Prima pagină » International » Israelul a lansat ‘ofensiva diplomatică’ împotriva Iranului. Ce presupune această mișcare
Israelul a lansat 'ofensiva diplomatică' împotriva Iranului. Ce presupune această mișcare

Israelul a lansat ‘ofensiva diplomatică’ împotriva Iranului. Ce presupune această mișcare

16 apr. 2024, 17:58,
în International

Ministrul de externe al Israelului, Israel Katz, a declarat marţi, 16 aprilie, că lansează ‘o ofensivă diplomatică împotriva Iranului’, după atacul fără precedent al Republicii islamice şi înaintea unei posibile riposte israeliene căreia numeroase cancelarii străine i se opun, transmit AFP şi dpa, scrie AGERPRES.

‘În paralel cu răspunsul militar la tirurile de rachete şi de drone, conduc o ofensivă diplomatică împotriva Iranului’, a scris Katz marţi pe platforma socială X.

‘Am trimis scrisori către 32 de state şi am vorbit cu zeci de miniştri de externe şi personalităţi importante din întreaga lume’, a adăugat Katz.

Katz cere sancțiuni

El a cerut impunerea de sancţiuni Iranului pentru programul de rachete şi declararea Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) drept organizaţie teroristă, ‘spre a frâna şi slăbi Iranul’.

IRGC este plasat deja de SUA pe lista organizaţiilor teroriste şi face obiectul unor sancţiuni din partea UE.

‘Iranul trebuie oprit acum – înainte de a fi prea târziu’, a conchis ministrul israelian.

Luni seară, şeful de Stat Major al armatei israeliene, generalul Herzi Halevi a promis ‘o ripostă’ la atacul iranian, în pofida apelurilor lansate de numeroase ţări, inclusiv de SUA, principalul aliat al Israelului, la evitarea unei escaladări în Orientul Mijlociu, mai ales în contextul războiului devastator din Fâşia Gaza.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a chemat luni comunitatea internaţională să ‘rămână unită’ în faţa ‘agresiunii iraniene, care ameninţă pacea mondială’.

Iranul a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru prima oară un atac direct contra Israelului, ca represalii la lovitura atribuită Israelului împotriva consulatului iranian la Damasc, în care au fost ucişi şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 august 2026
25 august 2026