BZI LIVE

Istoria interesantă și valoroasă a unui oraș-reper al României, relatată de un cercetător științific, în Studioul BZI LIVE – FOTO/VIDEO

Publicat: 21 nov. 2019

Ediţie – dialog în lumina reflectoarelor Platoului BZI LIVE. În prim-plan va fi interesantul și consistentul cercetător și istoric Marius Chelcu de la Institutul de Istorie A. D. Xenopol Iași, din cadrul Academiei Romane. Acesta propune un dialog, extrem de interesant și de provocator, legat de trecutul și prezentul orașului Iași. Mai jos pot fi analizate ideile pe care le susține și le va prezenta astăzi, 21 noiembrie 2019, începând cu ora 15.00, într-o emisiune – documentar BZI LIVE. Aceasta va putea fi urmărită pe Platformele de Facebook BZI sau BZI LIVE respectiv pe YouTube.

În dialog despre istoria, istoriile oraşului Iaşi şi împrejurimile sale, sau:

De ce este Iaşul altfel?

Este parafrazarea titlul unuia din volumele lui Lucian Boia. De ce este România altfel?

De ce este Iaşul altfel? Probabil cel mai la îndemână răspuns, unul instinctiv, ar fi: Pentru că are personalitate. Răspunsul acesta are însă nevoie şi de argumentaţie pentru a vedea câtă personalitate, câtă identitate, mai poate avea un oraş supus schimbărilor, uneori radicale, demografice, sociale, culturale, urbanistice ş.a. şi nu doar în trecutul îndepărtat sau mai apropiat, ci şi în prezent, fiindcă suntem martori ai unui proces de intensă transformare a oraşului nostru.

Înainte de a vorbi despre ce face ca oraşul Iaşi să aibă identitate şi care ar fi trăsăturile sale neschimbate de-a lungul timpului, de la primele mărturii până în prezent, aş vrea să discutăm puţin despre ceea ce se numeşte istorie locală şi importanţa acestui gen istoriografic nu doar pentru istoricii sau cititorii pasionaţi de trecutul localităţilor unde s-au născut sau trăiesc, ci şi despre importanţa unor studii de istorie locală pentru o mai bună încadrare a faptelor noastre prezente, atunci când vorbim despre.

Conceptul de Istorie locală

Vorbim despre Istorie şi istoriile oraşului Iaşi. despre locul şi rolul pe care l-a avut în trecut şi pe care îl mai are astăzi, cum şi dacă îl mai are, istoria locală. Conceptul de istorie locală – pornind tocmai de la preocupările mele din ultimul timp. Membru al echipei care a alcătuit lucrarea referitoare la geografia şi istoria Târgului Frumos, dar şi autor al unui volum referitor la trecutul premodern al oraşului Tecuci şi a unor studii de caz referitore la perioade din istoria oraşului Iaşi.

Mai este de actualitate conceptul de Monografie – ce conţinut mai are el astăzi. Sunt cei care promovează astfel de studii, le iniţiază, le finanţează, le concep, suficient de responsabili faţă de ce înseamnă rigoare ştiinţifică?

Joi, 21 noiembrie 2019, la ora 15.00, în Studioul BZI LIVE a fost programată o ediție, alături de un profesionist, despre istoria interesantă și valoroasă a unui celebru loc din întreaga Românie: Iaşul. Este unul dintre orașele-reper ale României. Toți românii și-ar dori să-l viziteze. Producția îl are ca invitat pe dr. Marius Chelcu, istoric și cercetător ştiinţific II la Institutul de Istorie A. D. Xenopol Iaşi. Alături de domnia sa, s-a derulat o emisiune-documentar extrem de interesantă, cu date istorice proaspete și inedite, legate de urbea moldavă.

O muncă titanică pentru a aduce noi informații istorice despre Capitala Moldovei

Astfel, după câteva decenii bune, cercetătorul ieşean a decis să readucă în prim-plan informaţii legate de universul istoric fascinant al istoriei economice, sociale şi a mentalităţilor legate de existenţa breslelor. Acestea erau organizaţii unde membrii intrau doar după derularea unor ritualuri secrete, care au existat sute de ani în fosta capitală a Moldovei. Pe de altă parte, Marius Chelcu considera că se impune realizarea inclusiv a unei noi istorii a Iaşului!

