Titlurile zilei

Jupâneasa contractelor de asistență tehnică din Iași, preferata CNI! Maria Popovici și-a pus feciorul ca paravan, însă a avut interdicție la licitații. Profitul de 1 milion de euro a fost asigurat – FOTO

Publicat: 23 nov. 2022
_____ Vizualizări 16 Comentarii
Jupâneasa contractelor de asistență tehnică din Iași preferata CNI Maria Popovici și-a pus feciorul ca paravan însă a avut interdicție la licitații. Profitul de 1 milion de euro a fost asigurat  FOTO
Maria Popovici a devenit șefa contractelor pe serviciile de dirigenție de șantier. Compania Națională de Investiții o caută numai pe afacerista din Iași

Ecomary SRL, firmă din Iași, controlată de inginerul Maria Popovici, a devenit abonată la contractele Companiei Naționale de Investiții (CNI). Pentru lucrări neconforme, Ecomary a primit interdicție la licitații. S-a rezolvat și această problemă. Societatea a primit direct contractele, în special pe cele de la CNI. Asta s-a întâmplat și în cazul proiectului pentru construirea sediului Parchetelor din Iași. De obicei, la sume mari, asistența tehnică era atribuită în baza unei licitații

Maria Popovici
Maria Popovici este un inginer din Iași care s-a strecurat prin instituțiile publice, iar acum se bucură de vacanțele din străinătate

Afaceri de milioane de euro, derulate în subteran de o firmă din Iași, specializată pe servicii de asistență tehnică. Este vorba despre Ecomary, controlată de Maria Popovici, în vârstă de 57 de ani, fostă angajată la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) Iași, ulterior lansată în privat, dar în relație directă cu instituțiile publice. Însă, din cauza unui contract încheiat în 2016, cu Consiliul Județean (CJ) Bacău, pentru reabilitarea unui drum din comuna Răcăciuni, Ecomary SRL a primit interdicție, timp de 3 ani, la licitațiile publice.

Firma ieșeană trebuia să asigure serviciile de asistență tehnică în cadrul proiectului de reabilitare a drumurilor, dar autoritatea contractantă a constatat că nu au fost îndeplinite condițiile din caietul de sarcini. Mai precis, proiectul tehnic nu era conform. Antrepriză Drumuri și Poduri București, în calitate de executant, și Ecomary SRL, în calitate de consultant, au contestat actul constatator al CJ Bacău, dar au pierdut definitiv în instanță, în anul 2021. Însă interdicția de 3 ani a expirat în primăvara anului 2022.

Jupâneasa contractelor de asistență tehnică din Iași a primit sume importante prin încredințare directă de la CNI

Andrei Popovici
Andrei Popovici a preluat afacerea, dar tot mama are relațiile

Din anul 2016, societatea Ecomary SRL a depășit pentru prima dată pragul de 1 milion de lei, obținut prin intermediul contractelor publice. Însă, în același an, Maria Popovici s-a retras din firmă și Andrei Vlad Popovici, fiul afaceristei, care avea atunci doar 25 de ani, a fost desemnat unic asociat, însă contractele și relațiile erau asigurate tot de Maria Popovici.

În ultima perioadă, Ecomary SRL a devenit firma de casă a Companiei Naționale de Investiții (CNI) SA, care a alocat fonduri importante pentru primăriile din țară, în special pentru reabilitarea infrastructurii. Majoritatea contractelor au fost atribuite direct de CNI, evitându-se licitațiile publice, când s-ar fi putut prezenta și alți ofertanți. Prin această rețetă, Ecomary SRL a câștigat contracte tot mai mari de la an la an. Datele financiare ale societății arătă, în 2017, o cifră de afaceri de 1,8 milioane de lei, 2018 – 2,8 milioane de lei, 2019 – 3,5 milioane de lei, 2020 – 2,9 milioane de lei, 2021 – 2,4 milioane de lei. În ultimii ani, profitul Mariei Popovici a fost de 1 milion de euro. În firmă apăreau și 7 angajați.

Ecomary SRL s-a lipit la contractul pentru sediile Parchetelor din Iași

 Contractul cu CNI
Contractul cu CNI pentru asistența tehnică aferentă noului sediu al parchetelor din Iași a fost câștigat în 5 minute

Unul dintre contractele câștigate de Ecomary SRL vizează furnizarea serviciilor de asistență tehnică și dirigenție de șantier pentru construirea noului sediu al Parchetelor din Iași, pe strada Codrescu, nr. 6, cu o valoare de 59 de milioane de lei, fără TVA, aproape 12 milioane de euro, sumă alocată de CNI. Recent, contractul de lucrări a fost semnat cu societatea Iasicon SA, condusă de afaceristul Titel Sinescu. Însă contractul câștigat de Ecomary nu a fost scos la licitație, ci atribuit direct, pe data de 05.10.2022. CNI a publicat anunțul la ora 12:41, iar contractul a fost atribuit firmei ieșene, la 12:46, cu o valoare de 200.000 de lei, fără TVA, aproape 40.000 de euro.

„Când sunt sume mari, ca în acest caz, dirigenția de șantier trebuie să fie cam 1 la sută din valoarea totală. De obicei se organizează licitații”, spun specialiști din domeniul serviciilor de asistență tehnică.

Maria Popovici spune că CNI a apelat la experiența firmei Ecomary

Contactată telefonic de reporterii BZI, Maria Popovici a susținut că nu are nicio „pilă” la CNI și că este căutată pentru că are experiență în domeniul asistenței tehnice.

„Pentru dirigenția de șantier, CNI a avut o valoare mult mai mare. A ales oferta noastră pentru că avem experiență în domeniu. Nu am nicio legătură, nu am pe nimeni la CNI. Am ieșit din firmă ca să las loc tineretului. Băiatul meu este absolvent de construcții, nu de textile. Contractele au valori mici, de 20.000 – 30.000 de lei. La Parchete, suma este mai mare, dar sunt și 5 diriginți de șantier, 2 pe partea de construcții civile, 2 pe instalații și 1 pe gaz. Noi avem 25 de rapoarte pe lună cu CNI. În ultima perioadă am recepționat 10 lucrări pe drumuri cu CNI. La CNI te duci cu portofoliul, nu cu altceva. Da, am avut interdicție, 3 ani, dar a trecut perioada. Am fost sancționați din cauza constructorului, care acum nici nu mai există”, a declarat Maria Popovici.

Chiar dacă sumele sunt aparent mici, numărul mare de contracte a întregit profitul de 1 milion de euro, înregistrat de Maria Popovici, prin firma condusă de fiul acesteia. În 2022, Ecomary SRL a semnat nu mai puțin de 22 de contracte de asistență tehnică cu CNI, pentru mai multe investiții din țară.

În 2021 au fost înregistrate 25 contracte cu CNI. În edițiile trecute a fost prezentat și cazul altor firme din Iași, care au încheiat sute de contracte cu primăriile din țară, pentru servicii de consultanță în vederea obținerii de fonduri guvernamentale. În afacere sunt implicați Relu Fenechiu, fost ministru, condamnat cu executare, Bogdan Solcanu, fiul fostului senator PSD Ion Solcanu.

Fosta angajată de la DJDP Iași a deschis altă societate. A fost asociată cu o condamnată penal

După ce a renunțat, în acte, la firma Ecomary SRL, în 2016, Maria Popovici a înființat altă societate: Ecoproiect Design SRL. De la înființare a încheiat sute de constracte de asistență tehnică cu primăriile din țară. Datele din 2021 arată că firma Mariei Popovici înregistra o cifră anuală de afaceri de 1,6 milioane de lei. Din 2017, Ecoproiect Design SRL a generat un profit de 1,8 milioane de lei, aproape 400.000 de euro.

Revenind la societatea Ecomary SRL, în 2008, Maria Popovici era asociată cu Nicoleta Bordeianu, soția fostului parlamentar de Vaslui, Dan Bordeianu. În 2022, soții Bordeianu au fost condamnați la închisoare cu suspendare, pentru fapte din 2010. Femeia a primit 3 ani cu suspendare, în timp ce bărbatul a primit 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. Soții Bordeianu, prin intermediul societății Ecoloc SRL, au decontat lucrări fictive pentru alimentarea cu apă a unor localități din județul Vaslui.

„Am cumpărat firma de la doamna Bordeianu, nu am nicio legătură. Nu mai știu nimic de dumneaei”, a mai spus Maria Popovici, afacerista care încasează sume importante de la CNI, prin intermediul a două firme abonate la contractele cu instituțiile statului.

Comentarii
  • Afacere de succes, bravo! La CV-ul și experiența ei ca inginer în branșă e greu de egalat, e pricepută, serioasă și mai ales nu are dosare penale, de aceea are căutare. Asistență tehnică de calitate nu pot oferi niște analfabeți penali cu firme înființate ieri.

  • @Onica ești pizmaș, băiatul chiar nu avea nevoie să vândă nimic la câți bani a avut, dar așa se găsește câte un sărăntoc ca tine să împroaște cu noroi la mișto.

  • Este la Bucale, o instituție pe nume CNI, păstorită de ani buni de o stimabilă cu origini de pe la Bacău. Celor de la Bucale, le plac rău, rău de tot, mardeii și haurul.
    Maria știe asta și de mulți ani, când merge la Bucale, plasează „unde trebuie”, diverse cadouri sub formă de inele, cercei, broșe, brățări și lănțicuri.
    După ce primește de la CNI contractul, Maria fuge la Bucale, unde „uită”, „unde trebuie” plicurile doldora de coco (5-10% din valoarea contractului).
    Maria probabil știe că pentru asta, și ea poate primi cadouri, gen brățări și lănțicuri, dar din alt metal și mult mai grele, dar își asumă riscul. Banul te orbește.
    Ca să fiu corectă, fiu-su n-are nici o treabă în firmă, la pus maică-sa șef, așa doar ca să fie și el.

  • Auzi tupeu și ce vrăjeală pe ea:
    „Am fost sancționați din cauza constructorului, care acum nici nu mai există”, a declarat Maria Popovici!!!
    Cum mă, să fii sancționat pentru altcineva???
    Cum să primești interdicție din cauza altcuiva???
    Cine te crede stimabilă???

  • Dacă banii vin moka, fără număr, normal ca Măria să se plimbe pe unde vrea mușchii ei.
    Văd într-o poză, că Măria și-a tras o cămașă cu mesajul „Plecată după…” , nu se vede ce anume…
    Probabil continuarea este „contracte la CNI”.
    Nu-i așa Mărie?
    Voi ce credeți, „după ce” este plecată Maria?

  • „Pentru dirigenția de șantier, CNI a avut o valoare mult mai mare. A ales oferta noastră pentru că avem experiență în domeniu. Nu am nicio legătură, nu am pe nimeni la CNI. Am ieșit din firmă ca să las loc tineretului. Băiatul meu este absolvent de construcții, nu de textile”
    OK.
    Minte pe față cu nerușinare. Afirmă și se infirmă singură.
    O dată spune că CNI ul a ales-o că are experiență,bla,bla,bla și imediat se infirmă spunând că a ieșit din firmă lăsând loc tineretului, lui fiu-su, care cică nu a terminat textile ci construcții…
    Mult, foarte mult tupeu trebuie să ai!

  • Deoarece în poze se tot dă singură duduia, fără barbat, copchil sau alea,alea, eu cred că este plecată după….după ce nu are, nu-i așa???
    O fi disperată tanti, însă asta-i viața, bătrânețea lasă urme, riduri, te șleamptășeșthi etc.

  • Asta e rețeta: îți plătești un post la stat, apoi îți faci relații și bagi și o afacere cu ocazia asta, ca orice bugetar de lux.

  • Timpul este cel mai pretios element pentru oameni. Femeia de succes Maria Popovici stie cum sa puna energia in timp, ii place ceea ce face si o face bine. Succesul in afaceri presupune pregatire, disciplina si multa munca. Este o femeie , puternica, ambițioasa și de o inteligență rară. As dori ca si colaboratorii să creadă mereu în dvs., să fie siguri de competența și profesionalismul care va caracterizeaza. Pentru aceasta va pretuiesc mult.
    In rest sanatate tuturor ,comentatorilor ;pro si contra.

Adauga un comentariu