Prima pagină » Actualitate » Ion Iliescu, fostul președinte al României, împlinește 93 de ani

Ion Iliescu, fostul președinte al României, împlinește 93 de ani

03 mart. 2023, 10:56,
în Actualitate

Ion Iliescu, fostul președinte al României, primul după căderea regimului comunist, împlinește vârsta de 93 de ani. Iliescu nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. Între timp, dosarul a fost plimbat între Parchetul Militar și instanța supremă, care în 24 februarie a decis să trimită acest dosar Curții de Apel București, pe motiv că ar fi de competența acesteia pentru că în acea perioadă Ion Iliescu nu era președinte al României.

În 2020, de ziua sa, Ion Iliescu spunea că nu se mai simte ca la 19 ani, dar „deocamdată” capul îl are „întreg”.

În ultimii ani, el a fost spitalizat de câteva ori. În aprilie 2019, a fost operat de „ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă”, la Institutul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Nici o apariție publică din martie 2017

Iliescu nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii. Între timp, dosarul a fost plimbat între Parchetul Militar și instanța supremă, care în 24 februarie a decis să trimită acest dosar Curții de Apel București, pe motiv că ar fi de competența acesteia pentru că în acea perioadă Ion Iliescu nu era președinte al României.

Dosarul Revoluției, poveste fără sfârșit: Instanța supremă îl trimite la Curtea de Apel București, invocând că nu are competență pentru că atunci Ion Iliescu nu era președinte

Deși nu a mai avut apariții publice, Ion Iliescu a mai avut câteva reacții în spațiul public. Una dintre ele a fost în 30 decembrie 2019. Atunci, el a reacționat față de decizia Guvernului de desființare a Institutului Revoluției Române, condus de el. El declara pentru Mediafax că este „o porcărie inadmisibilă” și că nu înțelege motivația demersului.

Tot în decembrie 2019, Iliescu a reacționat pe blogul său, după ce Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman și trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a fost lovit de protestatari cu o cârjă la Troița de la Universitate, unde venise să depună o coroană de flori. Ion Iliescu a comentat atunci că unul dintre sloganurile Revoluției a fost ”Fără violență!”, adăugând că cele întâmplate arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă.

Ultimul mesaj pe blog a fost postat de Iliescu în 6 februarie 2023, după moartea academicianului Răzvan Theodorescu, pe care l-a descris drept „unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol”.

De altfel, Iliescu mai postează pe blogul său, destul de rar, în general după decesul vreunei persoane publice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 martie 2026
12 martie 2026