Jurnalistul Ion Cristoiu: „Cînd Guvernul sacrifică Partidul”

Criticile lui Nae Ionescu. Nae Ionescu a fost unul dintre cei mai aprigi susținători ai PNȚ în Războiul pornit de acesta pentru cucerirea Puterii.
După victoria partidului în alegeri și instalarea unui Guvern PNȚ condus de Iuliu Maniu, treptat-treptat Nae Ionescu devine critic al regimului. Unul dintre principalele temeiuri ale schimbării la față a publicistului constă în sacrificarea partidului de către Guvern. O dată ajuns la Putere, PNȚ uită că forța numărul unu o dă partidul, care trebuie să rămînă viu, puternic, în stare să controleze Guvernul. Lucrurile se petrec invers decît crede Nae Ionescu că ar trebui să se petreacă. Guvernul controlează partidul, care devine un simplu instrument al Consiliului de Miniștri. Situația s-a repetat în postdecembrism. Șefii partidelor au devenit prin alegeri premieri. Deși păstrîndu-și funcția de președinte de partid, premierul a transformat viața de partid în viața Guvernului.

De aceea mustrările aduse de Nae Ionescu PNȚ-ului parvenit la Putere sînt de o actualitate indiscutabilă:

„Nu înțeleg inacțiunea în care stăruie Partidul Național-Țărănesc. Prins de grijile guvernării, dînd guvernului toate puterile lui – cele mai experimentate și poate chiar și cele mai bune –, partidul veghează sau se pierde în acțiuni mărunte, lăturalnice, cărora le lipsește și coordonarea, și controlul unitar, care asigură planul de acțiune.

Presa partidului, complet dezorganizată, a devenit un fel de monitor oficial al guvernului; iar organizarea voinicilor, de la care trebuie să se aștepte modificarea radicală a structurii vieții noastre publice, chiar dacă se continuă, este lipsită și de ritm, și de sistemă. Căci, chiar dacă «Chemăriștii» își văd de treabă, «Tineretul Țărănist» din Vechiul Regat întîrzie în certuri pentru conducerea centrală – și nu izbutește, nu să-și închege o doctrină, ceea ce e fără îndoială necesar, de greu – dar nici măcar să se concentreze asupra unei acțiuni care să le polarizeze mișcările.

Vechile organizații județene, alunecate din ce în ce mai mult înspre tipicul vechilor partide politice, nu mai sînt capabile să stăpînească viața locală. Știu o asemenea organizație, care nu poate rezolva chestia numirii unui prefect. Incapacitate? Nu; ci totală lipsă de autoritate a partidului față de guvern.

Această sacrificare a partidului – și eu nu ating decît punctele dureroase – nu numai că nu ajută cu nimic guvernul, dar chiar îi primejduiește acțiunea și existența.

Ce este de făcut? Întîi, să se convingă oamenii cu răspundere de la conducerea partidului (astăzi mai toți în guvern și ceva cam plini de situația lor) că starea actuală de lucruri nu mai poate dăinui (convingere care nu e chiar așa de ușor de impus!). Și, pe urmă, să se avizeze la mijloace radicale.

Care mijloace? Iată unul: să demisioneze doi-trei miniștri, care să preia conducerea și reorganizarea partidului. Și anume, în primul rînd doi: d-l Mihalache, de aci, d-l Bocu, de dincolo.

D-l Mihalache este absolut necesar guvernului pentru legiunile agricole? Se poate. Dar, mai întîi, cele mai multe din aceste legi sînt deja lucrate – și, pe urmă, cine îl împiedică să legifereze din afara guvernului?

Iar d-l Bocu, după ce a făcut serbările Unirii, nu mai are nimic de făcut. Nu e păcat ca această mare energie și îndrăzneală organizatoare să mucezească pe scaunul de ministru al Banatului? Cine cunoaște ce a lucrat d-l Bocu pentru partid își dă seama de ce preferințele noastre merg înspre acești doi.

Și, pe urmă, și d-l Mihalache, și d-l Bocu sînt oameni care nu au prejudecata portofoliului. Ei merg după treabă, nu după… onoruri. Și își dau seamă cît e de lucru – cît de urgent – în reorganizarea partidului.
E o propunere. O va urma cineva?” (Nae Ionescu, Să demisioneze, în Cuvîntul, 13 iunie 1929).

stirilebzi.ro

Se oferă salarii atractive, asigurare privată de sănătate, tichete cadou! Ce farmacie caută angajați

Stirile PROTV

Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din...

*

Cenzura carlistă. Dictatura regală ia măsuri radicale și împotriva Presei independente. Dovadă convingătoare că presa e una dintre primele victime ale Dictaturii. Desigur, acolo unde putem vorbi de presă. Scrie Constantin Argetoianu în Însemnări zilnice pe 20 februarie 1940, după instaurarea Dictaturii regale:

„Azi s-a ajuns în fine la o soluţie mai cuminte. Mîine va apare un decret-lege în virtutea căruia, orice publicaţie, sub orice formă, imprimată, scrisă la maşină, scrisă cu mîna (oricare ar fi modul ei de împrăştiere), care nu va fi trecută prin cenzură, va fi declarată clandestină şi autorul oricărei scrieri clandestine va fi pasibil de închisoare pînă la 2 ani, de amendă şi de pierderea oricărei funcții publice sau particulare, precum consiliile de administraţie (o atenţiune specială pentru liberali).” (Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, volumul VIII, 1 ianuarie-21 iulie, 25 octombrie-31 decembrie 1940, editura Machiavelli, București, 2007).

Autorul anunță intenția regimului. A doua zi, pe 21 februarie 1940, la 6 după-amiază, Constantin Argetoianu constată apariția Decretului:

„Om 6 p.m. Decretul-lege împotriva publicărilor clandestine apărut azi-dimineaţă. Pe lîngă cele notate ieri, decretul mai cuprinde şi domiciliul obligatoriu, pînă la un an pe bază de jurnal al Consiliului de Miniştri.

Decretul e reprodus în toate gazetele şi însoţit cu declaraţii foarte bune făcute de Tătărescu. Sînt simple, precise, fără lăudăroşenii, fără gargarisme de fraze. O dată a nimerit-o şi Tătărescu.

L-am întîlnit azi şi l-am felicitat. Mi-a spus că pregăteşte 30 de camere la Tismana şi că va începe cu familia lui Maniu, cu Boiteştii şi alţii, ca să izoleze pe dl Iuliu. Dacă dl Iuliu va continua însă, îl va ridicai şi pe d-sa…”