Karpaten Turism, unul dintre cei mai mari touroperatori din România, a anunțat deschiderea unei noi agenții de turism la Iași, începând cu 21 Martie. Aceasta este poziționată în centrul orașului, la parterul clădirii Moldova Center.
Touroperatorul, care a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 100 milioane euro și a organizat vacanțe în străinătate pentru mai mult de 100.000 de turiști, ajunge astfel la un număr de 9 agenții proprii în 6 orașe ale țării: București, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Ploiești, Iași și se pregătește de deschiderea celei de a 10-a, la Timișoara.
“În 2023, o să operăm de pe aeroportul de la Iași curse charter către 8 destinații populare: Hurghada, Antalya, Tunisia, Creta, Rhodos, Zakynthos, Cipru și Costa Brava, Spania. Alegerea Iașului pentru deschiderea unei noi agenții a venit ca un pas firesc, misiunea noastră fiind de a ajuta turiștii să ajungă mai repede și mai ușor în destinațiile în care doresc să își petreacă vacanța.” a declarat Alexandru Mărginean, Manager General Karpaten Turism.
Prețurile pachetelor de vacanță pentru Vară 2023 pornesc de la 299 euro/ persoană, cele mai căutate destinații fiind: Turcia, Tunisia, Egipt, Grecia, Spania și Cipru.
Pentru vacanțele în destinații exotice, cu plecare din București, Karpaten Turism propune sejururi de 7 nopți către: Dubai, Thailanda, Brazilia, Mexic, Maldive, Republica Dominicană și Mauritius, iar prețurile pornesc de la 469 euro/ persoană.
Alte pachete de vacanță emblematice ale touroperatorului sunt circuitele cu însoțitor de grup în țări precum: Cambodgia, Vietnam, India, Nepal, Peru, Japonia, SUA, Kenya și America de Sud.
Deschiderea oficială a agenției de la Iași a avut loc pe data de 21 Martie, ora 16:00, și a fost marcată de un eveniment cu tombolă cu premii surpriză.
Agenția din Moldova Center se află la parterul clădirii, pe fațada de vis-a-vis de hotel Moldova și are intrarea directă dinspre bl. Anastasie Panu.
Astfel, în Moldova Center, veștile bune continuă, iar noutățile în materie de magazine si servicii se aliniază așteptărilor zonei centrale!
***************************************************************************
Karpaten Turism este una dintre cele mai mari agenţii touroperatoare din România, specializată în organizarea de pachete și servicii turistice complexe, atât pe plan local, cât și peste hotare.
Fondată în anul 1996, Karpaten Turism a fost una dintre primele agenţii touroperatoare care s-a dedicat promovării atracţiilor turistice din România și atragerii de turiști străini, reușind de-a lungul timpului să devină lider de piaţă în organizarea de circuite, croaziere și sejururi.
Agenția a primit titlul de ,,Cea mai bună agenţie de Incoming din România” din partea TopHotelAwards în 2016, 2018 și 2019, iar la galele din 2021 și 2022 a câștigat Premiul 1 la categoria Best Initiative for Supporting Global Tourism, pentru lansarea ȋn premieră a zborurilor charter către Maldive și alte destinații exotice, respectiv pentru Campania de zboruri charter către Egipt.