Judecătorul ieșean Costică Ciocan, despre sălile de judecată

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Judecătorul Costică Ciocan, de la Judecătoria Iași, scurt eseu despre realitatea din sălile de judecată.

„Suntem fascinați tot mai mult de filmele americane ce prezintă săli de judecată cu judecători, procurori şi avocați, în ținute impecabile, dezbătând probleme de drept și încercând să rezolve cazurile.
Au rămas întipărite în memorie scenele în care Matthew McConaughey (Jake Brigance în „A Time to Kill”), Denzel Washington (Joe Miller în „Philadelphia”) sau Paul Newman (Frank Galvin în „The Verdict”) își începeau pledoariile prin care căutau să convingă juriul, publicul și judecătorul că dreptatea le aparține și că punctul lor de vedere este cel corect.
Seriale precum „Suits” sau „How to Get Away with Murder” se bucură de o popularitate considerabilă, prezentând săli de judecată ca pe niște veritabile arene de gladiatori în care armele constau în argumente juridice, interpretări ale legii și multă, foarte multă persuasiune.
În prezent, în Statele Unite ale Americii, în cadrul unei ședințe de judecată, de regulă, se desfășoară un singur proces, fapt ce permite organelor judiciare să acorde o atenție deosebită cazului şi argumentelor prezentate în condiții de contradictorialitate.
În România, într-o ședință de judecată, se pot judeca și 60-70 de cauze, cu administrare de probe, audieri de martori, inculpați sau persoane vătămate, neexistând vreo plafonare a numărului de cauze care se pot judeca la un termen.
„The sky is the limit”, iar judecătorul este pus să lupte inclusiv împotriva timpului limitat și neîndurător, să acorde atenție totală persoanei din față, care își exprimă poziția procesuală, să audieze martorii, punând întrebările cele mai inspirate și eficiente, dar, în același timp, să se gândească la faptul că, apoi, trebuie să administreze și să gestioneze alte zeci de dosare cu alte părți și martori care au ceva de spus. Şi, pentru fiecare parte, cum este și firesc, dosarul și cauza sa sunt cele mai importante.
În aceste condiții, judecătorul trebuie să se descurce. Cum? Cumva. Dacă stabilește termene de judecată mai îndepărtate, având în vedere ca încărcătura ședințelor de judecată să fie una rezonabilă, implicit durata de soluționare a cauzele va fi mai mare, riscând sancțiuni (abateri disciplinare, cercetare din partea Inspecției Judiciare) sau critici (contestație împotriva duratei procesului, plângeri etc.)
În continuare, se pare că dosarele și pledoariile sunt așezate pe Patul lui Procust al timpului limitat și începe o tăiere sângeroasă. Astfel, părțile sau reprezentanții lor, în mediul online sau pe holurile instanțelor, spun sau gândesc, într-o oarecare măsură pe bună dreptate: judecătorul nu m-a ascultat, judecătorul m-a grăbit, judecătorul m-a întrerupt și mi-a spus să depun concluzii scrise, judecătorul nu mi-a acordat atenție și am așteptat două ore până să-mi fie preluat dosarul, judecătorul nu mi-a respectat dreptul la apărare și nu mi-a oferit timpul suficient pentru a-mi prezenta argumentele.
Fără pârghii legale de gestionare a volumului de lucru, judecătorul este supus, involuntar, unor acrobații sau teste de echilibristică ce i-ar face invidioși până și pe Philippe Petit sau Nik Wallenda. De aceea, se vorbește astăzi tot mai mult de normarea muncii magistratului și de stabilirea unui număr de cauze, în funcție de mai multe criterii, cum ar fi gradul de complexitate sau numărul de părți, care să fie judecate într-o ședință.
În condițiile actuale de lucru (număr de dosare, număr de judecători, scheme de personal), consider că este îngrădit atât dreptul părților de a fi ascultate, cât și cel al judecătorului de a analiza, fără presiunea timpului, cauzele cu care a fost învestit.
