Prima pagină » International » Jeff Bezos pleacă la începutul săptămânii viitoare de la conducerea Amazon
Jeff Bezos pleacă la începutul săptămânii viitoare de la conducerea Amazon

Jeff Bezos pleacă la începutul săptămânii viitoare de la conducerea Amazon

04 iul. 2021, 21:48,
în International

Jeff Bezos, în vârstă de 57 de ani, renunţă luni la funcţia de CEO Amazon. El va rămâne preşedinte executiv şi cel mai mare acţionar al companiei, dar contul său de Instagram arată că are multe alte interese.

Acesta este un fan science-fiction şi plănuieşte o plimbare în spaţiu împreună cu fratele său, Mark, în această lună, arată o postare recentă.

Într-o altă postare, Bezos se află la volanul unui pickup electric construit de Rivian, o companie pe care Amazon a finanţat-o, traversând deşertul pentru a vedea o rachetă aterizând.

Bezos a vărsat miliarde de dolari în compania sa Blue Origin pentru a promova turismul în spaţiu.

Primul zbor cu echipaj al companiei urmează să aibă loc pe 20 iulie, la mai puţin de două săptămâni după Virgin Galactic, a lui Richard Branson.

Miliardarul îl va lăsa pe fostul şef al Amazon Cloud Computing, Andy Jassy, la conducerea companiei, care este mai mare şi mai valoroasă ca oricând.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026