Prima pagină » Actualitate » Ion Cristoiu: „Prin strădania lui Ludovic Orban de a fi președinte al Camerei Deputaților, s-a ales praful de Mărețul program al PNL «Dezvoltăm România»”
Ion Cristoiu: „Prin strădania lui Ludovic Orban de a fi președinte al Camerei Deputaților, s-a ales praful de Mărețul program al PNL «Dezvoltăm România»”

Ion Cristoiu: „Prin strădania lui Ludovic Orban de a fi președinte al Camerei Deputaților, s-a ales praful de Mărețul program al PNL «Dezvoltăm România»”

23 dec. 2020, 09:15,
în Actualitate

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, pe blogul său, că din cauza dorinței lui Ludovic Orban de a fi președintele Camerei Deputaților s-a ales praful de Mărețul program al PNL „Dezvoltăm România“.

„Marele analist al tuturor timpurilor românești, l-am numit pe I. L. Caragiale, scria în tableta Enormități din Voința națională, 3 iulie 1885:

„Un om numai prin faptul că hrănește în sufletul său o sumă de principii nu poate însemna politicește nimic. Politica este domeniul practicei. Oricîte frumoase teorii de liberalism, progresism, umanitarism și celelalte îți vei suge din degete, ca să faci politică cu ele trebuie să aspiri a ajunge la putere, și apoi a te menține unde ai ajuns, și pentru a face politică trebuie să ai, mai ales în Statul modern, un partid în puterea opiniei și numărului căruia să vii și să te ții pe cale pașnică la cîrmă.”

I. L. Caragiale e alături de Mihai Eminescu întemeietorul ziaristicii de idei, singura capabilă să garanteze publicistului eternitatea. Din faptele și evenimentele zilnice, înfățișate de ziaristul pur și simplu așa cum s-au desfășurat, fără nici o adăugare de la el (mă refer la ziaristul ziarist nu la ziaristul activist, pentru care realitatea e o veșnică baricadă, ziarist din care s-au născut și se nasc pe bandă rulantă Coriolan Drăgăneștii politicii românești), ziaristul de idei extrage învățăminte pentru cititorul din vremea lui, dar și pentru cititorul din viitor. Pasajul de mai sus e o lecție desprinsă de Caragiale din realitățile luptei pentru ajungerea la putere și pentru rămînerea la putere, acuzate de poeți și de măicuțele din mănăstiri ca fiind luptă pentru ciolan. Pe drept cuvînt I. L. Caragiale spune că pentru a deveni realitate opinia ta trebuie să fie înscrisă în programul unui partid, care partid trebuie să ajungă la putere pentru a o transpune în practică. Fără această condiție, orice opinie, orice idei, orice viziune, cît de măreață ar fi pentru societate, rămîne un simplu gînd rostit sau scris, dar sterp, pentru că n-a rodit faptă.

Această învățătură e valabilă și pentru ceea ce s-a numit Ciolaniada de Centru Dreapta, negocierile sîngeroase, cu cuțitul în dinți, dintre cele trei partide ale Coaliției – PNL, USRPLUS, UDMR.
La o adică negocierile pot fi apreciate din perspectiva învățăturii lui I. L. Caragiale:
Pentru ca un partid să-și aplice Programul trebuie să ajungă la Guvernare. Și se înțelege trebuie să pună mîna pe acele ministere care i-ar asigura concretizarea Programului și mai ales a făgăduielilor din Campanie. Din această perspectivă e de înțeles de ce-au negociat la sînge partidele din Coaliția de Centru Dreapta, funcții în Parlament, în Guvern și în stat. Pentru ca fiecare să-și poată aplica programul de guvernare din campanie.

A fost însă așa în cazul negocierilor pentru noul Guvern?
Să luăm de exemplu PNL.
PNL a dus întreaga campanie sub sloganul Dezvoltăm România. În seara de 1 iulie 2020 se lansa la Clubul Diplomatic din București Mărețul program de Dezvoltare a României pe baza banilor primiți de la Bruxelles. Din cuprinsul planului, asumat de liderii PNL în prezența lui Klaus Iohannis, se contura imaginea unei românii împînzite de autostrăzi, cu toate localitățile racordate la gaz. I-a urmat Programul de Guvernare, lansat cu pompă pe 10 noiembrie 2020 și intitulat Dezvoltăm România. Despre infrastructura de transport se spunea:

„Unim regiunile istorice ale României cu autostrăzi, drumuri expres și cale ferată de mare viteză prin închiderea coridoarelor pan- europene de transport.”

Un punct din program se intitula:

„Dezvoltăm infrastructura locală la standarde europene”

Se promiteau:

„8 miliarde de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în 750 de localități.
1 miliard de euro pentru racordarea localităților la rețelele de gaze – apel deschis în 2020.
70% din drumurile județene și locale vor fi modernizate în 4 ani.”

Patria a fost împînzită de panourile gigantice ale PNL cu sloganul Dezvoltăm România. Candidații PNL au făcut campanie promițînd autostrăzi, căi ferate, rețele de apă și de gaz.

În urma negocierilor, PNL a pierdut în favoarea USRPLUS și UDMR toate ministerele prin care putea concretiza Programul Dezvoltăm România. A rămas cu ministere precum Cultura, Educația, Munca. De ce?
Pentru că Ludovic Orban și-a negociat funcția de președinte al Camerei Deputaților și nu obținerea ministerelor menite a transpune în practică programul PNL Dezvoltăm România.

Cînd formula teza unei parveniri la putere pentru a aplica programul, I. L. Caragiale se referea la o realitate ideală din România vremii sale. Din nefericire, negocierile pentru formarea noului Guvern ne-au dovedit că și azi partidele negociază funcții și nu programe“, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 august 2026
03 august 2026