Prima pagină » Actualitate » Ion Cristoiu: ” Un alt lucru românesc de mîntuială: Ședințele Coaliției de guvernare! ”
Ion Cristoiu: ” Un alt lucru românesc de mîntuială: Ședințele Coaliției de guvernare! ”

Ion Cristoiu: ” Un alt lucru românesc de mîntuială: Ședințele Coaliției de guvernare! ”

15 aug. 2022, 07:35,
în Actualitate

 

Miercuri, 10 august 2022, dimineața, am fost contactat de postul TV Aleph News pentru o intervenție video la emisiunea de știri de la 13, prezentată de Monica Mihai.
Subiectul intervenției:
Ședința Coaliției de guvernare, anunțată pentru după-amiază.

De regulă, deși am contract cu Aleph News, nu sunt contactat des să intervin pe post, cu un comentariu.
Colegii de la post țin cont de faptul că ar fi pentru mine pierdere de vreme și inteligență dacă m-aș pronunța asupra altor evenimente decît cele importante în plan intern și extern.
Erau toate condițiile ca Ședința Coaliției să fie un astfel de eveniment important al vieții noastre social-politice:

a) Cele trei partide – PNL, PSD, UDMR – care alcătuiesc Coaliția de guvernare nu se mai reuniseră într-o ședință de mai bine de două săptămîni.
Între timp, se petrecuseră cîteva evenimente despre care Coaliția trebuia neapărat să se pronunțe, în urma unei reuniuni, deoarece ele puneau la îndoială însăși existența Coaliției:
Președintele Klaus Iohannis dăduse un ultimatum UDMR pentru revenirea asupra declarațiilor de aprobare a discursului ținut de Victor Orban la Tușnad.
Discursul fusese condamnat în România și în UE ca unul rasist.
Liderii UDMR, care asistaseră la discurs, nu numai că nu-l condamnaseră, dar mai mult, îl aplaudaseră.
Denunțînd violent discursul, Klaus Iohannis atacase – la fel de violent – poziția liderilor UDMR. Și le cerea, după stîrnirea Scandalului – să revină asupra pozițiilor inițiale. În caz contrar, Coaliția trebuia să ia în discuție prezența UDMR la Guvernare. În acest sens, Klaus Iohannis dăduse PNL, văzut ca Partidul Meu, să ia inițiativa în Coaliție.
După cum era de așteptat liderii UDMR i-au dat cu flit celui de la Cotroceni.
În consecință, dînd curs Voinței celui din Deal, ședința Coaliției urma să ia în discuție, la inițiativa PNL, prezența UDMR la guvernare.

b) Cîteva zile înaintea Ședinței, informații din presă și zvonuri din stradă, au creionat așteptarea unei remanieri.
Una dintre ele era a lui Vasile Dîncu.
Ședința Coaliției stîrnea ațîțare maximă în perspectiva acestei posibilități.

c) Un lider PNL, Alexandru Muraru – considerat și ca un fel de Ține Cal pentru Klaus Iohannis , lansase propunerea ca la anul să nu mai aibă loc rotația premierilor, așa cum cerea Acordul.
Se aștepta ca la ședința Coaliției să se discute acest subiect și, eventual, să se ia o măsură împotriva calului troian al Președintelui în PNL.
Erau acestea condiții particulare pentru ca ședința să fie așteptată ca un eveniment.

Dar chiar și fără aceste condiții, ședința tot eveniment rămînea.
Din decembrie 2021, România e guvernată de o Coaliție unică în postdecembrism:
Două partide aflate de decenii în dușmănie de moarte să colaboreze amical într-o Coaliție de guvernare. Adăugînd și prezența UDMR în Coaliție ca formațiune aparte, fie și prin apropierea de Victor Orban, oaia neagră a Birocrației de la Bruxelles, Coaliția a fost și este o alcătuire complexă și contradictorie a cărei minimă funcționare depinde de buna funcționare a mecanismului numit Ședința Coaliției.

Atîtea interese divergente, atîtea personalități marcante, atîtea poziții net deosebite la nivel de principiu, nu pot fi armonizate decît prin discuțiile contradictorii, deseori în vecinătatea agresivității, de la ședințele Coaliției.
Iată de ce ședința de miercuri era așteptată de români ca un eveniment.

Sub acest semn imaginația noastră febrilă năștea imaginea unei mese lungi într-o încăpere cu storurile trase la care delegațiile celor trei formațiuni ședeau și dezbăteau într-o atmosferă tensionată.
O ședință precum ce de miercuri, 10 august 2022, nu putea dura mai puțin de o zi și nu se putea încheia decît cu decizii comune de o importanță vitală pentru țară.

Nimic din toate acestea nu s-au întîmplat:

a) Ședința a durat mai puțin de două ore. Cel puțin spun zvonurile, pentru că noi, practic, nici nu știm dacă ședința s-a ținut.
b) De la ședință au lipsit delegații UDMR.
Într-un cuvînt, una dintre formațiunile Coaliției de guvernare n-a fost prezentă.
Cum dracuʼ de s-a ținut în aceste condiții o ședință zisă și a Coaliției de guvernare? Mult mai nimerit ar fi fost să i se spună a Trei sferturi din Coaliția de guvernare.
c) Nu s-a dezbătut nici unul dintre subiectele controversate.
d) Nu s-au dat publicității subiectele care aveau să fie dezbătute.
e) Nu s-au dat publicității numele celor care au participat.
Chiar în aceste condiții, normal ar fi fost ca după Ședință, liderii celor două partide participante să țină o conferință de presă comună, dedicată rezultatelor ședinței.
Nu s-a întîmplat nici asta.
Nu s-a dat nici măcar un Comunicat, fie acesta în limbaj de lemn. Informații despre ședință au apărut în presă ca fiind neoficiale, obținute din surse.
Sunt date care ne întăresc în convingerea că așa-zisele Ședințe ale Coaliției de guvernare sînt un lucru de mîntuială.
Ca multe alte lucruri românești post decembriste.

editorial publicat de Ion Cristoiu pe propriul blog.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026