Jurnalistul Ion Cristoiu: „Cum ar fi scris Caragiale pe Facebook”

La o distanță în timp substanțială ajung din nou la Librăria din Focșani. De cum intru mă îndrept spre tejghea pentru a oferi librăreselor o minge de fotbal. Dacă aș fi pe Facebook, ar trebui să trîntesc la finele aserțiunii un emoticon menit a dezvălui că vreau să stîrnesc rîsul.

Apropo de emoticoane.
Cele mai amuzante mi se par emoticoanele servite autorului pentru a dovedi că textul său a ajuns într-un punct ironic. Cît de tare s-au chinuit clasicii să ne facă să rîdem! Vai de capul lui Gogol! Vai de capul lui Caragiale! Caragiale s-a crezut genial găsind expresia Curat murdar! Dacă ar fi scris pe Facebook, Caragiale ar fi pus la finele formulării un oval cu un zbenghi menit a desemna rîsul cu gura pînă la urechi. Și n-ar mai fi avut nevoie de truda creionării anterioare a lui Pristanda. Destinatarii postării, cei care i-au dat like-uri, ar fi rîs îmboldiți de emoticon!

Să revin la mingea de fotbal.
Venisem la Găgești pentru a-mi schimba roțile de vară în cele de iarnă. Cînd am sunat la service, mi s-a spus că Volkswagenul meu a intrat în programul de corectare a programului de noxe, program adoptat de firmă după scandalul din America. Prin urmare, mi-au ținut mașina mai mult decît era nevoie pentru schimbarea roților ca să-mi schimbe și softul. Pentru asta am beneficiat de mai multe bonusuri între care și o minge de fotbal dezumflată.
— O dați și dumneavoastră vreunui copil de pe uliță, ca să vă spargă geamurile.

La Focșani, venise și frate-meu.
— Avem vreun copil pe uliță căruia să-i dăm o minge de fotbal?
N-aveam nici un copil, cu atît mai puțin unul căruia să-i dăm o minge. Așa c-am dăruit mingea librăreselor. Sînt tinere, presupuse mame de copii care bat mingea și orășence, locuind în blocuri din care e imposibil să lipsească vreun copil bătător de mingi de fotbal. După momentul darului, am luat-o prin librărie. Am trecut în viteză pe la rafturile cu literatură. De mult nu mai cutez să cumpăr o carte de proză. Sînt prea bătrîn pentru a avea două feluri de experiențe:

1. Cu o femeie nouă.
2. Cu o cartea nouă.

Am ajuns la Istorie.
Descopăr mai întîi o carte de Memorii a unui vînător de munte din Războiul din Est. Despre acest Război m-am ocupat cu deosebire în partea dinspre Stalingrad. Partea cealaltă, dinspre Caucaz, am neglijat-o, poate și pentru că i-a lipsit dramatismul de la Stalingrad. Știu cîte ceva însă din reportajele encomiastice despre vizitele Mareșalului în zona respectivă. (Scriind îmi dau seama c-ar trebui să le public pe cristoiublog.ro, nu înainte de a verifica dacă am dat numărul apariției). Mai cumpăr de la Focșani o carte scrisă de o poloneză despre România, cred că România postdecembristă, despre care n-am auzit, dar care mă interesează, pentru că aș vrea să știu cum ne vede pe noi, babuinii, o poloneză, două volume despre Rasputin, publicitate pe contracopertă ca scrise de un fel de Vintilă Corbu al perioadei sovietice (mă atrage, deoarece în Afacerea Rasputin eu văd dezastrul regimului țarist, cîntat azi și în Rusia de parveniții care se vor țariști, adică regaliști), și o broșură despre Napoleon, una dintre zecile de mii de cărți scrise despre Împărat.
Le cumpăr, și pe drum, spre mașină, mă întreb din nou cu nouă melancolie cînd dracu o să mai citesc eu și cărțile astea?