Jurnalistul Ion Cristoiu: „Periculoasele războaie între frați din politică”

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Slugărnicie. Tacitus e obsedat de slugărnicia contemporanilor față de Împăratul Tiberius. În Anale, marele istoric simte nevoia să intervină cu acest comentariu:

„Nu mi-am propus să redau toate părerile, ci doar pe cele care se disting fie prin nobleţea lor, fie printr-o neruşinare condamnabilă, pentru că socot că rostul cel mai de seamă al analelor este ca virtuţile să nu fie trecute sub tăcere şi ca să existe o temere de hula posterității pentru vorbe şi fapte ticăloase. De altminteri, timpurile acelea au fost atît de pătate şi murdărite de linguşire, încît numai bărbații cei mai de frunte ai statului, care trebuiau să-şi apere locul de vază prin acte de supunere, dar și toți foști consuli, o mare parte dintre foștii pretori şi chiar mulţi senatori de rînd, se ridicau pe întrecute să facă propuneri neruşinate și nemaiauzite. Se zice că Tiberius, de cîte ori ieşea din Senat, obișnuia să spună în greceşte: «– Oh, oameni gata, de sclavie!». Probabil că şi lui, care nu iubea libertatea publică, îi era silă de servilismul atît de josnic al acestor slugi.”

Mai mult decît denunțarea servilismului, rețin din Anale teza unei Istorii care duce vorba în posteritate, astfel încît oamenii prezentului, înainte de a face și a vorbi ceva, să se gîndească la hula posterității.

*

Lupta între frați. Semnalînd în tableta Duminica, din Bilete de Papagal, 22 martie 1929, războiul dintre comuniști și social democrați, Tudor Arghezi se ocupă în general de războaiele dintre frați în politică, avansînd o învățătură valabilă și pentru certurile din interiorul partidelor postdecembriste:

„Nimeni nu se pricepe mai bine la discordie şi ciomăgeală ca fraţii între dînşii. Şi ei nu se luptă niciodată ca adversarii, ci exclusiv ca fraţii, adică pînă ce unul din ei, cu nasul muşcat, cu şira spinării ruptă, olog şi unanim fracturat, cade definitiv. Dacă n-ar interveni trecătorii şi poliția să-i oprească, adepţii aceleiaşi credințe s-ar deda asupra răniţilor la toate actele alienaţiei mintale şi ar găsi mijloace patologice să pedepsească şi cadavrele.”

*

Generația faptelor. Prin textul Generația lui vorbălungă din Cuvîntul, 26 mai 1927, Nae Ionescu încearcă o deosebire majoră între generațiile despărțite de Primul Război Mondial:

„Generaţia dinainte de război a stat sub egida retorismului. Precumpănitori în viaţa publică erau profesorii şi advocaţii; toţi oameni de vorbă: în cel mai bun caz – de idei; dar cari toţi se complăceau în legănarea frazei, care de cele mai multe ori nu era decît muzică, sau literatură.

Perioada războiului şi cea imediat următoare au fost – şi continuă să fie – vremea inginerilor şi a militarilor. Ei nu au trecut în primul plan al vieţii publice printr-o simplă întîmplare; ci pentru că noul ritm al acestei vieți cerea stăruitor o altă structură spirituală; pe care bieţii profesori şi avocaţi, încurcaţi în propriile lor fraze, nu o aveau.

Iată însă că o nouă generaţie se ridică. În toate domeniile, experienţa a dovedit-o cu prisosinţă, nu mai are succes decît vorba simplă, clară, concisă şi răspicat spusă. Vechiul academicism îşi trage sufletul chiar la universitate, în faţa băncilor goale. Şi totuşi, miragiul retorilor obsedează încă pe tinerii noştri, de îndată ce păşesc în viaţa publică! Nu e descurajator şi trist?”

*

Baba Chioara. Pentru a desemna amatorismul din deciziile luate de guvernele interbelice succesive, Tudor Arghezi folosește în tabletele sale personajul Baba Chioara. Iat-o pe Baba Chioara în tableta Baba Chioara din Bilete de Papagal, 18 mai 1929:

„Baba Chioara

Într-o largă îmbrăţişare a unui intelect omnipotent, e cu toate partidele şi din toate ministerele, înfăţişînd de la război încoace însuşi principiul conducător de stat şi confundîndu-se larg cu autoritatea, ca firmamentul reflectat în toată întinderea lacului întreg. Cu preferinţe pentru organele active ale imperiului, Baba Chioara a pus monopol de zece ani pe economia politică şi pe finanţe subt toate varietăţile lor industriale şi de comerţ, iubind în totul aplicările materiale şi practice ale ideii.”

Baba Chioara administrează România din 1990, de cînd s-a instalat la noi postdecembrismul.