Ion Cristoiu: Ignacio Ramonet denunță pe cei pentru care „jurnalismul este, înainte de toate, o «trimitere în judecată»”

Cartea interviu cu Fidel Castro intitulată Fidel Castro, Biografía a dos voces.
Publicată în spaniolă în 2004, a fost tradusă în douăzeci de limbi. Traducerea în franceză Fidel Castro, biographie à deux voix, din 2007, a fost o variantă adăugită și îmbunătățită. Precizez asta, doarece varianta românească, apărută la Minerva în 2009 reproduce varianta franțuzească.
E o operă unică nu numai pentru cunoașterea uneia dintre cele mai mari personalități ale secolului, Fidel Castro, dar și pentru seriozitatea profesionistă cu care a lucra Ignacio Ramonet:

O sută de ore de interviu cu Fidel Castro, cărora li se adaugă convorbiri particulare, fără reportofon, astfel descrise în prefața O sută de ore cu Fidel:

„Înainte de a ne așeza pentru a lucra în calmul, penumbra și liniştea biroului personal al lui Fidel Castro – pentru că o parte din interviuri se filmau pentru un documentar –, am vrut să cunosc ceva mai bine, îndeaproape, acest personaj, să îl descopăr în rutina sa zilnică, în felul în care rezolvă problemele cotidiene care se ivesc. Pînă în acel moment nu discutasem cu el decît în cadrul unor scurte întîlniri profesionale legate de subiecte extrem de precise: cu ocazia unor reportaje în insulă sau a participării mele la un anumit congres sau eveniment, cum este cazul deja menţionatului Tîrg de Carte din Havana. Fidel a acceptat ideea mea și m-a invitat să îl însoţesc pentru cîteva zile în diferite călătorii, atît în Cuba (Santiago, Holguin, Havana), cît și în străinătate (Ecuador).

Stirile PROTV

Românul care și-a ucis iubita în mașină a atras-o într-o capcană. „Ea l-a crezut, a luat fetița, dar s-a terminat tragic”

RomaniaTV

Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima Doamnă!

În tot acest timp, la bordul automobilului său oficial, un masiv Mercedes negru blindat din anii ’80 – dotat cu o armă automată –, în avionul prezidenţial, un vetust Ilyushin Il-18 sovietic – model care nu a mai fost fabricat din 1970 –, sau plimbîndu-ne, luînd prînzul sau cina, discutăm despre ştirile zilei, despre experiențele sale trecute și despre preocupările din prezent, despre orice subiect care ne trece prin cap, fără să folosesc reportofonul. Urma să reconstruiesc ulterior aceste dialoguri, din amintiri, pe caietele mele, deoarece căzuserăm de acord că el va putea să recitească și să rectifice răspunsurile înainte de publicarea cărții.”

Pentru interviu Ignacio Ramonet s-a pregătit ca pentru o teză de doctorat:

„După aproape un an de aşteptare, Fidel Castro m-a înştiinţat că acceptă propunerea mea și că îmi va acorda cel de-al cincilea interviu de lungă durată, care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi cel mai complex dintre toate interviurile sale. Așadar, m-am pregătit conştiincios, ca pentru un maraton. Am citit sau am recitit zeci de cărți, articole și rapoarte și m-am consultat cu numerosi prieteni, mai buni cunoscători decît mine ai itinerariului polivalent al Revoluției cubaneze, care mi-au sugerat întrebări, teme şi critici. Acestor oameni le datorez interesul pe care l-ar putea stîrni întrebările puse lui Fidel Castro în această carte-interviu.”

