Jurnalistul Ion Cristoiu: „Înalta școală a hoților de buzunare”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În ultimii ani ai regimului Ceaușescu se născuse și înflorise un curent Cultural căruia i se mai spunea și Protocronism. Adepții săi se zbăteau să demonstreze că noi, românii, eram precursorii a numeroase descoperiri ştiinţifice epocale, dar mai ales a numeroase momente culturale deosebite. Dacă ar fi fost să-i credem, tot ce face viaţa omului mai frumoasă – de la mulsul vacii cu o singură mînă pînă la căderea mărului din pom – încolțise pe meleagurile noastre.

Nu ştiu dacă se poate vorbi de un protocronism românesc în materie de poezie şi de zbor intergalactic. N-am găsit de unul singur dovezile convingătoare. În materie de hoți de buzunare, ziși în Vest și pickpokeți, garantez însă că suntem protocroniști.

Ilustraţiunea română din 18 ianuarie 1939 publică reportajul Ilie Ciolac – profesorul pungaşilor de buzunare. Potrivit materialului, în Bucureştii din interbelic erau nu numai pickpokeţi, dar şi o şcoală pentru însuşirea cu măiestrie a meseriei de hoț de bunuzare.

Reportajul debutează la Cafeneaua verde, rămasă în locul fostelor hale din Piaţa 8 iunie, unde hoţii de buzunare află vestea că Ilie Ciolac, profesorul pickpokeților, a murit de tuberculoză la infirmeria închisorii Văcăreşti. Cei strînşi aici se numesc Foamelungă, Ilie cel Bun, Elena Mihăilescu-Foanfă, Aron Pincaş-Americanul, Gavrilescu Autobuz, Saraga-Cuţit.

Ilie Ciolac înfiinţase şcoala în casa lui din Vitan. Numărul elevilor: 10. Durata şcolii: 4 ani. Întreţinerea era asigurată de bandele de hoţi de buzunare. Pentru cursuri, Ilie Ciolac avea toată viaţa un procent din furturile comise de elevii săi.

Pickpokeţii – aflăm din reportaj – acţionează în trio. Pontagiul e cel care descoperă şi indică victima: cea cu portofelul. Pentru asta e nevoie de intuiţii psihologice deosebite. Să-ţi dai seama nu numai că insul are la el un portofel care merită riscul, dar şi că are notele pentru a fi operat rapid:
E căscăund, nu reacţionează pe loc, renunţă la urmărirea şterpelitorului. Huiduma abate atenţia victimei. Cel pentru un asemenea rol trebuie să nu dea de bănuit: să arate onorabil, să aibă maniere elegante. E de preferat să fie o jună drăguţă, şi curăţică.
Asul bandei, Trăgătorul, e cel care şterpeleşte portofelul şi-l dă Pontagiului. Rolul cere însuşiri ieşite din comun, dar mai ales exerciţii. Nu întîmplător, Ilie Ciolac pregătea Trăgători.

Trăgători erau puțini pe piața hoților de buzunare. Urmau o școală de patru ani!
Ca să treacă examenul final, elevul trebuie să ia portofelul ascuns într-un buzunar secret al unui manechin cu clopoţei fără să stîrnească un sunet.

Ca să verifice dacă mai ştie meserie, Profesorul Ciolac a vrut să subtilizeze portofelul unui călător în autobuz. Numai avea îndemînare. I-a tremurat mîna. A fost prins, dus la poliţie, i s-au căutat cazierele, şi s-a aflat că mai are cîteva condamnări de executat.
Dus la Văcăreşti în 1938, a murit de Trichineloză în 1939.