Ion Cristoiu: „Prin ce diferă Parlamentul actual de Parlamentul comunist?!“

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie duminică, 18 aprilie, se întreabă pe blogul său ce diferență există între Parlaemntul de acum și Parlamentul comunist.

„Din nou despre români

Am fost mereu curios să știu ce-și ziceau rușii unii altora despre români în timpul Campaniei din Est.

Cunoșteam cum era văzut rusul dinspre noi, românii, nu doar la nivel oficial, dar și la nivel uman.

Dar rușii, cei de dincolo, cei care trăgeau în ai noștri sau fugeau de ai noștri, ei ce ziceau despre noi?

În capodopera lui Vasili Grossman, Viață și destin, dau peste acest fragment de discuție dintre cîțiva comandanți în timpul deplasării pe teren pentru pregătirea marii ofensive rusești din noiembrie 1942, de încercuire a Armatei a 6-a a lui Paulus:

„Iar Karpov, urmărind parcă dinadins să-i sporească iritarea spunea:

– Permiteți, tovarășe colonel, să vă povestesc un caz. Ne îngropaserăm de minune lîngă Odessa. Către seară, am trecut la un contraatac, le-am dat românilor peste scăfîrlie, iar peste noapte, la ordinul comandantului armatei, toată apărerea noastră, ca un singur om, a plecat în port să se îmbarce pe vapor. Românii și-au dat seama abia la zece dimineața, s-au repezit ei să atace tranșeele părăsite, iar noi pluteam deja pe Marea Neagră.

– Să nu întîmple cumva ca de astă dată să rămîi dumneata cu gura căscată în fața tranșeelor goale ale românilor, zise Novikov”.

Românii sînt aici văzuți ca niște inși trași pe sfoară.

Nu fără un anume respect, însă.

Dar Parlamentul de acum?

Căutînd nod în papură comunismului, mulți așa-ziși istorici, în realitate simpli agitatori propagandistici, denunţă Parlamentul comunist pentru legile care treceau prin el ca gîsca prin apă.

Da, în comunism, Parlamentul, zis și Marea Adunare Națională, vota pe bandă rulantă, în chip automat, legile trimise de PCR. Le vota însă majoritatea sau mai degrabă unanimitatea obținută în Parlament de Partidul Comunist Român, care cîștiga alegerile generale cu un scor uriaș. Se întîmpla asta nu doar pentru că alte partide decît cel Comunist nu existau și, prin urmare, nu puteau intra în Parlament decît candidații comuniștilor, dar și pentru că așa zisul parlamentarism era de fațadă.

Realitatea din fostele Republici Sovietice, unde există pluripartidism și totuși partidul aflat la putere de decenii deține o majoritate cu valoare de unanimitate, ne arată că pluripartidismul poate să nu difere în realitate de monopartidism.

Din punct de vedere politic, PCR deținea unanimitatea ca urmare a scrutinului parlamentar.

Și ea, unanimitatea, vota legile trimise de PCR fără să crîcnească.

Teoretic, parlamentarii comuniști puteau să respingă o lege trimisă de partid.

N-au făcut-o niciodată.

Mecanismul votului diferă prea mult de cel din postdecembrism? Firește că nu. Și în postdecembrism parlamentarii majorității, uneori apropiate de unanimitate, votează automat și pe bandă rulantă legile trimise de partid.

Indiscutabil, Parlamentele postdecembriste au şi ceea ce se cheamă Opoziţie. Şi Puterea şi Opoziţia votează însă la ordinele de Sus, după indicaţiile primite de la conducerea Partidului. Cînd Partidul a încăput pe o mînă de fier, ordinele emană direct de la Lider.

În Marea Adunare Naţională, majoritatea aparţinea Partidului Comunist Român. Parlamentele postdecembriste funcționează tot cu majorități care aparțin unui partid, chiar dacă acesta se pretinde democrat. Și aceste majorități votează fără să clipească legile trimise în Parlament de partid. Ați auzit cumva de o Lege înaintată de partidul care deține majoritatea care să cadă în Parlament sau măcar să fie respinsă de o parte a parlamentarilor?

Am încercat astfel după decembrie 1989 multe experiențe cu o majoritate umflată pînă în buza Unanimităţii și o Opoziţie de turtă dulce.

Legile trec prin acest Parlament atît de uşor că nici nu se simte că au fost dezbătute şi votate.

Prin ce diferă Parlamentul actual de Parlamentul comunist?!

Nebunia poporului dezlănţuit

Istoria Parisului pentru nuli, de care m-am apucat după terminarea Parisului pentru nuli (de fapt, m-am reapucat, pentru că lăsasem prima carte pentru a o începe pe a doua înaintea raitei în Franţa) îmi redeşteaptă uluirea pentru ce a putut face un Popor în 1794, văzut ca situat înaintea altor Popoare.

Lăptărese, lachei, vizitii, pietrari şi săpători de gropi, aţîţaţi de zvonuri şi de articolele lui Marat, se năpustesc, asupra monumentelor bănuite ca exprimînd Vechiul Regim şi le fac bucăţi.

Capodopera Tapiseria de la Bayeux scapă cu greu de folosirea pe post de cîrpă de spălat podelele.

Monumentele de la Saint-Denis nu scapă însă nevătămate.

Cum întregi nu scapă nici frizele de la Notre-Dame.

Prin raportare la ce vor face un deceniu mai tîrziu Comunarzii, Revoluţionarii de la 1794 sînt, totuşi, oameni de cultură.

În ultimele zile ale Comunei din Paris, revoluţionarii socotesc că trebuie să dea foc la tot ce era monument al Arhitecturii.

Și noi care ne-am uimit la furia postdecembristă de a dărîma statuile?“, scrie Ion Cristoiu pe blogul său.