Eram judecător stagiar la judecătoria Hârlău, fiind titular al unui complet de judecată mixt (soluționam atât cauze civile, cât și cauze penale) și am putut vedea încă de la primele ședințe de judecată săptămânale că părțile, într-un dosar, au nevoie, mai presus de orice, să fie ascultate. Au nevoie să fie ascultate chiar și atunci când, poate, argumentele nu sunt dintre cele strict juridice sau situația de fapt învederată se îndepărtează de obiectul cauzei, pentru ca, la finalul procesului, chiar și în situația obținerii unei soluții nefavorabile (respingerea acțiunii sau a plângerii contravenționale) partea să aibă sentimentul de conexiune şi de înțelegere în urma interacțiunii cu organele judiciare.
La Judecătoria Iași, Secția penală, cea mai lungă ședință de până acum pe care am prezidat-o a durat 9 ore și 40 de minute. Pe lista de şedinţă erau dosare în care părți erau deținuți din Penitenciarul Iași sau de la alte penitenciare din țară, inculpați arestați preventiv sau sub imperiul altor măsuri preventive (arest la domiciliu, control judiciar, control judiciar pe cauțiune), inculpați minori, intimați-bolnavi, internați la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, persoane vătămate majore sau minore, asistați de reprezentanți legali, cu toții prezenți pentru a le fi judecate cauzele. Sala de judecată este, de regulă, la o capacitate maximă cu inculpați, persoane vătămate, studenți aflați în stagii de practică și avocați, care intră și ies pe culoarul din mijlocul sălii, nu de puține ori, îndreptându-se spre alte completuri sau instanțe. Prin mulțimea de oameni își fac loc jandarmii, care pun în executare mandatele de aducere sau forțele speciale care aduc, prin exteriorul instanței, deținuți cu grad sporit de risc pentru a fi audiați.
Un murmur, ca sunet de fundal, poate fi perceput în sala de judecată: consultații juridice, discuții (discrete), nelămuriri, mișcarea băncilor, notificări, sonerii sau vibrații ale telefoanelor mobile, hârtii, tastaturi, închiderea sau deschiderea cătușelor. „Ordine în sală!” Sunt solicitări de preluare a cauzelor cu prioritate, pentru motive temeinice, iar agenții de la penitenciar sunt înlocuiți de colegii lor. Ora 14:00 se transformă în 16.00, 17.00 în 18.00, pentru ca, la finalul ședinței, în sală să rămână judecătorul și grefierul, acoperiți de un munte de dosare care așteaptă să fie dus în birouri, cu ajutorul căruțului de supermarket, pentru deliberare, pronunțare, motivare sau pentru întocmirea încheierilor de ședință.
Urmează apoi o muncă de analiză și redactare, care nu este văzută de public, dar care se materializează în hotărârea judecătorească ce va fi comunicată părților și procurorului prin intermediul Poștei Române.
Alături de judecător este grefierul de la care se aşteaptă manifestarea unor calități mitologice. În tot acel murmur, acesta trebuie să facă apelul părților, să fie atent la prezenţa persoanelor din sală, să primească înscrisuri de la registratură în cursul ședinței (din păcate, a devenit o regulă primirea relațiilor solicitate de la alte instituții în dimineața termenului de judecată), să primească înscrisuri referitoare la procedura de citare, să dea apărătorilor dosare spre consultare, să stabilească videoconferințe cu penitenciare sau spitale din țară, să consemneze susținerile şi solicitările avocaților, procurorului sau părților și toate aceste lucruri, dacă se poate, în același timp şi, firește, cât mai repede.
Ședințele de judecată fiind publice, îndemn fiecare cetățean să calce pragul măcar o singură dată, chiar şi din curiozitate, într-o sală de judecată a unei instanțe în circumscripția căreia locuiește, pentru a vedea realitățile sistemului judiciar, dincolo de scenariile filmelor americane sau de imaginile prezentate la TV.
Sistemele de aer condiționat nu au funcționat până de curând, pentru că nu a fost atins un prag al temperaturii (?). Cu geamurile deschise, se pot auzi firele motocoaselor mânuite de personalul contractual, cum pun la pământ iarba abia crescută şi lovesc în bucăți de piatră şi pământ. Un nor de praf se ridică în aer şi intră în sala de judecată. De undeva, din depărtare, se poate auzi: Your honor, objection your honor! Objection sustained”, este precizat în postare.