Istoria shisha

Narghileaua, cunoscută și sub numele de shisha, este reprezentată de fumatul de tutun aromat cu ajutorul unui dispozitiv format dintr-un vas, furtun si creuzet ca accesorii principale. Iubitorii de narghilea adoră sa fumeze shisha alături de familie sau prietenii. Se bazează pe conversație și promovează o conexiune mai bună între participanți. Narghileaua este adânc înrădăcinată într-o tradiție culturală care a fost prezentă de generații în familiile indiene, persane, turcești, egiptene și din alte familii din Orientul Mijlociu. Gestul este mai mult decât o activitate socială distractivă sau un mod de relaxare, este o modalitate prin care familiile, rudele, prietenii și asociații acestor culturi oferă ospitalitate și întărește legăturile dintre ei.

Deși narghileaua este numele cel mai popular și utilizat pe scară largă pentru acest dispozitiv de fumat, ea poartă multe alte nume în întreaga lume. Printre acestea se numără chicha, shisha, narghilea, nargeela, nargile, sheesha, okka, ghalyan etc. Majoritatea acestor expresii sunt de origine somaleză, arabă, etiopiană, indiană, turcă sau persană. Așa că haide să aprofundăm puțin în istoria shisha, uitându-ne la originea, beneficiile și cultura narghilelelor.

Istoria și originea shisha

Istoria shisha este controversată, dar ar veni din Europa, Persia, Africa, India sau chiar America. Narghileaua este un simbol al rafinamentului și al convivialității, adesea oferită cadou. Cu toate acestea, mai mulți istorici sunt de acord că prima narghilea în forma pe care o cunoaștem astăzi datează din secolul al XVI-lea în India. În acest moment, tutunul de fumat a devenit popular și printre nobilii din înalta societate. Mai mult, în încercarea de a purifica fumul cu apă într-o bază de sticlă numită „chicha”, a fost inventată narghileaua. Astfel, narghileaua s-a impus rapid ca mijloc pentru nobili de a-și arăta statutul social ridicat.

În secolul al XVII-lea, shisha a devenit o parte integrantă a culturii persane, unde se foloseau frunze de tutun puternic, închis la culoare. Artizanii s-au mândrit cu estetica și au redefinit aspectul țevii prin prelucrarea lemnului. Pentru prima dată, shisha a devenit disponibilă pentru toată lumea și s-a născut o industrie a servitorilor de narghilea.

Shisha a migrat în cultura turcă și în timpul secolului al XVIII-lea a continuat să înflorească prin mijloace mai inovatoare. Atunci, shisha era foarte prezentă în înalta societate turcă și era un adevărat simbol de statut. A fost fumată după cine regale și în timpul întâlnirilor diplomatice. Pentru că oferirea de narghilea unui oaspete a devenit un semn important de încredere.

Tradiția s-a răspândit apoi în Orientul Mijlociu de-a lungul secolului al XIX-lea. În Egipt, formele tradiționale de tutun văzute mai devreme au fost reformulate prin amestecarea mierii sau melasă cu tutunul. Desemnând în general un tutun aromat, pentru că a adăugat chiar lămâie uscată, struguri, pepene verde și mentă. Astfel, shisha a fost folosită ca o modalitate prin care oamenii să se relaxeze, să socializeze și să întărească legăturile unii cu alții. Astăzi, în întreaga lume, shisha cu greu a încălcat tradiția. Pentru că membrii familiei, prietenii apropiați și noile cunoștințe se reunesc și adâncesc legăturile în jurul shisha, așa cum au făcut-o de generații.