frontul cuvîntului îndreptat împotriva duşmanului de clasă:

„Prin scrisorile ce le-a trimis ziarului el a scos la iveală ce e vechi, dăunător şi îndreptat împotriva poporului muncitor, şi totodată ceea ce e în interesul masselor, viaţa nouă ce înfloreşte în acel colţ îndepărtat al regiunii Bârlad. Într-o corespondenţă recentă descria bucuria unor ţărani mijlocaşi, şi a mai multor ţărani săraci care, îndrumaţi de organizaţia de bază, s-au decis împreună cu familiile lor să se înscrie în gospodăria agricolă colectivă şi duc acum muncă de lămurire şi convingere în rîndul ţărănimii muncitoare din comuna Gloduri, pentru a mări numărul celor înscrişi. Tovarăşul Gh. Popiac ne-a scris şi despre alte lucruri şi realizări din comună. Partidul însă l-a învăţat că în perioada construirii socialismului a sta în primele rînduri pe frontul luptei de clasă împotriva duşmanului este o sarcină de onoare a corespondentului de presă. De aceea, Gh. Popiac a demascat cu curaj elementele duşmănoase, pe chiaburii: Mariţa Chihodaru, care nu şi-a plătit impozitul de doi ani, pe chiaburul Ion Antohi, care a sabotat însămînţările, pe chiaburul Breahnă care a sabotat colectările, pe Ion Barcan şi alţi duşmani ai păcii şi ai regimului nostru.
El a mai demascat diferite unelte ale chiaburilor, ca Gh. Vulpoi, care folosind funcţia de gestionar al cooperativei dădea mărfurile «pe sprînceană», protejîndu-şi prietenii, rudele şi pe chiaburi“.

Ipostaza de luptător împotriva duşmanului de clasă n-a rămas fără urmări în atitudinea consătenilor săi:

„Tocmai de aceea ţăranii săraci din comuna Gloduri l-au înconjurat din ce în ce cu mai multă dragoste, văzînd în corespondentul voluntar un luptător activ pentru aplicarea liniei juste a partidului la sate, un luptător pentru apărarea drepturilor lor împotriva exploatării chiabureşti. Ţăranii săraci îi spun tovarăşului Gh. Popiac păsurile şi-i cer sfaturi“.

Gheorghe Popiac a scris nu numai pe adresa ziarului Scînteia. A trimis sesizări şi Comitetului Regional Bârlad, Comitetului raional Zeletin, Sfatului Popular Regional Bârlad, Uniunii raionale a Cooperativelor de consum şi multor altor instituţii ale regimului de democraţie-populară. Acestor sesizări li s-a răspuns – critică Scînteia – cu o indiferenţă revoltătoare:

„Pentru faptul că luptă cu curaj pentru aplicarea justă a liniei partidului la sate, pentru faptul că demască cu curaj uneltirile chiaburilor şi ale cozilor lor de topor, pentru faptul că critică şi pe acei ce nu s-au lepădat încă de metehnele cu care i-am îmbibat burghezia şi pentru faptul că ochiul ager al corespondentului demască pe acel ce calcă legile statului nostru, tov. Gh. Popiac ar fi trebuit să se bucure de sprijin din partea organelor de partid şi de stat. Aceasta ar fi fost o datorie elementară a lor.

De sus de la regiune, pînă jos în comună, organele de partid şi de stat au dovedit însă un total dezinteres faţă de munca corespondentului de presă. Deşi este obligat, prin Hotărîrea Biroului Politic al Comitetului Central cu privire la activitatea ziarului «Scînteia», ca în termen de două săptămîni de la primirea adresei să răspundă ziarului la semnalele critice ale corespondenţilor, Comitetul regional de partid Bârlad n-a găsit de cuviinţă să răspundă la majoritatea criticilor juste aduse de corespondentul Gh. Popiac. Acelaşi lucru l-au făcut şi Sfatul popular regional, Comitetul raional de Zeletin ş.a. Uniunea raională a cooperativelor de consum Zeletin a răspuns la o singură sesizare, dînd şi de data aceasta un răspuns formal. Aceasta oglindeşte o concepţie fundamental greşită asupra sesizărilor corespondenţilor din cîmpul muncii, sesizări pe care organele de partid şi de stat au obligaţia să le discute, să le urmărească şi să ia măsuri de îndreptare“.

