Ion Cristoiu: Şapte însușiri care lipsesc românilor, dar pe care le-avea Carol I

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie, în această dimineaţă pe propriul blog despre caracterul lui Carol I dar și despre însuşirile pe care le avea regele României. Redăm, integral, editorialul publicat de jurnalist pe blog:

Despre Exemplul Carol I am mai scris. Cred că am şi publicat ceva. Dacă nu mă înşel, despre tăria neamţului de a nu se vârî în tărâţele moldo-valahe.
Luând din Biblioteca personală câteva cărţi, pentru a verifica mai multe citate din eseul Ionel Brătianu sau geniul de a aştepta, mi-au căzut sub ochi paginile dedicate de I.G. Ducă, în Memorii, Regelui Carol I.

RomaniaTV

Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine

Observatornews.ro

Românii care ar putea porni afaceri, cu mici fabrici făcute special pentru ei. Marfa nevândută ajunge acum la porci

Descopăr pe marginile filelor semne făcute de mine în vederea citării ulterioare.
Voi fi folosit rândurile respective?
Nu-mi dau seama.
În Folderul Posibile eseuri nu le găsesc.
Vor fi pe undeva prin miile de fişe depozitate, iremediabil uitate pentru că nu cred să le folosesc vreodată.

Îmi atrag atenţia notele definitorii ale omului Carol I, note despre care I.G. Ducă susţine c-au transformat în „arbitru de necontestat” al lumii noastră politice, „un om în definitiv mediocru” pentru că aceste note, aceste însuşiri „nouă, românilor, ne lipseau”.

Ce însuşiri avea Carol I prin contrast cu spiritul românesc?
Răspunzând, I.G. Ducă întocmeşte, fără să-şi dea seama, şi tabloul slăbiciunilor moldo-valahe, valabile, evident, şi azi.

Le voi înfăţişa aici, numărându-le:

1. Exactitatea:

„Într-o ţară care n-avea noţiunea timpului, regele Carol aducea simţul exactităţii matematice. Pentru nimic în lume nu ar fi intrat la deschiderea Parlamentului în sala de şedinţă la 12 şi un minut. Când suna 12, el şi intră pe poartă.”

2. Conştiinciozitatea:

„Într-o ţară de aproximaţie în toate, el a adus conştiinciozitatea impusă până la meticulozitatea germană.”

3. Consecvenţa:

„Într-o ţară de zvâcnituri, de entuziasm violent şi de descurajare pripită, sau cel puţin de rapidă plictiseală, el a adus o stăruinţă nezdruncinată, liniştită şi regulată ca bătăile numeroaselor orologii ce umpleau apartamentele sale.”

4. Răbdarea:

„Într-o ţară plină de nerăbdare şi de neastâmpăr, el a adus răbdarea care ştie să pregătească şi astâmpărul care ştie să-şi menţie pururea seninătatea.”

5. Virtutea domestică:

„Într-o ţară cu moravuri destul de uşoare, în care divorţurile înfloreau şi aventurile amoroase stăpâneau viaţa socială, el ne-a adus pilda unor virtuţi domestice de o neobişnuită puritate. Se poate spune că femeile n-au jucat nici un rol în viaţa lui. Câteva au pretins mai târziu că i-ar fi obţinut favorurile în tinereţe, dar nu se ştie dacă ele nu s-au lăudat. În Memoriile lui reaminteşte cu drag anume serbări pe la Măgurele şi lasă să se înţeleagă că frumuseţile Bucureştiului îl cam asediau prin saloanele d-nei Oteteleşanu. Dar nu i s-a putut stabili nici o legătură serioasă şi, în orice caz, nu s-a cunoscut nici o femeie care a exercitat vreodată vreo influenţă asupra lui. Privită în genere, viaţa sa intimă avea chiar ceva monahal.”

6. Spiritul occidental:

„Pe de altă parte, într-o ţară cu mentalitate orientală, el a adus un spirit occidental în vremea tocmai când acea ţară se străduia să se avânte în marea vâltoare a civilizaţiunii occidentale. Nu este vorba că, pe la sfârşit, atmosfera de bizantinism a ţării l-a influenţat şi pe el, ci că a avut tăria să rămâie întotdeauna occidental şi să nu ne împrumute orientalismul decât în unele forme. În rezumat, l-am contaminat prea puţin”.

7. Urmărirea scopului:

„Şi în fine, într-o ţară care, din cauza vicisitudinilor ei istorice, nu era obişnuită cu planuri dinainte făcute şi bine definitivate, el a venit urmărind un scop precis, a făcut un program şi l-a îndeplinit întocmai. Că acest program era mai mult un program personal decât un program naţional, aceasta este o altă chestiune, dar că a fost un program şi că s-a îndeplinit, aceasta nimeni n-o poate nega.”

Paginile consacrate de I.G. Ducă lui Carol I îşi propun să explice fenomenul – fixat de marele om politic drept ciudat – autorităţii căpătate de Carol I asupra politicienilor şi partidelor din România Mică.
Citit însă cu atenţia pe care o merită un Document de adâncimi, textul lui I.G. Ducă ne dezvăluie şi aspecte mult mai bogate.

Avem mai întâi o trecere în revistă a slăbiciunilor de esenţă ale românilor, dar mai ales ale clasei noastre politice.
Urmează, apoi, întrebarea, marea întrebare:
Carol I a avut aceste trăsături ca om sau ca neamţ?
Înclin să cred că trăsăturile înfăţişate de I.G. Ducă drept deosebite de cele ale politicienilor noştri izvorăsc din felul de a fi al lui Carol I şi nu din condiţia sa de neamţ.
Altfel am putea ajunge la absurditatea că orice neamţ ar fi putut cârmui România Mică timp de patru decenii.
Dacă aceste note de superioritate faţă de politicienii români sunt ale unei personalităţi şi nu ale unui etnic, de ce n-avem, postdecembrist, un Carol I?