Prima pagină » Eveniment-Social » IȘJ Iași a publicat Raportul privind administrarea testelor inițiale cu subiect unic în anul școlar 2021-2022
IȘJ Iași a publicat Raportul privind administrarea testelor inițiale cu subiect unic în anul școlar 2021-2022

IȘJ Iași a publicat Raportul privind administrarea testelor inițiale cu subiect unic în anul școlar 2021-2022

12 nov. 2021, 17:16,
în Eveniment-Social

La începutul anului școlar 2021-2022, în perioada 20 septembrie – 1 octombrie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat, în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din rețeaua educațională județeană, testarea inițială cu subiecte unice a elevilor de gimnaziu și de liceu, administrată pentru un număr de 10 discipline de studiu. Inițiativa a fost apreciată și de unitățile de învățământ particular din județ care au ales să administreze elevilor de gimnaziu și liceu aceste teste realizate la nivelul grupurilor de lucru constituite în cadrul consiliilor consultative ale I.S.J. Iași.

Elevii au susținut câte un test în fiecare zi a perioadei menționate, iar timpul de lucru pentru fiecare probă în parte a fost de 50 de minute. Conform Calendarului de testare transmis în școli, în prima săptămână s-au susținut testele pentru Limba și literatura română, Matematică, Limba modernă 1, Limba modernă 2 și Fizică. În a doua parte a acestei perioade, începând cu 27 septembrie, s-au susținut probele pentru Chimie, Biologie/Anatomie, Istorie, Geografie și Informatică.

Scopul acestei evaluări unitare a fost acela de a realiza o analiză obiectivă privind nivelul de pregătire a elevilor, pe fondul traversării unei ample perioade de criză educațională generată de contextul pandemic, cât și pentru a putea configura demersuri educaționale și manageriale adecvate la nivelul clasei, al unității de învățământ, precum și la nivel județean, în vederea creșterii șanselor de succes școlar sau la evaluările externe pentru toți elevii.

Raportul privind administrarea testelor inițiale cu subiect unic

Analiza acestui demers de evaluare inițială valorifică rezultatele testelor date de 55661 elevi din clasele V-XII (învățământ de masă), care studiază în 184 unități de învățământ de stat din județul Iași.

Cele mai ridicate rate de prezență se remarcă la disciplinele limba și literatura română și matematică, atât la nivel gimnazial, cât și la nivel liceal, reflectând un interes crescut al elevilor pentru probarea cunoștințelor la disciplinele vizate de examene naționale la finalul celor două etape de școlaritate.

Dacă ne raportăm la elevii de gimnaziu, media procentajelor de promovare pe discipline de studiu, la nivel județean, este de 52.26%, cele mai ridicate ponderi ale elevilor care au depășit pragul notei 5.00 fiind înregistrate la limba și literatura română (68.44%), biologie (61.21%), geografie (59.22%) și fizică (58.13%). Distribuția ratei de promovare pe medii de rezidență evidențiază, pentru toate disciplinele de studiu, menținerea unui decalaj semnificativ între rezultatele obținute de elevii din mediul urban față de elevii din mediul rural.

La nivel liceal, media județeană a procentajelor de promovare a testelor inițiale este de 63.10%, cele mai ridicate proporții ale notelor peste 5.00 fiind înregistrate la geografie (80.56%), limba și literatura română (79.62%), limba modernă 1 (70.16%). Analiza rezultatelor pe filiere de învățământ evidențiază rezultatele mai bune ale elevilor de la filiera teoretică prin comparație cu cei de la filiera tehnologică, elevii care studiază la filiera vocațională situându-se, în cele mai multe situații, la nivelul mediei județene.

Datele rezultate în urma administrării testelor inițiale cu subiect unic au fost analizate în cadrul comisiei pentru curriculum din fiecare școală și vor contribui la realizarea unui program de măsuri cu caracter remedial.

Prin analiza şi interpretarea rezultatelor, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Iași,  s-a realizat o diagnoză a stadiului de pregătire a elevilor după perioada dificilă a ultimilor doi ani școlari, absolut necesară în vederea optimizării demersului didactic, a identificării și aplicării unor măsuri ameliorative.

Raportul privind administrarea testelor inițiale cu subiect unic în anul școlar 2021-2022 este publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași: http://www.isjiasi.ro/index.php/curriculum-si-inspectie-scolara/resurse-educationale-deschise-isj-iasi/2080-raport-judetean-teste-initiale-2021-2022.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026