Actualitate

Ion Cristoiu: Marcel Ciolacu se plânge de urs celei care ține cu ursul

Publicat: 05 mart. 2021
Jurnalistul Ion Cristoiu
Jurnalistul Ion Cristoiu

Ion Cristoiu povesteşte despre scrisoarea transmisă de Marcel Ciolacu, președintele PSD, către Ursula von der Leyen şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Redam, integral, editorialul publicat de Ion Cristoiu pe propriul blog:

Un Comunicat distribuit joi, 4 martie 2021, presei din România, dădea știre că:

„Președintele Partidului Social Democrat, domnul Marcel Ciolacu, a trimis joi, 4 martie, o scrisoare către președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, și vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, prin care atrage atenția asupra derapajelor nedemocratice ale actualului Guvern manifestate prin politizarea fondurilor publice, a finanțării europene și a funcțiilor publice din România.”

Documentul, redactat în engleză, reprodus pe site-ul oficial al PSD, se încheie astfel:

„With friendship,
Marcel Ciolacu,
Member of the Parliament,
President of PSD Romania,
Leader of the opposition în România.”

El enumeră în cuprinsul a două file și jumătate de manuscris derapajele de la democrație și de la statul de drept comise de Puterea de Centru Dreapta în doar două luni de la investirea Guvernului Florin Cîțu. Printre cele mai grave abateri Marcel Ciolacu evidențiază câteva ce ar putea fi considerate premiere chiar și în postdecembrismul nostru original în materie de democrație și stat de drept:

Trecerea prin Parlament a Bugetului pe 2021 fără acceptarea nici unui amendament atât din partea Opoziției, cât și a majorității parlamentare.
Atacarea violentă de către reprezentanți ai Puterii a organismelor care țin sub control Executivul pentru ca acesta să nu comită abuzuri: Avocatul Poporului, CCR, Consiliul Superior al Magistraturii.
O ofensivă fără precedent împotriva sindicatelor, înscriind și amenințări, pentru a le intimida ca să nu mai protesteze împotriva politicii de austeritate.
Criticarea de către premier, de către președinte, de către ministrul Justiției a unei decizii judecătorești definitive, și, mai grav, indicațiile date de premier și de președinte ministrului Justiției ca să intervină pentru a răsturna decizia unei instanțe.
Finalul Documentului aduce cu sine o justificare a gestului ieșit din comun al liderului Opoziției de a se adresa celor doi oficiali europeni de rang înalt:

„Din păcate, lista pe care o prezint prin intermediul acestei scrisori ilustrează doar o mică parte a lucrurilor care se întâmpla în prezent în România. Țara noastră alunecă pe o cale nedemocratică sub o clică politică care, în ciuda pierderii alegerilor legislative, a uzurpat puterea în România. Știu că după greșelile comise în trecut este greu de crezut că lucrurile pot merge și mai rău în România, dar, din păcate, acesta este adevărul.

Nu există loc pentru standarde duble și trebuie să subliniez că există un interval de timp limitat pentru ca intervenția dumneavoastră să producă un efect. Dacă Comisia Europeană decide să ignore ceea ce face guvernul în România, situația se va înrăutăți pentru români și pentru democrația europeană. Alegerile s-au terminat, cele viitoare urmează să aibă loc în 2024, prin urmare scrisoarea mea nu are niciun interes electoral direct.

În calitate de lider al opoziției din România, am responsabilitatea de a face tot ce pot pentru a-i ajuta pe români și pentru a ne apăra valorile democratice europene. Social-democrații români luptă de mai bine de 127 de ani împotriva oricăror forme de extremism și nu vom renunța niciodată la aceasta. Dar sper că familia noastră europeană nu ne va ignora de data aceasta. Românii merită mai mult decât ceea ce oferă guvernul, un buget de austeritate, deturnare de fonduri publice și europene și nicio perspectivă de dezvoltare.

Sper că nu veți rămâne impasibili față de scrisoarea mea și față de solicitarea noastră de a aborda în mod public problemele reflectate. Partidul nostru este mereu pregătit să discute constructiv despre viitorul României și rămâne hotărât să lucreze intens pentru a menține țara noastră pe drumul european și democratic.”

Din punct de vedere al conținutului n-am nimic de obiectat, deși derapajele sunt mult mai multe decât cele enumerate și – ceea ce este mai grav – sunt comise fățiș, asumate public în chip ostentativ, într-o evidentă tendință de a demonstra că actualei puteri nu-i pasă de nimeni și de nimic. Face ce vrea în România babuinară.

Vor rămâne ca mărturii peste decenii de prostie fudulă declarația premierului că Bugetul a trecut prin parlament fără nici o modificare, așa cum l-a trimis Guvernul, mărturisirea lui Florin Cîțu că a cerut ministrului de Justiție să răstoarne decizia instanței în Dosarul 10 august, anunțurile publice făcute de președintele PNL, Ludovic Orban, că actuala Coaliție va schimba conducerile posturilor publice de Radio și Tv, conducerea Avocatului Poporului și structura CCR. Nu trebuie cine știe ce pricepere ca să-ți dai seama că Klaus Iohannis, având acum puterile statului sub controlul său, îndreaptă România spre un regim autoritarist de tipul celor din Ungaria și Polonia.