Pentru o nouă istorie a oraşului Iaşi

De reamintit că, în urmă cu peste un secol şi jumătate, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti, breslele erau împărţite pe mahalale, prăvăliile fiind grupate pe Uliţa cea Mare. În secolul al XVIII-lea, în capitala Moldovei, unele bresle au fost mutate din Târgul Cucului, în Târgul din afară. Atelierele simigiilor, brutarilor, boiangiilor, săpunarilor, lumânărarilor au fost transferate mai la marginea oraşului, acolo unde aveau destul spaţiu de depozitare. Exact pe acest plan, Chelcu a realizat volumul „Istoria oraşelor din Moldova de la jumătatea secolului al XVI-lea până la jumătatea secolului al XVIII-lea”.

„Cartea este mai degrabă un prilej de a înfăţişa câteva probleme legate de ceea ce numim viaţă urbană în Moldova timp de două secole. Spre exemplu, despre bresle s-a scris de-a lungul timpului, mai temeinic sau mai relaxat, pentru un public mai larg, şi este un subiect pe care nici eu nu am avut cum să-l ocolesc. Pentru breslele ieşene, unul dintre cele mai vechi studii este acela publicat, în anul 1898, de Gheorghe Dimachi, în ziarul «Ecoul Moldovei».

Notiţele lui Dimachi au pornit de la numele unor uliţe, aşa cum apăreau ele în planul topografic al oraşului Iaşi alcătuit în 1819 de Giuseppe Bayardi şi de la amintirile unor preoţi de la bisericile din Iaşi, unde se mai păstrau, la sfârşitul secolului al XIX-lea, însemnele breslelor. Pe de altă parte, studiile apărute în perioada comunistă au adus un plus în privinţa documentarii, identificării surselor primare referitoare la istoria breslelor, dar au suferit scăderi în privinţa interpretării, prin ocolirea aspectului religios, important în apariţia şi funcţionarea breslelor”, reliefează istoricul.

O nouă viziune pentru trecutul fabulos al oraşului celor Şapte Coline

Pe acest plan, acesta continuă în demersul său într-o manieră extrem de lucidă şi de argumentata istoric! „Cred că există o aşteptare şi din partea publicului pentru acest lucru şi bănuiesc că nu va trece mult până când, ca un efort colectiv, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul anilor ’70, sau poate unul individual, acest lucru se va întâmpla în anii care urmează. Vorbind despre aşteptarea publicului, putem compara contextul actual cu cele în care au apărut alte trei cărţi despre istoria oraşului Iaşi.

Prima este aceea de la începutul secolului al XX-lea, materializata prin volumul impresionant că dimensiune şi informaţie alcătuit de N. A. Bogdan, într-o perioadă în care deplângerea situaţiei de izolare în care se afla Moldova şi Iaşul, devenea tot mai vocală. Celelalte două volume au apărut în anii ’70 ai secolului trecut, atunci când oraşul a cunoscut modificări radicale, demografice, economice şi urbanistice. În privinţa momentului actul, este vizibilă îngrijorarea că oraşul Iaşi, printr-o poziţie periferică, economică în primul rând, ar putea avea de suferit în viitor.

Starea de spirit de acum este oarecum asemănătoare cu aceea de la începutul secolului al XX-lea, atunci când despre oraşul Iaşi a scris N. A. Bogdan. Dorinţa cunoaşterii trecutului oraşului, cu lucrurile bune şi mai puţin bune, mai frumoase sau mai urâte, o consider de bun augur şi un semn al resurecţiei conştiinţei publice, atât de necesară pentru unirea energiilor întru depăşirea unei perioade de, să zicem, stagnare”, concluzionează Marius Chelcu.
Latura mistică şi religioasă a breslelor

Mai departe, cercetătorul scoate la iveală o serie de aspecte extrem de interesante ce ţin de bresle şi care ajung în zona mistică şi religioasă a acestora. „Latura religioasă, chiar mistică a breslelor, care în traducere înseamnă fraţii, nu poate fi ocolită. Sensul religios tine de contextul în care au apărut şi au funcţionat breslele. Într-o societate în care organizarea şi ierarhizare grupurilor umane se făcea în funcţie de apartenenţă religioasă, breslele nu aveau cum să fie croite altfel, chiar dacă cea mai mare parte a lor urmăresc promovarea şi apărarea unor scopuri economice, de producţie şi comerciale. Astăzi cunoaştem mai mult sau mai puţin despre organizaţii pe care le socotim oculte, cea mai notorie fiind Masoneria.

