Prima pagină » Local » Județul Iași și-a desemnat câștigătorii fazei județene a Concursului Național „Alege! Este dreptul tău!”

Județul Iași și-a desemnat câștigătorii fazei județene a Concursului Național „Alege! Este dreptul tău!”

23 mart. 2025, 11:21,
în Local

Sâmbătă, 22 martie 2025, Inspectoratul Școlar Județean, în parteneriat cu Comisariatul Județean pentru Protecția

Consumatorului, au organizat la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” etapa județeană a Concursului național pe teme de protecția consumatorului „Alege! Este dreptul tău!”. Aflată la a XXI-a ediție, această competiție se adresează elevilor din şcoli generale şi licee, indiferent de profil, şi urmăreşte dezvoltarea spiritului critic al tinerilor în ceea ce priveşte drepturile consumatorilor.

Tema concursului, „Vulnerabilitatea tinerilor față de expunerea la publicitatea produselor cu tutun, energizante și jocuri de noroc, inclusiv campanii pe social media”, a fost una generoasă, având în vedere creșterea alarmantă a consumului de astfel de produse în rândul minorilor. Elevii claselor IX-XI au avut de susținut un test grilă din legislația specifică protecției consumatorului și au realizat un eseu cu tema „Impactul negativ asupra tinerilor al publicității la produse cu tutun, energizante și jocuri de noroc”, eseu pe care l-au prezentat în fața comisiei. Controlându-și cu succes emoțiile, au reușit să convingă membrii comisiei că sunt bine informați, cunosc reglementările legislative referitoare la comercializarea tutunului, energizantelor și a jocurilor de noroc și mai ales riscurile la care sunt expuși prin efectele negative ale acestora asupra sănătății și dezvoltării personale.

Desenele și creatiile grafice cu eticheta unui produs dulce bio, realizate de elevii ciclului primar și gimnazial, reflectă faptul că cei mici sunt familiarizați cu informațiile pe care producătorul trebuie să le furnizeze consumatorilor, identificând cu ușurință sistemele de marcare ecologică a produselor alimentare. Astfel, județul Iași și-a desemnat reprezentanții la faza națională a concursului.

La secțiunea desene s-au clasat pe primul loc: Anastasiu Diana Elena, clasa a II-a, Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași, Cârstea Octavian, clasa a VI-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Nistor Ilinca Anastasia, clasa a VII-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași și Anastasiu Bianca Maria, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași. Câștigători la categoria IX-XI sunt elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Iași, Vechiu Ionuț Gabriel, clasa a XI-a și Chelaru Maria Denisa, clasa a X-a, profesor coordonator Liana Jescu. Sponsorii acestui eveniment, SC Viosim Impex Junior SRL și Auchan România SA au răsplătit efortul câștigătorilor, oferindu-le vouchere în valoare totală de 3100 lei. Etapa națională a concursului va fi organizată de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în iunie 2025 la Eforie Sud.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026