Justiție horror sau doar abulică?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ieri am rămas de două ori mască. O dată fiindcă am aflat cu stupoare că mi-a fost luată de sub nas pensia. Pentru trei luni. Și a doua oară când am aflat motivul. E halucinant!

Am fost condamnat într-un proces în care nu am fost niciodată citat. Și într-un al doilea proces de executare silită. În care, din nou, nu am fost niciodată citat. Judecat deci fără să știu și fără să mă pot apăra. Iar din banii de pensie le datorez copiilor mei cea mai mare parte. Nu vor mai primi nimic!

În urmă cu aproximativ trei ani, se cheamă că l-aș fi calomniat pe un deputat USR, aflu abia acum, membru al Comisie parlamentare de control a activității SRI. Și cum l-aș fi calomniat? Aș fi afirmat într-o postare pe Facebook că acesta este colaborator al unui serviciu secret. Ca și când aceasta ar fi o insultă. Omul s-a plâns unei instanțe, instanța a judecat cazul fără să mă citeze, fără să-mi ceară probe și un punct de vedere și astfel, în 2020, un președinte de instanță, Adina Macarie, m-a condamnat. Nici după ce am fost condamnat instanța nu a binevoit să mă informeze. Mai târziu, în 26.09.2023, un alt judecător, Ioan Emanuil Grama, a decis executarea mea silită. Fără să mă citeze, fără să-mi dea posibilitatea să mă apăr. Restul e istorie.

În esență, abia la câteva ore după ce am fost poprit, deci executat, am primit cumva retroactiv pe adresa mea un plic gros. Cu o ștampilă pe care este data de ieri. Și astfel am reușit să aflu întreg istoricul judecării și condamnării mele în lipsă.

Dacă nu ar fi vorba de mine, dacă nu aș fi eu cel lezat, dacă ar fi oricare jurnalist în această situație, aș solicita Clubului de Presă să ia atitudine. Să le explice domnilor magistrați care este rostul presei, care sunt limitele în care ne putem exprima o opinie, de ce nu poate constitui sub nicio formă o calomnie ceea ce eu am afirmat și cum este obligatoriu – și nu numai în cazul unor jurnaliști – ca cel judecat să fie citat, oferindu-i-se astfel posibilitatea de a se apăra. Țin însă ca numele celor doi magistrați care nu și-au făcut datoria, care au încălcat flagrant procedurile prevăzute de lege, să fie reținute de opinia publică și mă angajez să fac demersurile necesare ca această ispravă a lor să fie analizată de către Consiliul Superior al Magistraturii. Și închei întrebându-mă cred pe bună dreptate ce fel de justiție este asta? Că ea trebuie să fie oarbă, înțeleg. Dar de ce trebuie să ne orbească și pe noi?