Am însă obiecții și încă serioase în legătură cu destinatarii plângerii. Cei doi oficiali europeni, urmând politica angajată de cancelariile occidentale, asigură regimului Iohannis înalta protecție a UE. Desigur, derapaje asemănătoare au fost denunțate de UE în cazul Ungariei și Poloniei. Nu pentru că oficialii europeni s-ar da de ceasul morții pentru a asigura minima democrație în aceste țări, ci pentru că regimurile din cele două țări sunt nu numai iliberale, dar și suveraniste. Dacă Ungaria și Polonia n-ar fi și rebele cu birocrația UE în numele popoarelor respective, oficialii UE puțin s-ar sinchisi de derapajele de la democrație. Aceste derapaje sunt un pretext pentru a pedepsi regimurile din Est care nu fac sluj la Bruxelles. Ce interes ar avea cei doi oficiali de la Bruxelles să ia în seamă semnalele de alarmă din scrisoarea liderului Opoziție din România câtă vreme autorii derapajelor sunt slugi supuse Bruxelles-ului, gata să vândă și memoria părinților lor pentru a face pe plac Stăpânilor?
Nu știu ce speranțe își pune Marcel Ciolacu în scrisoarea trimisă.

Noi însă nu ne punem nici o speranță. Regimul Iohannis nu numai că va continua politica autoritaristă de acum, dar mai mult, o va adânci, o va dezvolta. De cine să se teamă Klaus Iohannis? De reacția de pe plan intern? PSD a anunțat în chip oficial că nu va începe procedurile de suspendare orice ar face Klaus Iohannis, și dacă s-ar proclama președinte pe viață cu statuie ecvestră în fiecare localitate din țară. Sindicatele sunt lipsite de forță, deoarece liderii acestora s-au nomenclaturizat și s-au rupt de masa sindicaliștilor de rând. Biserica e la mina Puterii prin nevoia de bani de la stat. De presă n-are nici un rost să mai vorbesc.
Să se teamă Klaus Iohannis de cancelariile occidentale, de oficialii europeni?

În Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi Vodă, marele roman al lui Mihail Sadoveanu, abatele de Marrene, trimis la Constantinopol de Regele Soare pentru a negocia un tratat secret împotriva nemților, are acces la Vizir și la Sultan. Aflând atât din experiența trecerii prin Țara Moldovei, cât și din cele spuse de amicul Alecu Ruşeţ, despre abuzurile lui Duca Vodă în a treia domnie (noiembrie 1678 – 25 decembrie 1683) , abatele de Marenne îi spune despre realitățile din Moldova vizirului Cara Mustafa. Acesta, după ce-l ascultă și în chestiunea beizadelei Ruşeţ, fiul domnitorului alungat de Duca Vodă, îi spune abatelui de Marenne:

„– Am să mai adaog, reluă el, că pentru acest fecior al lui Antonie simţim şi noi prietinie; însă Împărăţia mai are nevoie de Beiul de la Moldova, care se arată harnic şi încă destul de înţelept. Altfel, drept vorbind, în cumpăna noastră amândoi n-atârna nici cât un fir de puf.”

Am putea compara scrisoarea lui Marcel Ciolacu adresată Ursulei von der Leyen, cu dezvăluirile făcute de Abatele de Marenne vizirului. O asemănătoare de loc forțată dacă ne gândim că Ursula e doar Vizir, Sultanul fiind Angela Merkel. Cum să ia atitudine Ursula față de gravele derapaje ale lui Klaus Iohannis când, asemenea lui Duca Vodă, beiul din 2021 e harnic și Împărăția mai are nevoie de el?!





Comentarii
  • Dacă respectiva tine vreo 20 de ursi cu siguranță nu știe ce face fiecare, are încredere ca se comporta legal si civilizat. De aceea trebuie informata permanent de tot ceea ce face ursul de aici, pana în cele mai mici amănunte. Ați văzut cum este cu percepția greșită asupra situațiilor. Sasul Johannis a primit încrederea unei mari părți a romanilor datorita percepției unei prietenii cu mai marii Europei, avantajoase pentru noi romanii. S-au înșelat,pentru ca Johannis este de al lor, nu este roman și nu a mișcat un deget pentru romani decât dacă au ieșit în avantaj cei din Europa lui. Istoria ne spune ca toți sașii au fost colonizati în România, venind de prin arealul actual al Austriei și Germaniei. Niciun strămoș de-al lui Johannis nu este roman dpdv genetic. Sunt niște venetici pe aceste meleaguri. Vreți sa simtă ceva românește? În prima campanie electorala la prezidențiale spunea ca vrea sa își ia tara înapoi. Oare ce a vrut sa spună?

  • Da cine era mai bun Ponta pagiatorul sau analfabeta de zdrancila,veniti si voi psd cu un om care sa merite voturile nu panarame!

Adauga un comentariu