Ion Cristoiu: „Cucoanele de la 1877 se dădeau în vînt după ofițerii ruși”

Am reluat pe cristoiublog.ro un text mai vechi de-al meu, publicat într-o carte sub titlul: Efectul rușilor asupra servitoarelor. Dezvăluiam acolo, plecînd de la însemnările lui Constantin Bacalbașa din Bucureștii de altădată, ravagiile sentimentale provocate de trupele țariste în trecerea lor către Plevna, în 1877. Constantin Bacalbașa descrie ironic năvala servitoarelor și cusătoreselor în brațele ofițerilor ruși. Autorul nu precizează dacă și ostașii ruși, nu doar ofițerii, beneficiau de aceste avantaje.

După citarea lui Bacalbașa despre 1877 făceam un salt la 1944, cînd rușii au apărut din nou la București. În 1944 fenomenul din 1877 nu s-a mai repetat. Ba mai mult a fost o reacție inversă. Lumea înaltă, cucoanele mai ales , au fugit unde au văzut cu ochii din calea trupelor rusești. În eseul de pe vremuri, mă mulțumeam să argumentez cu un fragment din Jurnalul lui Mihail Sebastian. Nu încercam să descifrez de ce în 1944 a fost altfel. Răspunsul mi l-au dat textele lui Caragiale despre emoția stîrnită în societatea înaltă din timpul Războiului ruso- turc de venirea rușilor în România. Realitatea asta e surprinsă de Caragiale la vremea respectivă în texte precum Gogoși, Respectul datorit autorității. Venirea rușilor tulbură urieșește cucoanele din Capitală.

Stirile PROTV

Descoperirea neașteptată a unor scafandri polonezi pe fundul Mării Baltice. „Nu mi s-a mai întâmplat niciodată”

RomaniaTV

Cât costă rochia de firmă purtată de Carmen Iohannis la inaugurarea Casei României de la Paris. Geanta de brand are preţ aproape dublu FOTO

Respectul datorit autorității a apărut în Claponul numărul 4 din 1877. Nu avea titlu. I l-au dat mai tîrziu editorii operelor lui Caragiale.
Scriitorul imaginează o discuție între boierul (liberal) și nevastă-sa în chestiunea celor doi telegari luați din grajd de comisia de rechiziții pentru Războiul de Independență. Cucoana e revoltată pe Autorități pentru măsura privind rechizițiile:

„După leşin și istericale, vin plînsetele şi sughițurile…

– Bine, dragă! (zice dumnealui sastisit) nu știi că este lege, e ordinul guvernului? Cum puteam să nu-i dau? Și apoi tocmai eu să nu dau ajutor stăpînirii în așa vremuri!
– Să mă slăbeşti! (țipă cocoana furioasă). Nu voi să știu de guvernul dumitale! De ce ai dat caii?

– Ce eram să fac?
– Ah! de ce nu i-a adus dracul cînd eram eu acasă! că puneam slugile cu parul, să-i sature de jaf ziua namiaza mare!

– Să facem revoluție? Să ne împotrivim autorității cu parul? Se vede că glumești!
– Ba nu glumesc deloc!

Și se plimba turbată.”

Soțul o avertizează că s-ar putea confrunta cu o altă problemă, mult mai mare. O să trebuiască să ia în gazdă o duzină de ofițeri muscali:

„– Ba încă asta nu-i nimica, soro! (adaogă boierul cătînd să o împace). Dar dacă ne-om pomeni că ne trîntesc la cvartir o duzină de ofiţeri muscali, atunci ce ne facem?”

Reacția cucoanei?

„– Ce să ne facem, dragă! (zice blîndă dumneaei, foarte repede pătrunsă de respectul datorit autorității). Dacă este ordinul guvernului, trebuie să ne supunem; n-avem ce face!”

Ce înțelegem de aici?
Că femeile din lumea înaltă din 1877 se dădeau în vînt după ofițerii ruși. Doar pentru că erau bărbați bine?
Nu.
Procedau astfel pentru că rușii aparțineau aristocrației țariste, lumii înalte din Rusia dinainte de Revoluție.

Imaginea publică a acestora în România din vremea lui Carol I era de membri ai aristocrației invidiate la București. Cucoanele erau moarte după traiul pe picior mare al conților și baronilor ruși. Pentru ele Rusia însemna baluri fastuoase, ofițeri chipeși, bogați, fără altă treabă decît a face curte la cucoane, bogății nemăsurate.

Nu erau în 1944 ofițeri și în Armata roșie?
Da, dar nu erau de la Curtea țarului.
Erau de origini plebee.
Ce să admire cucoanele la ei?

Să adăugăm și faptul că trupele țariste au venit în 1877 în România ca la un bal la Înalta Curte de la Petersburg, pe cînd trupele sovietice în 1944 au venit în cadrul unui război sîngeros. Chiar dacă doamnele i-ar fi dorit, ofițerilor sovietici nu le ședea gîndul la amoruri.
Cel mult la violuri.

*

Scriam pe 19 mai 2014. Ucraina – țara care n-a reușit să devină stat
Sîmbătă, la dezbaterea organizată la Alba Iulia de Fundația Mișcarea Populară, Traian Băsescu a spus despre Ucraina:

„Ucraina, să ştiţi că este un rezultat al corupţiei crâncene care a existat în Ucraina şi în timpul Iuliei Timoşenko şi în timpul lui Ianukovici. Ţara a fost atât de vulnerabilă încât i s-a luat Crimeea fără să se tragă un glonţ. Iar estul Ucrainei este ţinut sub presiune doar prin prezenţa la frontieră a trupelor Federaţiei Ruse. Deci, corupţia poate distruge un stat. O ţară atât de bogată cum este Ucraina a ajuns să fie practic la discreţia Federaţiei Ruse în primul rând din cauza corupţiei. Acolo s-au afişat marii oligarhi, au drenat toate resursele ţării în timp ce ei trăiesc la Londra, au iahturi, au echipe de fotbal, au tot ce le doreşte inimioara, numai securitate pentru Ucraina n-au putut să asigure.”

Președintele s-a referit la Ucraina pentru a justifica necesitatea așezării în România a unui stat de drept. Această concluzie – că Ucraina e putredă ca stat din cauza corupției – apare în mai toate analizele occidentale, chiar dacă în multe cazuri ținute la sertar, deoarece e la modă să-i bocești pe ucraineni.

Cu puțin timp în urmă, cerînd ca românii din Ucraina să beneficieze de drepturile pe care le are la noi minoritatea maghiară, Traian Băsescu a dezvăluit carențele Ucrainei în materie de drepturi ale minorităților. De cîte ori am scris sau vorbit despre Criza ucraineană, am atras atenția c-ar fi o eroare tragică pe noi, pentru Occident, să punem tot ce s-a întîmplat în Ucraina din ianuarie pînă acum exclusiv pe seama rușilor. Răpirea Crimeii și diversiunile rusești din sud-estul țării au fost posibile pe fondul unei țări care n-a reușit, după destrămarea URSS, să devină un stat. Ar fi fost imposibil, dacă ne gîndim că Ucraina a cunoscut experiența statală abia după 1990, cînd s-a desprins de Rusia după secole de apartenență la Imperiul rus.

Are vreo șansă Ucraina să devină stat? După opinia mea, n-are nici o șansă. Și tare mă tem că și Occidentul știe asta. Și evident, Traian Băsescu.