Pînă aici suntem în planul nepăsării faţă de criticile venite din mase. Lucrurile se schimbă însă cînd vine vorba de felul în care Comitetul raional de Partid şi Comitetul regional de Partid au abordat un fapt ţinînd de continua ascuţire a luptei de clasă. Potrivit articolului, demascînd uneltirile chiabureşti, viteazul corespondent voluntar şi a tras ura duşmanului de clasă:

„Nici atunci cînd duşmanii ţărănimii muncitoare, demascaţi în mai multe rînduri de corespondent, au început să-l ameninţe, organele locale în frunte cu comitetul regional de partid nu au luat nicio măsură, deşi lucrurile le erau cunoscute. Redacţia le sesizase la timp. Atitudinea pasivă a organelor locale de partid şi de stat a dat apă la moară elementelor duşmănoase şi huliganice. Chiaburii au trecut de la ameninţări la fapte şi în ziua de 21 Decembrie 1951 corespondentul voluntar Gh. Popiac a fost atacat de către chiaburul Ion Barcan.

Nici în faţa acestui act criminal, răspuns huliganic şi banditesc la libertatea de a te exprima în scris, Comitetul regional de partid Bârlad şi Comitetul raional de partid Zeletin n-au luat măsuri imediate pentru arestarea şi trimiterea în judecată a chiaburului, care până în ziua de 14 Ianuarie 1952 era încă liber.”

Indiferenţa cu care a fost tratată uneltirea duşmanului de clasă împotriva unui luptător prin cuvînt, din seria Lazăr Cernescu, nu e întîmplătoare în raionul Zeletin:

„Comitetul regional de partid Bârlad, Comitetul raional de partid Zeletin, trebuie să analizeze grabnic situaţia inadmisibilă din comuna Gloduri unde se duce o slabă muncă politică şi se manifestă o atitudine împăciuitoristă faţă de chiaburi. Deşi în această comună sunt aproape 40 de chiaburi, sfatul popular comunal consideră chiaburi numai pe 27. Printre cei ce nu sunt consideraţi chiaburi se număr şi Ion Barcan, care are cazan de ţuică şi exploatează ţărănimea muncitoare.

De o asemenea mentalitate împăciuitoristă nepartinică e stăpînit şi secretarul organizaţiei de bază din comuna Gloduri, satul Faghieni, care în loc să-i dea tot sprijinul corespondentului «Scînteii», l-a povăţuit să se lase de critică şi de scris «c-o să-i meargă mai bine aşa».

Comitetul regional de partid Bârlad trebuie să tragă învăţăminte din acest caz şi să ia grabnice măsuri pentru ca în viitor să sprijine puternic pe corespondenţii voluntari, să fie intransigent faţă de greşelile acelor tovarăşi care nu înţeleg rolul însemnat al corespondentului voluntar“.

În numărul următor, cel din 10 februarie 1952, Scînteia se ocupă de corespondenții voluntari prin articolul redacțional Atenție deosebită sesizărilor corespondenților voluntari!
Cazul Gheorghe Popiac servește drept punct de plecare pentru critica adusă autorităților în chestiunea protejării corespondenților de uneltirile dușmanului de clasă:

„În timp ce partidul, statul de democraţie populară şi oamenii muncii văd în corespondentul voluntar cinstit şi combativ un luptător pentru apărarea intereselor obşteşti, elementele duşmănoase caută să lovească în fel şi chip în corespondenţi. Datoria organelor de partid şi de stat este nu numai să ia în seamă sesizările corespondenților, ci să-i sprijine, iar la nevoie să-i apere. În numărul de ieri al ziarului nostru, am publicat cazul corespondentului voluntar Gh. Popiac, ţăran sărac din Antoheşti, regiunea Bârlad, care a demascat mârşăviile unor chiaburi şi atitudinea îngăduitoare faţă de aceştia a unor elemente din organele locale de stat. Comitetul regional de partid Bârlad şi Comitetul raional de partid Zeletin nu au întreprins nimic pentru a sprijini şi apăra un corespondent, deşi li s-a semnalat că tov. Gh. Popiac era ameninţat de chiaburi, care apoi – încurajaţi de această indiferenţă – s-au dedat la o mîrşavă agresiune împotriva lui. Aceste organe de partid au dovedit astfel o inadmisibilă neînţelegere a datoriei lor faţă de corespondenţii voluntari pe care tovarăşul Stalin i-a denumit «comandanţi ai opiniei publice proletare»“.




Comentarii
  • Râdeți? Este bine și sănătos, dar o sa vă treacă imediat.
    Puteți spune ”atunci a fost atunci, acum e acum”. Puteți, dar greșiți, pentru că:
    1. A fost re-infiintată funcția de turnător oficial. Turnătorii sunt numiți acum ”avertizori în interes public”, ziși și ”avertizori de integritate”. Ocupația lor este să raporteze încălcări ale legii și dreptului UE (Directiva 1937/2021).
    2. Anul acesta a fost adoptată legea pentru protecția turnătorilor. Denumirea ei oficială este ”Legea privind protecția avertizorilor în interes public”.
    Vă mai vine să râdeți? Nu cred.

Adauga un comentariu