Jurnalistul Ion Cristoiu: „De ce s-a renunțat peste noapte la Operațiunea Termopile de la Azovstal?”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Postul Tv Al Jazeera în engleză, preluat de site-urile băștinașe după traducerea făcută de Agerpres, a închinat un amplu articol luptătorilor de din subsolurile cu trei etaje ale Azovstal, comparîndu-i direct și fără să tresară cu cei trei sute de spartani care au luptat cu perșii la Termopile.

Un nărav de care e bolnavă presa de ieri și de azi constă în tentația de a face cultură acolo unde simpla gazetărie (prin definiție subcultură) ar fi de ajuns. Lipsită de talent pentru a fi Wirginia Woolf, Coțofana din presa condamnată să fie gen minor e lovită din cînd în cînd de ambiția de a pune în supa searbădă a textului gazetăresc picături din ceea ce ea crede a fi proză. Comparația celor de la Azov cu spartanii de la Termopile e semnificativă pentru boala autorlîcului printre gazetarii suferind că fac jurnalistică și nu literatură.

Cei trei sute de spartani de la Termopile au murit cu toții sub asaltul perșilor fără a se preda.
Spartanii de la Azovstal s-au predat rușilor, deși erau 2000 și nu 300. N-au luptat pînă la moarte. Ba mai mult, în timp ce se predau, cu mîinile ridicate, s-au lăsat percheziționați ca niște oi. Puteau să strige unul dintre ei Slava Ucraina! sau și mai și, să-i ardă una peste mutră rusului cotropitor.

Firește, luptătorii de la Azovstal s-au comportat eroic în cele trei luni de asediu, refuzînd să se predea. Nu în general, ci să se predea rușilor. Predarea lor din final n-are în sine nimic stînjenitor. Așa se întîmplă cu orice militar din întreaga istorie a bătăliilor normale, cînd își dă seama că o continuare a rezistenței ar fi inutilă. Stînjenitor rămîne efortul presei mondiale, încorporate cu tot cu adjective și comparații de Pentagon în Coaliția anti-Rusia, de a mitiza fără a fi cazul. Un alt sergent major din presa occidentală de data asta de la Bloomberg, și el copiat de sergenții majori din presa noastră, leșină de emoție pe tastele laptopului scriind despre eroii de la Mariuopol:

„Ca și eroismul în general, astfel de ultime rezistențe curajoase păreau să aparțină trecutului.. legendei sau chiar mitului.”

Repet, abordată dintr-o perspectivă strict militară, predarea celor de la Azovstal rămîne în perimetrul normalului. E normal ca la un moment dat să te predai. În perimetrul normalului rămîne și rezistența lor îndelungată. Ea nu s-a datorat eroismului legendar, de spartani de Termopile, ci condițiilor aparte ale confruntării cu invadatorii ruși. Combinatul, aparținînd unuia dintre cei mai mari oligarhi europeni, avea, de pe vremea Uniunii Sovietice, o infrastructură special concepută pentru a rezista la asalt din exterior. Prin urmare refuzul lor de a se preda ținea de îndeplinirea unei misiuni primite.

Dincolo de folosirea prozei pentru a scrie despre o operațiune militară, articolele în genul celor din Al Jazeera și Blomberg, de care a fost plină pînă la capac presa mondială, dezvăluie ce s-a urmărit prin rezistența luptătorilor de la Mariuopol. Aceștia urmau să moară în subterane, dacă nu pînă la ultimul, atunci pînă mai rămîneau măcar o sută. Ce s-a scris la predarea lor, dar și ce s-a scris pe parcursul asediului ne lasă să ghicim contururile marii operațiuni de Război mediatic. Cu mai multă vreme înainte de predarea necondiționată, propaganda de război ucraineană, avînd drept principale mijloace marile instituții de presă ale lumii, a lansat Operațiunea Termopile de la Azovstal. Nu s-a precupețit nimic din fondul de telenovele ale propagandei de război adaptate la secolul rețelelor sociale și al emoțiilor de a gata: de la angajamente de rezistență eroică pînă la epistole semnate de membrii familiilor, în mod curios pînă nu demult absenți din presă. Toate aceste mesaje, fabricate în laboratoarele de la Kiev, capitală a Studiourilor Hollywood de Război, erau preluate de presa occidentală. Că le prelua și presa noastră, inutil să precizăm. Nu le prelua direct de la sursa ucraineană, ci de la presa occidentală, prin intermediul biroului de traduceri care e Agerpres. Pentru ca impactul să fie și mai puternic, apăruse în ultima vreme și un canal de comunicare video din subterane. Prin intermediul lui telespectatorii puteau urmări în direct cum trăiesc și cum luptă termopilenii de la Azovstal.