Însă, dacă privim atent şi înţelegem perioada în care frăţiile au apărut şi funcţionat, vom înţelege şi latura lor ce ţine de un tip de religiozitate, de ritualul selectări şi al iniţierii. O parte a unui ritual vizibilă publicului şi o altă ascunsă, cunoscută şi accesibilă doar membrilor. Dacă vom citi un statut de breaslă, şi s-au păstrat câteva, cele mai numeroase din secolul al XVIII-lea, se poate vedea limpede acolo alcătuirea lor ca nişte caste, membrii lor obligându-se să nu încalce regulile. Nesocotirea statutelor era pedepsită nu doar de către conducătorii breslei ci, în virtutea jurămintelor depuse, şi în faţa Judecăţii divine.

Vorbind de ritual, să nu credem, privind cu ochii omului modern, că era ceva formal. Totul avea o încărcătură specială şi avea menirea să ofere sentimentul coeziunii şi apartenenţei la un grup cu interese comune, legate de reţelele de aprovizionare, de producţie şi de distribuţie, şi mai mult decât orice, să asigure păstrarea secretului meseriei, esenţial în prevenirea concurenţei. Despre bresle, mai ales despre cele ieşene, s-ar putea vorbi şi scrie mult, mai ales că mai nou avem la îndemâna o serie impresionantă de volume de documente privitoare la istoria oraşului, până în anul 1800. Eu m-am oprit doar la cele ale bărbierilor, curelarilor şi cioclilor”, mai arata Marius Chelcu.

Povestea impresionantă a marilor fraţii de breslaşi ai urbei

Ca date istorice, acestea arată ca la Iaşi şi Bucureşti, breslele erau împărţite pe mahalale, prăvăliile fiind grupate pe Uliţa cea Mare. În această perioadă, uliţele au căpătat numele breslei: la Bucureşti, uliţele boiangiilor, abagiilor, şalvaragiilor, papugiilor. La Iaşi şi Botoşani, uliţa tăbăcarilor, uliţa meserciilor, uliţa fierarilor, uliţa talpalarilor. „În secolul al XVIII-lea, în capitala Moldovei, unele bresle au fost mutate din Târgul Cucului, în Târgul din Afară. De la meşteşug la meserie şi apoi afacere, breslele au pierdut caracterul sacru pe care l-au avut în spaţiul satului tradiţional, iniţial. Organizaţi în adevărate comunităţi, breslaşii deveniseră o putere economică, dar şi socială.

Multe dintre bisericile din capitala Moldovei au fost construite de către bresle. Altele, părăsite de familiile boiereşti ce le-au ctitorit, au fost preluate de către aşa numitele „corporaţii meşteşugăreşti. Pe acest plan, edificiile de cult au profitat, beneficiind de lucrări făcute tocmai de meşteşugari. „Sfântul ocrotitor al bisericii a devenit şi patronul asociaţiei, zilele de serbare fiind adevărate manifestaţii publice, cu caracter eclezial. În biserică era la loc de cinste steagul breslei şi o făclie de ceară galbenă, pe care era întipărit chipul patronului sfânt. Aceasta era aprinsă la momentele principale din viaţa comunităţii: hramul bisericii, înmormântarea unuia dintre breslaşi, participarea la zilele Domnului Ţării”, arata în cartea sa Chelcu. Demn de remarcat că, în intervalele secolelor XVIII-XIX, oraşul celor Şapte Coline, aproximativ 40 de biserici au fost susţinute de meşteşugarii oraşului.

Drept dovadă stau şi denumirile acestora, pe care le avem şi astăzi: Sfântul Ioan din Beilic – breasla lăutarilor, biserica Vovidenia – breasla abagerilor, biserica Curelari -breasla curelarilor, Sfântul Spiridon – breasla negustorilor, Sfântul Ilie – blănarii, biserica Talpalari – talpalarii, Nicolae Domnesc – făclierii, Sfântul Neculai din Ciurchi – zarzavagii, Sfântul Pantelimon – pitarii şi brutării, biserica Banu – breasla calicilor, Sfântul Dimitrie Balş – potcapcierii, Sfântul Neculai cel sărac – lăcătuşii şi caretaşii, Sfântul Haralambie – armurierii, biserica Ziua Crucii – soponarii sau Sfinţii Constantin şi Elena – boiangiii.



loading...

Adauga un comentariu