Prima pagină » Actualitate » Karateka de la CS Olympic Iași au intrat în vacanță după un an foarte bun! „Important este să aducem copiii în sala de sport” – FOTO, VIDEO

Karateka de la CS Olympic Iași au intrat în vacanță după un an foarte bun! „Important este să aducem copiii în sala de sport” – FOTO, VIDEO

24 dec. 2019, 04:01,
Vlad Rotaru în Actualitate

De 12 ani ani de zile, CS Olympic Iași produce campioni pe bandă rulantă, dar mai presus de asta, ține copiii în sala de sport, departe de tentațiile specifice vârstei! Sâmbătă a fost programat ultimul antrenament din acest an la CS Olympic, în sala Liceului Economic nr. 1 din Iași. Numai că, de această dată, a fost un antrenament deosebit! Înainte de a intra în vacanță, sportivii de la Olympic au susținut examenele de grad pentru promovarea la un nivel superior în cadrul unei festivități la care au fost invitați și rudele, părinți, bunici, prieteni ai sportivilor. Toată manifestarea a fost organizată de sensei Petronel Luca 3 DAN și s-a încheiat cu acele momente așteptate de toți copii, venirea lui Moș Crăciun! Toți copiii au primit, pe lângă diplomele de absolvire a examenelor și centurile aferente, cadouri constând în echipamente sportive și dulciuri.

Rezultate foarte bune pe plan național și internațional

Anul 2019 a fost unul cu rezultate foarte bune pentru sportivii CS Olympic din Iași. Astfel, la seniori, Luca Alexandru a devenit campion european la Kumite echipe, iar la cadeți Paul Ștefanache a urcat pe a treia treaptă a podiumului la Campionatul Mondial din Germania, la FUKUGO, și a devenit vicecampion național, tot la FUKUGO.
Rezultate foarte bune au fost obținute și la tineret, acolo unde au strălucit sportivii: Rareș Ursu (locul 5 la FUKUGO la Mondialele din Germania), Bogdan Mihăilescu (locul 3 la Kata pe echipe și locul 3 la kumite echipe la Campionatul Național), Dragoș Toma (locurile 3 la kata pe echipe și la kumite pe echipe la Campionatul Național) și Cosmin Rusu (locurile 3 la kata pe echipe și kumite pe echipe la Campionatul Național).

Mesaj important la final de an

La final de an, sensei Petronel Luca 3 DAN s-a declarat foarte mulțumit de rezultatele obținute de sportivii săi, dar mai ales de faptul că tot mai mulți copii vin la sală să facă mișcare.

„Anul 2019 a fost unul cu rezultate foarte bune pentru noi, atât pe plan intern, cât și la nivel internațional. Ca de fiecare dată în ultimii 12 ani, am ținut să ne întâlnim cu toții la finalul anului, sportivi, antrenori, părinți, bunici. În semn de recunoștință pentru tot efortul depus de acești sportivi pe durata unui an calendaristic, Moș Crăciun de la CS Olympic le-a oferit copiilor cadouri, constând în echipamente și dulciuri. Mai important decât performanța însă, este să aducem copiii în număr cât mai mare la sala de sport. Dacă vom reuși să aducem cât mai mulți copii la sala de sport, atunci cu siguranță vom avea tineri sănătoși, cu preocupări din cele mai frumoase. Sunt 12 ani de când am înființat clubul Olympic și de la an la an am crescut frumos, am construit caractere frumoase. Sperăm ca anul 2020 să fie cel puțin la fel de bun, dacă nu mai bun”, a declarat președintele clubului Olympic Iași, Sensei Petronel Luca.

Fondatorul unuia dintre cele mai bune cluburi de karate din țară a ținut să mulțumească pentru sprijin sponsorilor: Virgil Darie, Traian Vătafu, Marian Crețu, Cristi Prelipcian, Titi Samson și Gheorghe Cheșcu.

Examenele au fost coordonate de antrenorul Irina Pătrăhău Pascaru și supervizate de Sensei Ștefan Timofte

Examenele au fost coordonate de antrenorul Irina Pătrăhău Pascaru și supervizate de Sensei Ștefan Timofte 6 DAN, invitat special la eveniment.

„Îi mulțumesc colegului și prietenului Petronel Luca pentru că m-a invitat să fac parte din comisia de examinare. Sportul în general este în cădere, dar sperăm ca guvernanții noștri să-și îndrepte totuși atenția și către acest fenomen care înseamnă educație și sănătate. Cel mai mult mă bucură faptul că sălile de karate tradițional sunt aproape pline. Din punctul de vedere al rezultatelor, anul 2019 a fost foarte bun, au fost rezultate foarte bune la Campionatele Europene și Mondiale. Colegii mei au reușit performanțe frumoase pentru România. Și la Tomești încercăm să ducem tradiția mai departe, avem 40-50 de sportivi în sală la clubul Zanshin, iar de antrenamente se ocupă fiul meu (n.r.- Ștefan Timofte junior). Pentru anul viitor, m-aș bucura să se revigoreze tot sportul din țara noastră, iar karate-ul să aibă rezultate tot mai bune la competițiile internaționale”, a spus Sensei Ștefan Timofte 6 Dan.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 august 2026
03 august 2026