Ion Cristoiu: Presa interbelică acorda atenție dezbaterii problemelor. Azi nici vorbă de așa ceva

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primele cinci cotidiane din preajma celui de-al doilea război mondial sînt prezentate de A.P. Samson în „Memoriile unui gazetar”, editura Cartea Românească, 1979, ca decisiv preocupate de dezbaterea problemelor:

„Dacă ne referim la structura ziarelor – independent de poziţia lor politică – observăm că ele au continuat, în genere, o tradiţie relativ veche în presa română. Prima importanţă s-a acordat articolului, adică dezbaterii problemelor. Chiar în condiţiile modernizării presei prin înmulţirea paginilor consacrate ştirilor şi reportajului, cele mai multe ziare îşi concentrau eforturile asupra «paginii întîia», construită în întregime din articole, note, comentarii, carnete şi foiletoane politice şi culturale. Cinci mari ziare româneşti păstrau această structură, ceea ce reprezenta în raport cu presa numită de «informaţie» un procent mai mare decît îl puteam găsi în presa franceză sau engleză”.

Autorul a fost ziarist la „Adevărul” interbelic. Aserţiunile sale sînt trase din observarea nemijlocită. Dar şi noi, care n-am trăit epoca respectivă, ajungem la aceeaşi concluzie parcurgînd colecţiile din biblioteci. Marile gazete româneşti puneau pe primul loc – locul de cinste – calitatea scrisului. De aceea, „Adevărul”, „Curentul”, „Dimineaţa”, „Universul”, „Lupta”, pot fi citite azi cu o plăcere egală cu cea de la vremea apariţiei cotidiene, ba chiar, am putea spune, cu o plăcere mult mai mare, dat fiind că trecere timpului a sporit valoarea textului, aplecîndu-se la plumbul literelor legităţile vinului din struguri. Au această şansă ziarele noastre de azi? Mă îndoiesc. Şi cînd spun asta, mă bazez pe o experienţă. Am citit „Porunca vremii”, publicaţie plesnind de atîtea dezvăluiri, ca un tun care bubuie zi şi noapte fără să răguşească. Sincer să fiu, după primele articole, am dat deoparte colecţia. Nu mă interesa nimic, din cazurile de corupţie demascate prin litere de o şchioapă şi pamflete vitriolante. Presa de azi excelează în asemenea campanii de denunţare a corupţiei. Dosarele, anchetele n-au însă nici o unghie de generalitate morală sau de impresie literară. Ca şi în cazul ziarului condus de Nichifor Crainic, bibliotecile aşează în depozite, pentru viitorime, maculatura pur şi simplu.

Cineva ar putea invoca tirajul. Ei bine, marile publicaţii interbelice aveau tiraje care-ţi dau de gîndit. „Dimineaţa” – 100.000 de exemplare, „Adevărul” – 40.000 de exemplare. După ce vinde „Adevărul” lui Aristide Blank, Constantin Mille scoate „Lupta”. Concluzia unanimă a contemporanilor: n-a fost un succes din punct de vedere al tirajului. Ştiţi ce înseamnă un insucces în anii interbelici? „Lupta” avea un tiraj de 15.000 de exemplare zilnic.

România interbelică beneficia de un potenţial mai mic de cititori decît România de acum. Contau numărul mai mic de locuitori, ca şi numărul mai mic de oameni cu şcoală. 100.000 tiraj zilnic ar corespunde azi unui tiraj de 500.000 de exemplare. Această cifră era atinsă cu ziare ce abordau întîietate textului.

editorial publicat de Ion Cristoiu pe propriul blog