Decizie de ultimă oră în Italia, în cazul social – democratului Ionel Arsene. Judecătorii au decis să îl plaseze în arest la domiciliu. Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, s-a predat poliției în Bari – Italia. El a fost însoțit de avocați. Arsene este condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare în România.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, s-a predat luni dimineață, 27 martie, poliției din Bari – Italia, declară pentru MEDIAFAX surse judiciare. El a sosit la poliție însoțit de avocați.
Ionel Arsene a primit arest la domiciliu, în Italia
Arsene este condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare. El a fost acuzat că a luat bani pentru a interveni în 2013 la conducerea ANI pentru a îndepărta din funcție un rival politic.
„Aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, scrie în decizia Curții de Apel Brașov.
De asemenea, lui Arsene îi sunt interzise o serie de drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.
„În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul Arsene Ionel a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei”, au mai decis judecătorii.
Arsene a fost judecat pentru că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil.