Jurnalistul Ion Cristoiu: „Ca toți robii, nu îndrăznim să ne ridicăm împotriva acestei batjocuri”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Violența anticlericală. Descopăr în Publicistica lui Ion Vinea aceeași furie împotriva clerului nostru ca și la Arghezi. Nu-mi dau seama de cauza acestei note comune. Poate fi tinerețea celor doi. Poate fi rebelul din fiecare. Poate fi viziunea de Stînga asupra lumii. În orice caz, la fel ca și în publicistica lui Arghezi violența pamfletară domină textul și produce mici capodopere. Ca în tableta Miron Cristea, comisar regal din Contimporanul, 17 iunie 1922. Un text din care sclipesc diamantin metaforele publicistului de mare talent care e Ion Vinea. Ca de exemplu:

„Așișderea, cetitorul își amintește cu zîmbet de povestea mîngîerilor senile pe care un înalt patriarh al străbunului nostru crez le așternea cu dărnicie din înaltul scaunului metropolitan pe trupul răsărit lunecos din zăbranic al smeritei Olimpia (sora sa întru Domnul)”; „păzitorii cîtorva kilograme de ciolane miraculoase”; „Miron Cristea, Mitropolitul, crede sosit momentul de a înfrăți din nou cu bugetul sumbrul său convoi de cîntăreți pe nas.”

Despre preoți Ion Vinea scrie cu o violență devastatoare a condeiului. Ca în acest final al tabletei:

„N-am putea, oare, să preîntîmpinăm lovitura care coace sub potcapuri şi să purcedem grabnic la turtirea lor sub ridicul? Să cerem imperios respectarea canoanelor şi a moralei teologice. Să violăm alcovurile lor murdare şi să-i smulgem goi şi turgescenţi afară, în diformitatea lor grasă, cu ţipete de indignare prefăcută. Să ridicăm ruguri în pieţele publice călugărilor pederaşti, maicelor în curvie şi tuturor berbanţilor din presbiteriu.

Să sfîrşim cu domnii aceştia urîţi şi negri duhnind a tămîie şi a votcă, insuportabili purtători de bezne înţolite, atotştiutori… Şi să-i redăm, despărţiţi şi puşi sub pază, cultului delăsat al lui Onan.”

*

Despre Cultul personalității. Ca să găsesc textul lui Argetoianu despre Căderea Parisului, a trebuit să iau din bibliotecă volumul 8 din Însemnări zilnice, apărut la editura Machiavelli, București, 2007. În unele locuri ies din carte stickurile puse de mine la vremea lecturii pentru a face mai tîrziu note. Dacă tot am găsit cartea și tot trebuie să duc pînă la capăt ceva, iau la rînd paginile însemnate. Pentru 23 ianuarie 1940 dau de aceste rînduri despre Cultul personalității lui Carol al II-lea:

„Cînd o citi lumea peste 50 de ani (în 1990, adică – n.n.) – dacă o mai citi ceva (profeție genială, în 1990 deja nu se mai citea – n.n.) ditirambele tuturor gazetelor la adresa Regelui și le va compara cu înfăptuirile Majestății Sale, o să se sperie de platitudinea și slugărnicia noastră manifestată, pe un ton și mai hiperbolic, în cuvîntările și în actele oficiale. Orice s-ar zice, sîntem un popor fără suflet, și bine face Hohenzollernul că își bate joc de noi.
Ca toți robii, nu îndrăznim să ne ridicăm împotriva acestei batjocuri, dar și printre robi poate să mocnească focul sub cenușă…”

*

Perlă. Din publicistica lui Ion Vinea:

„S-au înregistrat lungi furtuni în fragile pahare de carton.” (Ion Vinea, Bîlciul de interese, în Contimporanul, 24 iunie 1922)