Chiar obținerea acceptului din partea lui Castro e un succes al profesionistului care e Ignacio Ramonet. În talentul de ziarist intră și disponibilitatea de seduce un personaj pentru a obține de la el o informație, o declarație, un interviu:

„Fidel mi-a ascultat propunerea cu un surîs abia schițat, pe jumătate amuzat. M-a privit cu ochi şireți și m-a întrebat ironic: «Doriți cu adevărat să vă pierdeți timpul stînd la taclale cu mine? N-aveţi nimic mai important de făcut?» Bineînțeles, i-am răspuns negativ. Zeci de ziarişti din întreaga lume, printre care unii cu adevărat celebri, aşteptau de ani de zile ocazia să poarte o conversație cu el. Pentru un profesionist al jurnalismului, ce interviu ar putea fi mai important decît dialogul cu una dintre cele mai importante personalităţi istorice ale ultimilor şaizeci de ani?”

Născut la Rondonela în Galicia, Ignacio Ramonet e una dintre vedetele mondiale ale presei. A fost director al prestigiosului Le Monde Diplomatique. Specialist în geopolitică, a predat Teoria Comunicării la Universitatea Diderot din Paris. Ignacio Ramonet e doctor în Semiologie și Istoria Culturii, titlu obținut la Școala de Studii Superioare în Științe Sociale din Paris, elev al lui Roland Barthes. A scris și publicat numeroase cărți, multe consacrate Mass Mediei în lumea de azi, cum ar fi: „Propagandes silencieuses. Masses, télévision, cinéma”, Galilée, 2000, „L’Explosion du journalisme. Des médias de masse à la masse de médias”, Éditions Galilée, Paris, 2011, „La Tyrannie de la communication”, Galilée, 1999, apărută la noi sub titlul Tirania Comunicării la editura Doina în 2000. Cele peste douăzeci de premii și distincții internaționale valorizează un mare jurnalist și mai ales unul dintre cei mai lucizi analiști ai presei din lumea de azi. În Prefața intitulată O sută de ore cu Fidel, Ignacio Ramonet își expune părerile despre jurnaliștii care iau interviuri. Atît postura sa de mare gazetar, cît și faima sa de analist lucid al presei, fac din rîndurile dedicate felului în care trebuie luat un interviu o mare lecție de presă, una dintre cele mai mari dacă ne gîndim la statura profesorului care o predă:

„Niciodată nu mi-au plăcut cei care, atunci cînd iau interviuri, devin narcișiști, care nu încetează să-și atace interlocutorul şi care au pretenţia de a demonstra că sunt mai pricepuți, mai isteți și mai bine documentaţi decît persoana pe care o au în față. Acești jurnaliști nu își ascultă partenerul de dialog, îl împiedică adeseori să reflecteze și ne torturează prin comportamentul lor. Nu îi îndrăgesc nici pe cei care concep interviul ca pe un soi de interogatoriu detectivistic în care, teoretic, ar exista un justițiar de o parte și un vinovat de cealaltă parte. O relație de tip inchizitorial, cu un călău în fața unui condamnat de la care trebuie să fie smulsă o «mărturisire». Pentru acești oameni, jurnalismul este, înainte de toate, o «trimitere în judecată», o putere coercitivă deasupra tuturor celorlalte puteri.

Mai mult decît atît, există și concepția lipsită de onestitate, cea mai lașă variantă a interviului, genul jurnalistic care permite înjunghierea pe la spate a celui căruia i se ia interviul, sub pretextul că jurnalismul este liber (în numele unei abordări prost înţelese a libertății presei) și folosirea în orice manieră posibilă a declaraţiilor culese: păstrarea anumitor pasaje și eliminarea altora, scoaterea unei declarații din context, omisiunea anumitor precizări sau neacordarea interlocutorului a dreptului de a-și reciti propriile declarații înainte de publicare.

Unul dintre scopurile acestor conversaţii cu Fidel Castro era acela de a «auzi» argumentele uneia dintre cele mai atacate personalități din istorie, care este, în acelaşi timp, una dintre cele mai cenzurate figuri de către marile medii de comunicare, Se pare că, pentru unii, vitejia jurnalistică constă în supunerea în fața «cenzurii consensulu», adică în repetarea indolentă a lucrurilor pe care marile medii nu încetează să le îngîne în cor de zeci de ani în legătură cu aceleași teme.”