Jurnalistul Ion Cristoiu: „După Sadoveanu omul cunoaște cu inima”

Tainele cunoașterii vechi. Liber de obligaţiile cerute de o ficţiune, amintirile lui Mihail Sadoveanu din Anii de ucenicie aduc un neaşteptat spor de informaţii în ce priveşte cunoaşterea de tip sadovenian. Prin aceasta, Anii de ucenicie adîncesc cele cuprinse în Baltagul, Morminte, Nopţile de Sînziene la capitolul formulelor de investigare a realităţii. Vorbind de „tainele cunoaşterii vechi” scriitorul face următoarea remarcă surprinzătoare: „socotind că nici un adevăr nu poate sta mai presus decît o frumuseţă, şi iarăşi că pentru călăuzirea inimilor nu-i altă putere mai mare decît mitul şi datina”. Şi mai departe, cîteva rînduri mai jos: „Eu însă urmam a intra în tainele cunoaşterii vechi. Poate mai mult prin poezia şi pitorescul pe care-l cuprindeau”. Misterioasa cunoaştere a Vitoriei Lipan şi a localnicilor din Nopţile de Sînziene se întemeiază pe comuniunea cu locurile. Eterna repetare a aceloraşi fenomene duce la concluzia unei legităţi. Mihail Sadoveanu dă un exemplu:

„După vechi ştiinţe, dacă într-un an sfîntul Neculai «nu-i podos» (adică dacă nu îngheţa apele la 6 Decembrie) atunci vremea aspră întîrzia pînă la Bobotează (6 ianuarie)”.

Vechea ştiinţă nu-i altceva decît un adevăr extras dintr-o repetabilitate. Dacă ani în şir, neîngheţarea apelor la 6 Decembrie e urmată de un timp blînd pînă la 6 ianuarie, se trage o concluzie generală, o veche ştiinţă, care se transmite pe cale orală, din generaţie în generaţie. O astfel de ştiinţă presupune, necesamente statornicia comunităţii. Numai o colectivitate rămasă în acelaşi loc secole în şir poate consta legătura între anumite fenomene prin repetabilitate. În acelaşi timp, comuniunea cu locurile, de care vorbeşte Lucian Blaga, dă posibilitatea cunoaşterii intuitive, poetice. Legătura cu lumea din jur, o legătură sufletească, face ca unele semne, imperceptibile străinilor, să fie receptate de către cei apropiaţi. Nu cunoaşterea cauzală, nici cea mistică îi spun Vitoriei Lipan că Nechifor s-a prăpădit, ci „inima”, o voce interioară pe care o poate avea numai cineva legat sufleteşte de un altul. La rîndul lor, ţăranii din Nopţile de Sînziene au şi ei în raport cu Pădurea Buciu, acelaşi duşman. Ca şi Nechifor pentru Vitoria Lipan, pădurea e pentru ei un personaj sufletesc, o fiinţă apropiată. Francezul e un străin în raport cu pădurea de aceea nu o intuieşte. Localnicii sînt cu ea în relaţie osmotică. Astfel se desluşeşte tîlcul referirilor de mai sus la frumos şi poezie. Cunoaşterea de tip Victoria Lipan stă în regim poetic pentru că asemenea poeziei, ea se bazează pe legătura sufletească cu lumea.

RomaniaTV

Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX

Observatornews.ro

"Era sărit de pe fix. Ce să faci". Robert şi-a luat mama drept soţie şi a ucis-o cu o cruzime ieşită din comun. Filmul crimei din Vaslui

*

Amintindu-mi de Anton Holban. Un interviu luat marelui chirurg Vladimir Ciurea îmi dă posibilitatea să aflu că e neam cu Anton Holban. Deși îmi propusesem să abordez faptul, uit de Anton Holban pe parcursul interviului. Îmi amintesc după interviu și mă grăbesc să văd ce-am scris eu de a lungul timpului despre autorul romanului O moarte care nu dovedește nimic. Am găsit deocamdată asta:

„Dedublîndu-se ca toate eurile prozei subiective, naratorul lui Anton Holban extrage dintr-o experienţă concluzii generale, de psihologie şi filozofie. Graţie autoscopiei se conturează în toată gama sa de trăsături morale şi sufleteşti, un personaj. Întors asupra lui însuşi, eul analitic descoperă însă şi formulează şi principalele note ale naratorului din literatura introspectivă. Astfel opera lui Anton Holban poate fi luată ca un excelent document asupra prozei de introspecţie.”

*

Ion Vinea despre Nicolae Iorga. Învățătură prețioasă scoasă de Ion Vinea din conflictul dintre studenții legionari și Nicolae Iorga, profet al Mișcării:

„Idolul de odinioară al studențimii n-a putut suporta o manifestație de necredință. Astfel s-a săvîrșit, după legile firești și fără anomalii, evoluția unui cult. Sfîntul venerat odinioară, Prorocul temut o viață întreagă, e insultat și lovit cu pietre. Asta fiindcă sfinții și prorocii care dăscălesc fără întrerupere pe alții nu învață, la rîndu-le, nimic. Tîrziu, și numai cu prețul unei pățanii înjositoare și nedrepte, omul ales află că mulțimea primește doar sfaturile și îndemnurile pe care le conține, virtuale și nedeslușite, în sufletul ei.” (Ion Vinea, Aventura d-lui Nicolae Iorga, în Contimporanul, 10 februarie 1923).