S-o recunoaștem.
Lovitura pregătită rușilor era năucitoare.
Gogeamite Imperiul, comparat de oamenii de cultură din presă cu Imperiul persan, era ținut în șah de o mînă de oameni. La început Moscova n-a conștientizat capcana. Ea a calculat, așa cum s-a văzut din sceneta radiotelevizată cu Putin, doar efectele militare. Din punct de vedere militar, armata rusă putea trece mai departe de Azovstal, aplicînd celor din subsoluri principiul enunțat de Ion Iliescu în Războiul cu cei din Piața Universității:
Să fiarbă în sucul lor propriu!
Din punct de vedere mediatic ar fi fost un dezastru. Pentru a-i scoate de acolo rușii s-ar fi văzut obligați să apeleze la Arma chimică. Visul lui Joe Biden, tata moșu lui Zelenski!

Și deodată, luptătorii se predau. Nu oricum, ci necondiționat. Ei voiseră să se predea, dar nu rușilor. O înregistrare a predării, ocolită de presa lumii, ni-i arată pe termopilenii de la Azovstal lăsîndu-se prechiziționați, urcați în autobuze rusești pentru a fi duși în zone controlate de ruși.

Ce s-a întîmplat? Cine a decis renunțarea la una dintre cele mai teribile arme mediatice din mîna ucrainenilor?
Cum cine ?
Volodîmîr Zelenski.
El pusese la cale Operațiunea, el a blocat-o.

Decizia de a se renunța la Operațiune, dar mai ales de a se accepta condițiile puse de ruși, rămîne unul dintre marile mistere ale acestui Război și un mister al Istoriei contemporane.

Pentru ca să renunțe la o Operațiune de succes sigur, nu cred că Volodîmîr Zelenski a trebuit informat că luptătorii riscă să moară în subsolurile combinatului. Operațiunea, pentru a fi reușită, tocmai asta prevedea. Moartea dramatică a celor 2000 de luptători în stilul celor 300 de spartani de la Termopile!

Sînt mai multe ipoteze pe post de răspuns.
Poate că Volodîmîr Zelenski și a dat seama, ca și în cazul pilotului fantomă, că risca din partea spartanilor de la Azovstal o concurență uriașă la statutul de vedetă internațională. În orice moment, în opinia publică mondială locul i-ar fi fost luat de comandantul batalionului Azov. Și cu mai mult succes, dacă ne gîndim că ar fi fost vorba de un erou nou și chiar adevărat, rostind ultimele cuvinte nu din biroul prezidențial, ci din mijlocul exploziilor.

Nu putem exclude nici ordinul primit de la Londra să cedeze, deoarece ofițerii britanici, aflați în subsol pe post de luptători ucraineni ,riscau să moară. Și dacă ar fi murit, pentru guvernul britanic ar fi fost destul de greu să recunoască adevărul c-au murit pe cîmpul de luptă ucrainean.
Sînt ipoteze doar.

Un lucru e sigur.
Că Batalionul Azov a fost dat pe mîna rușilor!
Și a fost dat chiar de președintele Ucrainei.
Lucru la care cei de la Azov nu s-ar fi gîndit în veci.
Poate se gîndesc de acum încolo!