Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat luni, la începerea ceremoniei religioase de la Peştera Sfântului Apostol Andrei, că aşteaptă să vină mai mulţi la credincioşi la această sărbătoare. El le-a recomandat celor care nu pot participa fizic la slujbă să o urmărească pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului. Zeci de maşini cu oameni din alte localităţi decât Ion Corvin au sosit luni dimineaţă la Peştera Sfântului Apostol Andrei, fiind verificaţi de către poliţişti şi de către jandarmi. La ceremonia religioasă nu pot participa decât cei care au domiciliul în localitatea Ion Corvin pe raza căreia se află Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei.
Arhiepiscopul Tomisului a declarat luni, înainte de începerea ceremoniei religioase de la Peştera Sfântului Apostol Andrei că aşteaptă cât mai mulţi credincioşi la această ceremonie.
“Aşteptăm să vină mai mulţi credincioşi. Am văzut că este bunăvoinţă pentru că toţi sunt români, fiind români nu pot să fie împotriva românilor, fiind creştin-ortodocşi nu pot să fie împotriva fraţilor lor”, a transmis Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.
El a mai anunţat că cei care nu pot ajunge la Peştera Sfântului Apostol Andrei să urmărească ceremonia pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei, slujbă care la transmiterea acestei știri nu putea fi transmisă și organizatorii suspectau ”un bruiaj profesionist”.
“Românii care sunt acasă ne pot urmări pe Facebook, pe pagina Arhiepiscopiei să se roage împreună cu noi, să simtă că harul de la Peştera Sfântului Andrei, dacă se roagă sincer şi curat, că nu au putut ajunge, ajunge harul lui Dumnezeu la ei, rugându-ne noi şi pentru ei”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Zeci de maşini cu oameni din alte localităţi au sosit Peştera Sfântului Apostol Andrei, iar aceştia au fost verificaţi de către forţele de ordine. La manifestările religioase nu pot participa decât persoanele care au domiciliul în comuna Ion Corvin pe raza căreia se află Peştera Sfântului Apostol Andrei, după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a interzis pelerinajele religioase pentru cei din alte localităţi după ce incidenţa la nivelul judeţului a trecut de 3.
Peste 130 de jandarmi şi poliţişti asigură măsurile de ordine publică la această ceremonie religioasă.