Publicistul Ion Cristoiu afirmă că declaraţiile preşedintelui Iohannis despre luarea unei decizii privind desfăşurarea alegerilor locale la 27 septembrie sunt de fapt o diversiune.
Hotărârea era deja luată, dovadă lansarea candidaţilor PNL şi abundenţa de panouri publicitare ale liberalilor de pe şoselele patriei.
Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
„Sâmbătă, 1 august 2020, alianţa electorală PNL – USR-PLUS şi-a lansat candidaţii la alegerile locale pentru Bucureşti.
Fie şi la o simplă privire ne dăm seama c-a fost vorba de un moment electoral construit cu atenţie şi bani deja site-urilor şi televiziunilor.
Dimineaţă a fost o conferinţă de presă menită a anunţa rezultatele negocierilor de vineri spre sâmbătă noaptea, duse chiar în sediul Guvernului, spre surprinderea celor care se mai iluzionează că regimul Iohannis (Preşedinţia, Guvernul, Sistemul instituţiilor de forţă şi Divizia Presă a SRI) mai are cât de cât grijă păstrarea aparenţelor.
I-a urmat spectacolul de lansare publică a candidaţilor, desfăşurat în Piaţa Universităţii, loc ales special de Coaliţie pentru simbolistica impusă în postdecembrism de Piaţa Universităţii.
Cum în joc s-au aruncat parale şi ordine pe unitate, presa miluită de Guvern, presa prezidenţială şi Divizia Presă s-au precipitat să publiciteze (fără marcarea cerută de deontologie) evenimentul electoral. Relatări de un entuziasm orgasmatic de la conferinţa de presă şi de la spectacolul din Piaţa Universităţii, prezentarea bălos-linguşitoare a candidaţilor, fără o minimă observaţie critică, titluri de mânjit pe garduri cu litere roşii, totul culminând cu declararea momentului drept istoric.
Aşadar, sâmbătă 1 august 2020, PNL şi USR-PLUS au dat startul campaniei electorale. Un start oficial, ca să-i spunem aşa, deoarece în materie de stabilire a candidaţilor, de făurire a alianţelor şi de întâlniri cu alegătorii sub forma mascată a deplasărilor de serviciu şi sub forma comică a năstruşniciilor pe care căpşorul Violetei Alexandru le consideră acţiuni electorale, campania partidului de guvernământ a început de mult.
Una dintre cele mai bune dovezi că această campanie a început de mult e dată de împânzirea ţări cu uriaşe şi costisitoare panouri electorale de către organizaţiile judeţene.
Unele ating comicul involuntar. Pe DN1 de la Bucureşti până la Sinaia, trecând pe la sugrumarea de la Comarnic, se sperie automobilele de figurile candidaţilor PNL surprinşi pe lemn în cupluri sub sloganul Construim împreună. Liderul PNL Iulian Dumitrescu, candidat pentru şefia Consiliului Judeţean construieşte împreună pe rând cu candidaţii PNL pentru primării de pe traseu.
Când ajungi într-o nouă localitate, dai de Iulian Dumitrescu alături de candidatul PNL la primăria localităţii respective.
Treci de localitatea respectivă, blestemând la un moment dat dezastrul de la Comarnic şi ajungi la Sinaia, unde, după cum era de aşteptat, Iulian Dumitrescu are un nou partener de panou: Vlad Oprea, tot de la PNL.
Toate aceste panouri, adăugate articolelor greţos publicitare din presa locală, spun limpede că PNL, partidul de Guvernământ, s-a angajat de mai mult timp în campania electorală.
Campania de până acum costă. Dacă la Bucureşti s-au vârât deja bani în publicitarea lansării candidaţilor şi în ţară în spânzurarea candidaţilor pe panouri turn, înseamnă că activul PNL a fost asigurat că alegerile vor avea loc.
Miercuri, 29 iulie 2020, la cea de a doua conferinţă de presă ţinută de Klaus Iohannis în cele cinci luni de Pandemie, prima întrebare venită din partea jurnaliştilor a sunat astfel :
După cîteva minute bune de filosofări în genul lui Ienăchiţă Văcărescu (s-o tai se strică/ S-o las mi-e frică/ că vine altul şi mi-o ridică), preşedintele a conchis:
Raportarea mersului la vot la mersul la supermarket e de înţeles la Klaus Iohannis.
De şase ani el n-a mers o dată la supermarket. Cumpărăturile făcîndu-i-le, cu temenelele de rigoare, şeful SPP, Lucian Pahonţu, acest Pristanda cu grade al vremurilor noastre.
Prin urmare Klaus Iohannis n-are cum şti că la supermarket mergi obligat de procurarea de haleală, pe când la vot mergi doar dacă ai chef.
Astfel, în condiţiile Pandemiei mulţi cetăţeni vor rămâne în loc să stea la coadă la secţia de vot riscând să se pricopsească şi cu un Virus. Trecând peste această observaţie, să remarcăm faptul că preşedintele României şi totodată şeful Guvernului şi al PNL, anunţă pentru jumătatea lui august o decizie dacă alegerile se vor ţine sau nu.
Cum se explică atunci declanşarea campaniei electorale de partidul de Guvernământ?
Cei care se lasă ameţiţi de diversiunile lansate sub formă de zvonuri potrivit cărora între Klaus Iohannis şi Ludovic Orban domneşte toamna vrajbei noastre vor sări imediat să spună că premierul îi face sâc lui Klaus Iohannis.
Noi, însă, care în repetate rânduri am atras atenţia că zvonul privind cearta dintre Palate e rezultatul unei manipulări grosolane, vom semnala că ditamai preşedintele, europeanul Klaus Iohannis, vândut românilor în 2024 ca un nou Carol I, a fost la conferinţa de presă un simplu pion în diversiunea la care se dedă PNL în chestiunea alegerilor locale.
Alegerile se vor ţine mai mult ca sigur. Pariez că nu peste mult timp numărul de infectări va scădea brusc, atmosfera apocaliptică va fi înlocuită cu atmosfera de revenire la normal, PNL va folosi ca slogan electoral Salvarea României de la ameninţarea cotropitorului Coronavirus.
De ce se păstrează impresia că alegerile nu vor avea loc? Pentru că nimic nu e mai pe placul PNL decât atmosfera apocaliptică de acum.
Partidele mici, independenţii, celelalte partide chiar, au dificultăţi în a se deplasa în teritoriu.
PNL nu are. Sub pretextul deplasării în interes de luptă împotriva Coronavirus, liderii PNL vor face campanie electorală în voie.
Sub pretextul informării populaţiei, mult timp ei vor fi de dimineaţă până seara pe televiziuni. Ca să nu mai spunem că, la fel ca în cazul diversiunii cu teroriştii, panica populaţiei dă guvernanţilor posibilitatea să tâlhărească în voie Bugetul.
Prin minciuna cu jumătatea lui august, Klaus Iohannis ne convinge încă o dată că e un biet chibiţ electoral al lui Ludovic Orban”.