Prima pagină » International » Italia prelungește până pe 30 aprilie carantina pentru persoanele venite din țările UE
Italia prelungește până pe 30 aprilie carantina pentru persoanele venite din țările UE

Italia prelungește până pe 30 aprilie carantina pentru persoanele venite din țările UE

05 apr. 2021, 17:47,
în International

Italia a prelungit luni până pe 30 aprilie obligativitatea unui test de COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Italia, plus o carantină de cinci zile pentru oricine soseşte în această ţară venind dinspre oricare altă ţară din UE. Totodată, la finalul acestei perioade de carantină este obligatorie efectuarea unui nou test de Covid-19, relatează EFE.

Pe 30 martie, ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, semnase un decret prin care a instituit aceste măsuri în cazul persoanelor care în ultimele 15 zile au fost într-o ţară membră a UE.

Valabile iniţial până pe 6 aprilie, pentru a acoperi Paştele Catolic şi a descuraja călătoriile în străinătate în această perioadă, măsurile au fost acum extinse până la sfârşitul lunii.

Multe avioane au decolat din Italia spre Spania

Deşi unii italieni au renunţat astfel la planurile de vacanţă în afara ţării, în ultimele zile multe avioane au decolat din Italia, mai ales către Spania.

Pe de altă parte, autorităţile italiene vor permite călătoriile către Austria, Marea Britanie şi Israel fără un motiv specific, până în prezent aceste călătorii fiind permise doar pentru motive profesionale.

De asemenea, luni se încheie în Italia cele trei zile de lockdown naţional instituit în timpul Sărbătorilor Pascale, când toate centrele comerciale au fost închise şi ieşirile din casă interzise, cu excepţia urgenţelor sau a mersului la serviciu.

Pentru a crește numărul de vaccinări, Italia transformă o serie de spaţii mai puţin obişnuite în centre de vaccinare. Astfel, italienii se pot vaccina în muzee, biserici sau chiar la bordul unui „vaporetto”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare și este anchetată de autorități. Un incident petrecut pe o stradă din Constanța a stârnit un val de reacții după ce imagini filmate de martori au surprins o femeie în timp ce își lovea și brusca fetița aflată lângă ea. Copila […]
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026