Ion Cristoiu: De la Ambasada URSS din 1937 la Ambasada Federației Ruse de acum

1. Iuliu Maniu despre importanța presei într-o democrație autentică:

„Politică sănătoasă, binefăcătoare pentru ţară, nu se poate face fără publicitate, deci fără gazetă, iar gazetele nu pot servi publicul cititor, dacă n-au contact cu oamenii politici. De aceea am ţinut întotdeauna la libertatea presei, ca să oglindească fidel rezultatul acestui contact şi de aceea mulţumesc presei româneşti din Capitală că a arătat, faţă de mine, fără niciun interes personal, consideraţia sa, – consideraţie care era de mine mult apreciată, chiar cînd eram combătut.” (Iuliu Maniu, Conferință de presă din 25 noiembrie 1937, publicată în Universul din 28 noiembrie 1937).

2. Ziarul Curentul află că Nicolae Iorga se întoarce în țară, de la Paris, cu trenul. Ziarul se teme că la sosirea în Gara de Nord vor fi mulți corespondenți de la celelalte ziare, care-l vor lua cu asalt pe istoricul politician. Interesul pentru Nicolae Iorga izvora din situația politică. De la Paris, Nicolae Iorga Guvernul Liberal Gheorghe Tătărăscu. Pentru a o lua înaintea concurenței, Curentul își trimite reporterul să se urce în trenul care-l aduce pe Nicolae Iorga în capitală de la Paris și să-i ia un interviu pînă intră trenul în gară. Ziarul publică sub titlul În tren, cu d. Profesor Nicolae Iorga de duminică 28 noiembrie 1937 un amplu reportaj politic despre opiniile celui care e președintele Partidului Naționalist-Democrat. Pentru a putea realiza dialogul reporterul se suie în tren la gara Leordeni, dincolo de Găiești. El stă de vorbă cu Nicolae Iorga în „cabina, unde se află însoțit de nedespărțita tovarășe de viață, d-na Ecaterina Iorga”. Iată un punct de vedere despre colaborarea Partidului Naționalist-Democratic cu PNL în cadrul unui cartel cu Frontul Românesc și cu Partidul German pentru alegerile din 20 decembrie 1937:

„Dar Partidul liberal, prin toate măsurile luate şi prin toate legiuirile făcute în ultimul timp, a accentuat tot mai mult necesitatea unei politici naționaliste de centru.
Tendinţe de apropiere între mine şi liberali au existat de mult, ele fiind destul de numeroase.
Răposatul Mârzescu a fost unul dintre cei cari militau mai serios, pentru această apropiere.

Cînd s-a mîntuit răsboiul, am propus de asemeni lui Vintilă Brătianu, unirea tuturor partidelor cari au fost alături, în lupta pentru împlinirea visului cel mare.
Iar dacă am fost împins spre alte partide, de Stînga, vina n-a fost a mea. De-altfel şi aici, rolul meu a fost de-a menține toate aceste partide pe o linie de centru, de luptă normală.

N-a lipsit mult ca, după căderea guvernului Averescu, să se facă unirea partidului liberal, atît cu partidul meu, cît şi cu partidul din Ardeal…
Voi arăta tot acest rol, îndeplinit de partidul meu – şi în chestia reformelor – într-o adunare publică, pe care sînt hotărît s-o ţin chiar Duminica aceasta, întruna din sălile Capitalei.”

Interviul se întrerupe prin ajungerea trenului în Gară:

„Se văd luminile – în constelaţii – ale Capitalei.
Pe peronul gării de Nord se află masată o mare mulţime de prieteni şi partizani politici – cari fac d-lui prof. Iorga o sărbătorească primire.”

3. Mihail Ostrovski e primul ambasador sovietic în România. Ca urmare a discuțiilor dintre Nicolae Titulescu și Maksim Litvinov de la Geneva, pe 9 iunie 1934 se anunță, printr-un schimb de scrisori între cei doi, că Guvernele României și al URSS au decis stabilirea de relații diplomatice între cele două țări. Pe 3 decembrie 1934 primul ambasador sovietic în România înmâna scrisorile de acreditare Regelui Carol al II-lea, în cadrul unei ceremonii oficiale- ținută obligatorie – uniformă diplomatică cu frac, decorații, condus la Palat cu trei trăsuri de gală, întîmpinat de o companie de onoare cu drapel și muzică. Plecat în concediu la Moscova la începutul lui 1938 ambasadorul e arestat de KGB la 3 martie 1938. Pe 4 ianuarie 1939 e condamnat la 15 ani de detenție în lagăr și confiscarea averii. A fost acuzat printre altele că ar fi fost agent al mai multor servicii de spionaj străine, inclusiv cel al României, dar și că a dus o viață destrăbălată ca ambasador (a avut relații intime cu soția ambasadorului Poloniei la București) și ar fi ”depravat personalul ambasadei sovietice din București prin modul său de viață”. Cea mai tare acuzație e însă asta: A contribuit la demisia ministerului Afacerilor Externe Nicolae Titulescu, amicul URSS, și prin asta a adus atingere intereselor rusești în România A murit în lagăr pe 30 iulie 1952. A fost reabilitat pe 1 martie 1956.

De 7 noiembrie ambasada sovietică organiza la sediu o recepție. În prezent Ambasada Rusiei organizează la sediu o recepție, de Ziua Națională a Federației Ruse pe 12 iunie.
Despre atmosfera de la aceste recepții scrie Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice, 1937, pentru ziua de 10 noiembrie:

„Ecouri de la serbarea lui Ostrovski:
A fost o atmosferă grea. Lume puțină. Nu veniseră decît 100-150 persoane, din 1.000 cîte fuseseră invitate, şi cei prezenți aveau aerul jenat şi căutau să-şi justifice prezența prin fel de fel de obligații profesionale.
Discursul lui Ostrovski n-a fost publicat în întregime. Cenzura a tăiat pasaje.”

Aveți impresia că în ultimii ani atmosfera de la recepția dată de Ambasada Rusiei de Ziua Națională e diferită?